După intenţia anunţată de unul dintre viceprimarii Timişoarei, Sorin Grindeanu, de a monta camere video în zonele unde Primăria are contractate lucrări de reparaţii la drumuri (temă pe care am mai abordat-o, tot prin perspectiva unor mari semne de întrebare, într-un editorial recent, „«Revelaţiile» domnului G.”), zilele trecute, Municipalitatea a „resuscitat” un proiect mai vechi, care vizează acelaşi tip de achiziţii. Primăria anunţă că Timişoara are nevoie urgentă de un sistem de dirijare centralizată a circulaţiei rutiere, pentru a gestiona cum se cuvine problemele de siguranţă şi fluenţă a traficului rutier – un proiect care costă în jur de 15 milioane de euro.
Cele două proiecte, unul aflat doar în faza de idee, celălalt aflat deja în fază incipientă de aplicare, au, printr-o nevinovată coincidenţă, câteva aspecte în comun :
1. Ambele vizează achiziţii de echipamente video.
2. Amândouă sunt proiecte ce au legătură cu drumurile şi, implicit, se află sub atenta monitorizare a aceleiaşi echipe a Municipalităţii, ce are în responsabilitate acest segment de activitate.
3. Ambele vizează îndreptarea unor probleme care nu sunt noi, din contră, trenează de ani de zile, dar sunt, întâmplător, readuse acum în atenţia publicului, una dintre ele printr-o abilă strategie de PR.
4. În ambele cazuri sunt semne de întrebare. Într-unul, cauzate de existenţa vizibilă a unui alternative. În celălalt, de succesul discutabil al unui proiect similar. Alternativa la soluţia invocată de Sorin Grindeanu (montare de camere de luat vederi pe străzile unde se repară drumuri, doar pentru a-i face de râs pe muncitorii chiulangii) este şi la îndemână şi, în plus, la cost 0 : verificarea respectării clauzelor contractuale şi, eventual, în situaţia unor clauze ambigue, redactarea unui act adiţional la contract, care să stipuleze penalizări cu un anumit procent din valoarea totală a lucrării pentru firma care înregistrează întârzieri peste termenul prevăzut şi convenit. În cazul proiectulului de 15 milioane de euro, pe cale de implementare în plină perioadă de austeritate, nu poţi să ignori alte achiziţii similare, făcute de Primăria Timişoara, a căror utilitate e, adesea, greu de resimţit de către orice şofer aflat în trafic. Dacă aceste similitudini pot fi ignorate, până la un anumit punct – punct care, de exemplu, poate coincide, cu câştigarea contractului de către o firmă care are în staff, sau doar în cercul de amici, un personaj important al Primăriei Timişoara, deşi de bun simţ ar fi ca o astfel de firmă să nici nu se înscrie în competiţie –, e greu de ignorat irosirea unor fonduri deloc neglijabile, pe acelaşi segment de activitate. Să luăm doar două exemple recente.
În vara lui 2008, Primăria anunţase montarea în mai multe intersecţii importante din oraş, a unor camere de supraveghere video, destinate, spuneau oficialii Municipalităţii, tot fluidizării circulaţiei. Pentru testarea efectului promis al acestor camere, nu trebuie decât să vă urcaţi la volan şi să vedeţi în ce condiţii se desfăşoară traficul în intersecţiile posesoare de astfel de aparatură. Mai devreme, în iarna lui 2007, un alt proiect nefezabil, a înghiţit bani publici şi te întrebi dacă a avut şi un alt scop real decât cel al semnării unui contract. Montarea, în zona Pieţei Traian, a unor bariere cu telecomandă, supravegheate video, avea rolul de a opri pătrunderea maşinilor în această zonă istorică, excepţie făcând riveranii. Pentru cei care nu trec prin Piaţa Traian, trebuie spus că aceste bariere sunt demult istorie. Iar acestea sunt doar două proiecte a căror utilitate este discutabilă şi care obligă contribuabilul la o privire circumspectă în faţa altora, prezente sau viitoare.