|
Agerpres:
editia 24 - 27 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 15°C Umiditate:93% Viteza vantului:5 KMH Vizibilitate:2 km 4.4587 3.5272Editorial | 12 - 14 aprilie 2010 | Melania CINCEA
![]() ![]()
Pe ce s-a bazat „reţeaua Voicu”?
Cu câteva ore înaintea întrunirii decisive a Senatului care urma să voteze pentru sau împotriva cererii de arestare, emisă de D.N.A., senatorul Cătălin Voicu declara : „Se deschide ţeava, simt aşa, şi intuiţia şi flerul rareori m-au înşelat”. Nu se ştie cât a fost intuiţie şi cât avertisment dat reţelei pe care s-a bazat şi al cărei eşafodaj începuse să se clatine. Dar iată că „profeţiile” fostului „viitor ministru de Interne” au început să prindă contur : la finalul săptămânii trecute, au ajuns în arest un magistrat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Florin Costiniu, căruia senatorul Voicu, membru în Comisia de Apărare din Senat, i-ar fi cerut să intervină în nişte dosare penale, şi doi oameni de afaceri, Marius Locic şi Costel Căşunean, protagonişti ai dosarelor.
Asociaţia Magistraţilor din România, din care întâmplător face parte şi soţia magistratului arestat, – asociaţie ce nu a avut niciun punct oficial de vedere zilele trecute când, în unele medii, Justiţia era blamată in corpore –, a ieşit la rampă, afirmând că purtarea acestuia cu cătuşe reprezintă „ o atitudine deliberată de intimidare şi umilire, o demonstraţie nepermisă de forţă şi discreditare a puterii judecătoreşti, cu consecinţe grave pentru independenţa şi normala funcţionare a sistemului judiciar (...)”. Întrebările oricărei părţi neutre, care ar urma acestei luări de poziţie, ar fi : 1. O atitudine tolerantă sau, poate, muşamalizarea cazului ar fi adus un plus de imagine Justiţiei? 2. De ce tocmai A.N.M. încurajează respectarea şi aplicarea legii după unităţi de măsură diferite, sfidând astfel nu doar respectul, ci şi Constituţia, care ne face egali în faţa legii? Un element-cheie al acestor evenimente, la care nu s-a ajuns încă, cel puţin nu oficial, este răspunsul la întrebarea : Pe ce au mizat Cătălin Voicu şi Florin Costiniu când discutau astfel de probleme pe telefoanele despre care, potrivit stenogramelor, ştiau că le sunt ascultate? Să nu uităm că amândoi au studii în drept, deci erau perfect conştienţi de riscul la care se expun, şi, în plus, aveau atribuţiuni de respectare a legii. Posibile răspunsuri ar fi : 1. Pe precedentele (lor sau ale altora din anturaj) cu final scontat şi fericit. 2. Pe robusteţea şi extinderea sistemului, capabil, din spirit de autoconservare, să ia apărarea oricărui pilon ajuns în situaţii vulnerabile. 3. Pe faptul că, în 2009 – când, pentru înfrângerea lui Traian Băsescu la prezidenţiale, s-a pus la bătaie toată artileria grea, politică şi mediatică –, şansa ca senatorul Voicu să acceadă în funcţie de ministru al Internelor, o dată cu câştigarea alegerilor de către Mircea Geoană, era foarte mare. Iar o dată ajuns acolo, nu mai existau piedici... Ceea ce declara, în presă, Marian Vanghelie (care l-a susţinut pentru şefia Internelor, în decembrie 2008 : „Vreau Internele pentru că vrem puterea”), spunea, câteva luni mai târziu, pe tehnică ascultată, Cătălin Voicu : „Dacă eu m-am dus la Interne, omule, ai toată Procuratura României, ai toată Justiţia în mână, ai toată Curtea... (...) Dacă mă duc acolo, în trei ani de zile pot face toată reţeaua din România! (...)”. Însă „în România lui Băsescu”, aşa cum o numea senatorul Voicu, în „statul poliţienesc”, cum se exprima Ion Iliescu în dimineaţa în care fostul său consilier pe probleme de securitate fusese dus la D.N.A., visul lui Cătălin Voicu şi al celor care l-au susţinut a fost spulberat. Dar tot în „România lui Băsescu” există magistraţi independenţi, care le vor putea dovedi nevinovăţia, dacă ea există. Rămâne de văzut, pe parcursul procesului, dorinţa „lotului Voicu” de a i se face dreptate. Au fost şi alţii înainte, care acuzau aceeaşi „Românie a lui Băsescu” şi care, de ani de zile, nu fac decât să blocheze procesele pe care le au pe rol, să se ţină cât mai departe de pronunţarea sentinţei. |