Compania Roşia Montană Gold Corporation doreşte să înceapă exploatarea minieră în zonă folosind cianuri – un proiect considerat a deveni cea mai mare exploatare minieră de suprafaţă de acest fel din Europa. Punerea în aplicare a acestui proiect ar duce însă, la distrugerea a patru munţi, a peste 200 de hectare de pădure şi a unor monumente culturale, istorice şi naturale unice. Activiştii de mediu avertizează că în spatele acestei afaceri stau riscuri extrem de mari şi întinse pe o perioadă îndelungată. „Substanţele toxice nu pot fi controlate în mod adecvat, ci trebuie eliminate”, spun reprezentanţii Greenpece România, unul dintre O.N.G.-urile coalizate împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană. Pentru exemplificarea riscului, amintesc de accidentul de la Baia Mare, din anul 2000, când s-au revărsat 100.000 metri cubi de apă contaminată cu cianură şi metale grele, cauzând cea mai mare catastrofă ecologică din estul Europei, de la Cernobîl încoace. Şi, spre deosebire de Baia Mare, unde cantitatea de minereu procesată anual este de 2.000.000 tone pe an, la Roşia Montană se preconizează a se exploata până la 13.000.000 de tone. Estimările Greenpeace arată că proiectul minier va produce în jur de 250 milioane tone de deşeuri... Ce avem de pierdut noi, cu toţii, ce are statul, explică juristul Radu Mititean, directorul executiv al unuia dintre O.N.G.-urile implicate în lupta contra R.G.M.C.


“Guvernul, în mod aberant, a inclus «Roşia Montană», proiect de interes privat, în programul de guvernare”

Se derulează zilele acestea o campanie mediatică agresivă, ce pare să vină mănuşă pe interesele românilor care resimt sărăcia tot mai acut, de la zi la zi : “19 miliarde USD. Impactul potenţial, direct şi indirect, al Proiectului Roşia Montană în economia României”, aducând argumente de genul câştigul statului, crearea de locuri de muncă, prosperitatea. De fapt, este intro-ul pentru conferinţa de presă organizată în 8 iulie, la Bucureşti, de către Roşia Montană Gold Corporation. Pură coincidenţă organizarea acum a acestei conferinţe sau e o acţiune de sensibilizare a autorităţilor, ce vine la câteva zile după ce ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo, anunţa reluarea procedurii de autorizare pentru proiectul minier?
Este doar un episod, din multele, din campania de P.R. a firmei respective, dar prezentat de aşa manieră încât să pară credibil pentru cei neavizaţi.
Însă, oricum am interpreta acea procedură, reluată acum de Ministerul Mediului, e ilegală. Dar dacă se reia, trebuie reluată de la zero, de la etapa la care era la începutul deceniului – deci, trebuie refăcute documentaţiile tehnice, studiile de impact asupra mediului în concordanţă cu cerinţele noului certificat de urbanism, dacă el are, într-adevăr cerinţe diferite faţă de cel anterior. Un alt motiv, între multele, care ar impune refacerea documentaţiei este că proiectul în forma lui actuală, prevede şi exploatarea masivului Cârnic, or, certificatul de descărcare de sarcină arheologică emis de Ministerul Culturii a fost anulat definitiv prin Justiţie.

Este interesantă atitudinea domnului Borbely în favoarea companiei canadiene, în ciuda recomandărilor înaintate de Parlamentul European statelor membre U.E., de a nu susţine direct sau indirect niciun proiect de minerit care implică tehnologii bazate pe cianuri, şi în ciuda faptului că, în 5 mai, deputaţii P.E. votaseră o rezoluţie care solicită interzicerea generală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în U.E., până la sfârşitul lui 2011, în vederea prevenirii unor catastrofe ecologice precum cea de la Baia Mare…
Ministrul Mediului, un om politic versat, încearcă să facă slalom… El nu s-a pronunţat expres, dar printre rânduri lasă să se înţeleagă că este favorabil proiectului, fiind probabil presat de colegii din Guvern şi de partid. Guvernul, în mod absolut aberant, a inclus acest proiect, esenţialmente de interes privat, în programul de guvernare. E adevărat că şi acolo este inclus într-o formulare echivocă, de genul “reevaluarea Proiectului Roşia Montană”, de parcă ar fi avut loc o evaluare. O evaluare abia începuse. Însă ministrul Mediului, în loc să păstreze o atitudine rezervată, a început să facă declaraţii cu iz favorabil R.M.G.C., aşa cum a făcut-o şi ministrul Economiei. Noi am protestat în repetate rânduri împotriva acestor atitudini. Repet, chiar dacă ele nu sunt exprese, din întregul context dau un iz favorabil respectivului proiect a cărei evaluare încă nu a avut loc.
Vreau să subliniez că Ministerul Mediului, dacă ar fi vrut să respecte legea, nici nu ar fi trebuit să înceapă evaluarea aşa-zisului studiu de impact pe mediu, pentru că întreaga procedură a fost profund viciată încă de la început. Dacă vrea să respecte legea, ar trebui să constate că până acum s-au făcut multiple ilegalităţi. Întrebarea este dacă, de principiu, are rost să punem problema unei mari exploatări miniere de suprafaţă în România? Abia apoi să se ajungă la discuţii tehnice. Or, nu am avut o discuţie pe fond.
În mod straniu, Agenţia pentru Resurse Minerale a emis, cu mai mult de zece ani în urmă, o licenţă de exploatare, incluzând intravilanele, siturile arhelogice. Abia după aceea a început să se pună problema dacă e acceptabil sau nu din punct de vedere al mediului sau al patrimoniului cultural sau din punctul de vedere ar intereselor pe termen lung ale statului român. Deci, lumea ar trebui să ia la întrebări Agenţia pentru Resurse Minerale şi Guvernul care o patrona, nu Ministerul Mediului, nu cel al Culturii, nu investitorul.
Ce ar fi dacă mâine aceeaşi Agenţie pentru Resurse Minerale ar emite o licenţă de exploatare a resurselor aflate sub centrul istoric al Sibiului? Trebuie să ne punem problema care sunt resursele minerale ale României şi care dintre ele sunt, din punct de vedere tehnic şi economic, exploatări eficiente şi apoi să vedem care dintre ele sunt în zone în care s-ar putea zone în care nu s-ar putea prezuma acceptabilitatea – zone locuite, zone cu valoare istorică, arhelogică. Or, în cazul Roşiei Montana, Agenţia pentru Resurse Minerale nu şi-a pus problema cum se poate face o exploatare minieră de suprafaţă într-o zonă în care avem locuinţe, situri arhelogice.

Proiectul este anunţat pe o perioadă de 17 ani. Ce rămâne în urmă?
Cei de la R.M.G.C. spun nişte lucruri foarte vagi, de genul că zona va fi refăcută din punct de vedere ecologic şi că bunăstarea creată temporar va oferi oportunităţi. Lucruri total nerealiste. De fapt, după încheierea proiectului minier – în ipoteza în care el se va derula aşa cum pretinde firma –, statul român va plăti oalele sparte. Să ne gândim doar la costurile pe termen lung, practic nelimitat – pentru că acolo nu se vor finaliza lucrurile odată cu încheierea proiectului minier –, cheltuieli necesare pentru monitorizare, pentru întreţinere, pentru service la staţiile de pompare, la pompe, pentru integritatea haldelor de steril, a barajelor, cheltuieli care nu figurează nicăieri. Dacă aceste cheltuieli ar fi puse în balanţă, ar arăta că statul român are, pe ansamblu, de pierdut, nu de câştigat, chiar dacă vor fi reale acele miliarde de dolari vehiculate acum.


 „S-a recurs la tertipuri de stat bananier pentru a face populaţia să plece”

Se presupune că aproximativ 2.000 de oameni ar urma să fie strămutaţi fără voia lor dacă proiectul va primi undă verde, or acest lucru intră în contradicţie cu prevederile Convenţiei Europene asupra Drepturilor Omului...
În urmă cu vreo zece ani s-a vehiculat ideea de expropriere, de strămutare forţată, însă autorităţile nu au îndrăznit să o pună pe tapet pentru că este un abuz mult prea mare şi ar crea vâlvă la nivel internaţional. Se încearcă, însă, prin toate mijloacele, forţarea oamenilor pentru a pleca aparent de bună voie. S-au practicat, însă, metode demne de o republică bananieră.

La ce fel de metode s-a recurs?
Amintesc doar aparent accidentalele defecţiuni repetate la sistemele de apă şi canalizare, energie electrică. Apoi plecarea din comună a preoţilor, a medicului – la un moment dat, medicul fusese convins să plece, după care autorităţile nu mai scoteau la concurs postul. Apoi, propaganda de genul că tineretul nu-şi va mai găsi pe viitor loc de muncă. O listă lungă de tertipuri...
Cu toate acestea, încă mai sunt oameni care rezistă în zonă şi care nu s-au lăsat nici momiţi cu bani, nici nu au cedat presiunilor care s-au făcut asupra lor. Eu sunt surprins că mai rezistă. Politica este să dispară oameni, să dispară clădiri, şi apoi să se spună „Pe cine deranjează, în fond, că nu mai e nimeni”. Dar dacă va exista şi un singur om care va refuza să-şi vândă terenul, proiectul nu va putea fi pus în aplicare.


„Programele de dezvoltare au ocolit, în mod suspect, Roşia Montanã”

Dezvoltarea zonei este argumentul R.M.G.C. Există o alternativă la dezvoltarea zonei pe baza mineritului folosind cianuri?
Avem un Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului, avem Agenţie de Dezvoltare a Zonelor Miniere şi Monoindustriale, Agenţie de Dezvoltare Regională, avem Consiliu Judeţean, Primărie, s-au cheltuit sume enorme şi din bugete publice şi de la Banca Mondială pentru a reconverti şi a dezvolta foste zone monoindustriale şi miniere şi, în mod foarte suspect, toate aceste programe şi preocupări au ocolit zona Roşia Montană. De ce? Probabil, pentru a crea artificial această impresie că zona este lovită de o catastrofă economică şi socială şi, prin urmare, orice lucru este acceptabil, inclusiv o asemenea uriaşă exploatare minieră de suprafaţă, folosind cianuri. Autorităţile sunt datoare să repare răul făcut de stat în trecut, să ofere acestei zone alternative, nu să o ignore, aşa cum a făcut până în momentul de faţă.
Zona nu este nicidecum cea mai săracă, cea mai distrusă, aşa cum lasă să se înţeleagă tagma susţinătorilor proiectului. Foarte multe zone din România şi-ar dori să aibă valoarea peisagistică a acestei zone. Foarte multe alte zone sunt defavorizate din acest punct de vedere şi nimeni nu le prezintă aşa cum prezintă Roşia Montană. Deci, este doar o şmecherie propagandistică.

Turismul nu ar putea fi o alternativă viabilă?
Turismul va fi o alternativă viabilă doar atunci când statul reface mediul în zonă, luând măsuri pentru închiderea şi ecologizarea fostelor mine de stat. Lucrul acesta nu e posibil doar cu forţe locale.

Conform Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, au fost demarate procedurile de includere a zonei Roşia Montană în patrimoniul U.N.E.S.C.O. Se vor rezolva de la sine problemele actuale în momentul în care Roşia Montană va deveni zonă protejată?
Nu e esenţial dacă zona va fi sau nu patrimoniu U.N.E.S.C.O. Şi acum avem multe case şi situri arhelogice incluse în patrimoniul istoric şi, prin lege, sunt în zone de protecţie. Declarativ, compania spune că nu se va atinge de acele monumente, iar unele situri arheologice vor fi conservate in situ. Că acest lucru e cu semn de întrebare se reflectă prin numeroasele acte anulate în Justiţie, după ce au fost emise ilegal de Ministerul Culturii sau alte instituţii, când au declasat anumite monumente istorice, sau prin faptul că multe clădiri cu statut de monument istoric sunt lăsate să se dărâme chiar de compania care le-a achiziţionat – niciuna nu a fost restaurată, deşi s-au făcut promisiuni.
Proiectul R.M.G.C. nu ar fi acceptabil nici dacă în zonă nu ar exista elemente de patrimoniu cultural. Simplul impact peisagistic uriaş şi ireversibil este un motiv suficient ca acest proiect să fie respins din start şi definitiv. Sau ne dorim, prin această exploatare minieră de suprafaţă, o rană în trupul României?


„Mediul natural e un tot unitar, nu doar local”

Există voci care se întreabă de ce Proiectul Roşia Montană trebuie să intereseze toţi românii, nu doar localnicii direct vizaţi...
Trebuie să ne intereseze pe toţi, şi asta din multiple motive. În primul rând, mediul natural este un tot unitar, poluarea aerului sau a apei s-ar întinde pe sute de kilometri. Acesta este un fapt acceptat şi de autorităţi ca având un impact nu doar naţional, ci transfrontalier – de aceea s-au organizat dezbateri publice şi s-a trimis documentaţia şi în ţările vecine. Dacă, de exemplu, ar fi probleme la uriaşul iaz de steril proiectat în Valea Corna, acesta urmând să aibă un volum de milioane de metri cubi şi sute de hectare, unda de poluare ar ajunge până în Dunăre, afectând şi Serbia, şi Bulgaria. De asemenea, poluarea aerului se va putea face pe sute de kilometri – acolo urmează să fie sute de hectare de carieră deschisă, teren decopertat, de unde vântul va transporta cantităţi importante de pulbere, care vor conţine metale grele şi alţi poluanţi. Din punct de vedere peisagistic, în zonă urmează să dispară nişte munţi, să se umple nişte văi, care se văd din toată zona Apusenilor. Acestea fiind câteva argumente pe linie de mediu. Pe linie de patrimoniu cultural, acele situri arheologice, acele case monument istoric sunt incluse în patrimoniul cultural naţional. În altă ordine de idei, rezerva de aur este, prin lege, proprietatea statului român. Deci, avem o mulţime de motive pentru ca acest proiect să fie nu doar de interes naţional, ci chiar internaţional.

Care va fi următorul pas pe care coaliţia de O.N.G.-uri care s-au opus proiectului R.M.G.C. îl va face în cazul în care Ministerul Mediului va emite autorizaţia?
Sunt multe organizaţii care se opun acestui proiect, nu cred că are cineva o evidenţă strictă a lor. Fiecare organizaţie care a luat de-a lungul timpului atitudine a făcut-o pe linia ei de activitate : pe linie de mediu, de patrimoniu, de respectare a drepturilor omului. Grupul Napoca, din Cluj, pe care îl reprezint, s-a opus pe linie de protecţia mediului.
În altă ordine de idei, nu Ministerul Mediului urmează să ia decizia, ci Executivul care urmează să se pronunţe prin hotărâre de guvern. Dacă acest proiect va fi autorizat, urmează a fi atacat în instanţă.

Roşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România atestată documentar, de aproximativ 1870 de ani. Pe teritoriul Roşiei Montana se află nu doar câteva sute de gospodării, ci şi un centru istoric renumit prin arhitectura şi vechimea construcţiilor, un muzeu al mineritului, unicat prin piesele deţinute, case memoriale, o rezervaţie arheologică şi bogăţii geologice. Importanţa Alburnus Maior (numele roman al Roşiei Montana) a fost covârşitoare în perioada daco-romană, dovezi ale acesteia păstrându-se până astăzi : faimoasele galerii romane şi dacice, unice în Europa prin gradul de conservare, măiestria tehnicii şi a dimensiunii lor.

Mineritul cu cianuri este una dintre cele mai murdare industrii din lume. Printre efectele pe termen lung se numără poluarea cursurilor de apă şi a pânzei freatice, distrugerea vieţii acvatice a râurilor şi otrăvirea unor specii de păsări. Otrăvirea cronică afectează pe termen lung reproducerea şi dezvoltarea peştilor, iar pentru om o linguriţă cu 2% soluţie de cianură (un solvent puternic pentru metalele grele precum mercur, cadmiu si crom care, în urma tratării minereului, ajunge în spaţii deschise) este fatală.
Mai mult, accidente şi deversări de cianuri au loc anual în toate colţurile lumii. Accidentul de la Baia Mare, din ianuarie 2000 – cauzat de o scurgere de cianuri de la Mina Aurul, deţinută de compania australiană Esmeralda –, este relevant : urme de cianură au fost identificate în Delta Dunării, la patru săptămâni de la accident, deci la 2.000 de kilometri de sursa deversării. Biologii au estimat ca fiind nevoie de o perioadă între 10 - 20 de ani pentru refacerea totală a florei şi faunei afectate.


Preşedintele “Alburnus Maior” : “Dacă România crede că beneficiile de la Roşia Montană vor ajunge în buzunarul oamenilor, se înşală”

Eugen David, preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior, fondată în septembrie 2000, de către locuitori şi proprietari din Roşia Montană, cataloghează drept mincinoasă toată campania media derulată înaintea conferinţei din 8 iulie, organizată de Roşia Montană Gold Corporation. “Ceea ce îmi pare rău este că presa îi dă această şansă, făcându-i o reclamă de care mie mi-e ruşine. Dacă şi acum, după atâtea experimente triste, în care în joc au fost resursele ţării, România mai crede că beneficiile de la Roşia Montană vor ajunge în buzunarul oamenilor, se înşală amarnic”, afirmă Eugen David.
Asociaţia Alburnus Maior reprezintă interesele a peste 300 de familii de fermieri din Roşia Montană şi a 100 de familii din comuna învecinată, Bucium.
Campania pe care au iniţiat-o, “Salvaţi Roşia Montană” este o mişcare sprijinită activ de aproximativ 40 de O.N.G.-uri din România, de Academia Română, de o serie de universităţi, biserici şi personalităţi publice.
Alburnus Maior se împotriveşte planului de relocare care va afecta 740 de gospodării şi 140 de apartamente, distrugerii patrimoniului istoric şi arheologic, de o valoare inestimabilă, care include case de patrimoniu şi galerii romane şi pre-romane, folosirii tehnologiei pe bază de cianuri şi extragerii aurului la scară largă, pe bază de carieră deschisă.


C.E. consideră că interzicerea cianurii în minerit nu este justificată

În urma unei analize a problemei, Comisia Europeană a anunţat, marţi, că apreciază că interzicerea totală a cianurii în activităţile miniere nu este justificată din punctul de vedere al mediului şi al sănătăţii.
Potrivit Mediafax, reprezentanţii C.E. susţin că legislaţia existentă, în special cea cu privire la managementul deşeurilor extractive (Directiva 2006/21/CE), include cerinţe precise şi stricte, care asigură un nivel adecvat de siguranţă a facilităţilor de management al deşeurilor miniere. Valorile limită pentru stocarea cianurii, prevăzute de Directivă, sunt stricte, mai spun comisarii, iar în practică aceasta presupune o etapă de neutralizare a cianurii înainte de stocare. C.E. şi-a motivate decizia prin faptul că, în lipsa unor tehnologii alternative mai bune (care să aibă un impact mai redus asupra mediului), o interdicţie generală a utilizării cianurii ar presupune închiderea minelor existente care operează în condiţii de siguranţă.
Comisia a anunţat că intenţionează să urmărească în continuare îndeaproape posibilele dezvoltări tehnologice din acest sector, pentru a se asigura că sunt aplicate în practică “cele mai bune tehnici disponibile”, în conformitate cu cerinţele Directivei, se arată într-un răspuns al C.E., semnat de comisarul Janez Potocnik, citat de un comunicat al Asociaţiei Europene a Industriilor Miniere, Minereurilor Metalice şi Mineralelor Industriale (EUROMINES).
Potrivit EUROMINES, companiile care derulează operaţiuni şi proiecte de exploatare minieră a aurului în Europa salută această declaraţie şi subliniază ca regulamentul european aplicabil prezenţei cianurii şi compuşilor cianurii în deşeurile miniere este unul dintre cele mai stricte regimuri juridice din lume în ceea ce priveşte protecţia sănătăţii umane şi a mediului.