Agerpres:
editia 24 - 27 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
 15°CUmiditate:100% Viteza vantului:5 KMH Vizibilitate:2 km
4.4587 3.5272
Peste 25.000 de timişeni, bolnavi de diabet
În Ro mânia, peste 600.000 de oameni au diabet, dintre care mai mult de 25.000 sunt din Timiş. Medicii specialişti avertizează că numărul cazurilor creşte de la o zi la alta, dar precizează că boala poate fi prevenită.
Semnal de alarmă
Ziua Mondială a Diabetului, marcată în 14 noiembrie, a adus în atenţie creşterea alarmantă a cazurilor de diabet. În lume, peste 346 de milioane de persoane sunt diagnosticate, oficial, cu diabet, se arată în statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Potrivit sursei, mai mult de 80% dintre decesele provocate de această boală au loc în ţările dezvoltate şi se preconizează că numărul acestora se va dubla până în 2030.
În ceea ce priveşte incidenţa diabetului în România, aceasta este de 312 cazuri la suta de mii de locuitori, în creştere faţă de acum opt ani, când era de 230. Potrivit Ministerului Sănătăţii, cele mai afectate judeţe sunt Cluj, Sălaj, Bihor şi Sibiu, unde se înregistrează o incidenţă de 480 de cazuri la suta de mii de locuitori, iar cele mai puţin afectate sunt Giurgiu, Vrancea, Bistriţa Năsăud şi Harghita. Potrivit oficialilor din Ministerul Sănătăţii, anul trecut erau înregistraţi 610.000 de români cu diabet, ceea ce înseamnă un procent de 3,5% din populaţia ţării.
Într-o conferinţă de presă prilejuită de marcarea Zilei Mondiale a Diabetului, ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, atrăgea atenţia asupra faptului că numărul acestor cazuri este în creştere, mai ales în rândul copiilor şi adolescenţilor, care au început să fie afectaţi şi de diabetul de tip 2, bazat pe obezitate, care este apanajul adulţilor. „Un număr de 3% din totalul celor afectaţi cu diabet îl reprezintă copiii, anual fiind depistate 2.000 de cazuri noi. Tot la copii este îngrijorătoare creşterea incidenţei obezităţii, care este în jur de 4%, în timp ce supraponderalii ajung la 12%”, a precizat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpress. Ritli Ladislau a explicat că pentru a trata aceşti bolnavi este necesar un efort financiar considerabil, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate alocând 385 de milioane de lei în 2010, pentru asigurarea tratamentelor şi testelor, pentru 2011 previziunile fiind similare. Ministrul a mai arătat că este important ca oamenii să meargă la medic de la primele semne ale bolii şi să îşi facă analizele pentru a nu ajunge în stadii grave, importante fiind şi măsurile de prevenţie, precum menţinerea greutăţii corporale normale şi un stil de viaţă sănătos.
Peste 25.000 de diabetici, oficial în Timiş
Dacă la n ivel naţional numărul cazurilor de diabet este în creştere, nici Timişul nu face excepţie. Ultima raportare statistică înregistrată la Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice Timişoara arată că, la finele anului trecut, centrul avea peste 25.000 de fişe ale pacienţilor cu diabet zaharat şi avea în evidenţă peste 20.000 de pacienţi, costul unui tratament lunar pentru un bolnav cu diabet zaharat ridicându-se la circa trei sute de lei. Dacă în luna august se vehiculau informaţii potrivit cărora ar fi fost unele probleme cu asigurarea tratamentului medicamentos pentru bolnavii de diabet, în prezent astfel de situaţii nu există, dau asigurări doctorii specialişti. „Nu avem probleme cu asigurarea medicamentelor pentru bolnavii de diabet din Timiş. Sau cel puţin, nu avem încă, pentru că nu ştim ce va mai fi în viitor. Însă, din păcate, numărul bolnavilor de diabet creşte în continuu, în fiecare zi apar cazuri noi. Situaţia exactă pe acest an o vom şti în luna ianuarie, când se va finaliza analiza datelor”, precizează prof. dr. Viorel Şerban, şeful clinicii de Diabet.
14 noiembrie, Ziua mondială a diabetului
Ziua mondială a diabetului a fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Federaţiei Internaţionale a Diabetului. 14 noiembrie este, totodată, ziua de naştere a fiziologului şi farmacologului canadian Frederick Banting (1891 - 1941), cel care a studiat secreţia internă a pancreasului şi a introdus insulina în terapeutică, în octombrie 1922. Insulina a fost descoperită în 1921 de dr. Nicolae Paulescu şi a însemnat miracolul salvării unui număr enorm de vieţi omeneşti.
Copyright © 2007 Timpolis Home Powered by Rheal
|