Plantele tehnice, o altă afacere profitabilă îngropată

Ca şi în cazul culturilor de soia modificată genetic, pe care România nu mai are voie să le menţină, însă are voie, şi e chiar încurajată să importe masiv din alte state europene şrot de soia modificată genetic, culturile de plante tehnice au fost decimate de proceduri funcţionăreşti aberante şi politici europene în spatele cărora se ascundeau de fapt interese economice. Deşi în Timiş, la Staţiunea de Cercetare Lovrin s-au dezvoltat nişte soiuri de cânepă extrem de performante, ele nu au putut fi cultivate pe suprafeţe mari din cauza controalelor abuzive şi a hăţişului birocratic cu care au fost confruntaţi producătorii.

O cultură muribundă

După ce, în perioada interbelică şi apoi în perioada comunistă, până în 1989, România a fost una dintre ţările europene cu cele mai mari suprafeţe cultivate cu plante tehnice (în special, in şi cânepă), aceste culturi fiind ex­trem de profitabile, produsele româ­neşti obţinute din aceste plante fiind exportate în întreaga lume, în prezent, în România, aceste tipuri de culturi au ajuns să fie o raritate. Zeci de ani in­ves­tiţi în cercetare şi ameliorare de pro­ducţie în acest domeniu s-au dus pe apa sâmbetei, ca şi fondurile investite de industria antedecembristă în utila­rea fabricilor şi combinatelor de pre­lucrare a plantelor tehnice.

Isteriile legate de culturile de “can­nabis” (deşi cânepa românească nu are nicio legătură cu cea indiană, având un conţinut psihotrop infim, de mai puţin de 0,2%) i-a determinat pe tot mai mulţi producători să renunţe şi să profileze spre alte culturi, pentru care nu aveau nevoie de zeci de autorizaţii, iar recolta­rea se făcea fără “mascaţii” Poliţiei.

Suprafaţa cultivată în România cu cânepă şi in s-a redus considerabil, de la 70.000 de hectare înainte de 1989 la câteva sute în prezent. Aceasta deşi ţări cu tradiţie în cultivarea acestor plante, cum ar fi Rusia, Serbia sau Croaţia nu au renunţat la sprijinirea acestui sector al plantelor tehnice, în aceste state existând culturi de peste jumătate de milion de hectare. 

Efectul distructiv al isteriei anti­drog a fost amplificat de unele direc­tive europene, aplicate după ureche, care au impus un regim şi mai restric­tiv de cultivare a acestor plante, fiind de notorietate deja aversiunea unor struc­turi europene de decizie faţă de culturi tradiţionale, soluţii bio şi alter­native naturale la compuşi chimici. Această aversiune, indusă uneori de grupuri de lobby animate de interese economice, a făcut ca subvenţionarea acestor culturi să scadă treptat, intrând sub incidenţa reglementărilor comunitare foarte stricte legate de ajutorul de stat.

Cum producătorii au fost tot mai des supuşi abuzurilor autorităţilor şi lăsaţi fără niciun fel de sprijin din par­tea statului, numărul lor a scăzut trep­tat, şi unităţile de prelucrare a inului şi cânepii s-au închis rând pe rând. Din 28 de astfel de unităţi mari de proce­sare existente în anul 1989, în prezent au mai rămas în funcţiune doar două, cu capacităţi de procesare mici. Este vorba de Galir S.A., din Mangalia, cu o capacitate de 640 de tone de fibre pe an, şi Carpic Carei S.A., cu o capacitate de 2.000 tone de fibră pe an. Recent s-a mai înfiinţat la Salonta, în Bihor, o fa­brică de ulei de cânepă, cu o capacitate de prelucrare de 1000 de tone de semin­ţe pe an. Însă, din cauza împuţinării producătorilor, aceste unităţi, nu foarte mari, nu întotdeauna reuşesc să-şi asi­gure materia primă de pe plan in­tern, fiind nevoite să apeleze la importuri.

Producţiile din Timiş, rămase amintire

În Timiş, înainte de 1989 se culti­vau peste 10.000 de hectare de câne­pă, obţinându-se producţii foarte bune, de nouă - zece tone la hectar.

“Clima, dar şi pământul din judeţ sunt prielnice pentru aceste culturi de plante tehnice. Şi, într-adevăr, acum 20 - 30 de ani se cultiva in şi cânepă pe mii de hectare în judeţ. E adevărat, existau şi unităţi de colectare şi procesare a acestor plante, producătorii nu îşi bă­teau capul cu căutarea unor unităţi care să le cumpere producţia obţinută. La Biled exista topitorie, iar la Sânnicolau Mare se extrăgeau fibrele din aceste plante tehnice. Mii de oameni aveau locuri de muncă asigurate în această industrie”, spune Inginerul Viorel So­lomie, din cadrul Direcţiei pentru Agri­cultură şi Dezvoltare Rurală Timiş.

În prezent, precizează reprezen­tantul D.A.D.R. Timiş, din cauza lipsei pieţei de desfacere, în judeţ se mai cul­tivă cânepă numai la Lovrin şi doar expe­rimental, şi asta pe suprafeţe bine deli­mitate şi controlate, doar pentru export. “Anul trecut, la Utvin s-au cultivat o sută de hectare pentru un producător italian. De asemenea, întreprinzători din Ungaria ar mai fi interesaţi să achi­ziţioneze cânepă din România. Însă, din ce am văzut, pe culturile de acest gen controlul este foarte strict, recoltarea este urmărită, după cum monitorizat e şi traseul pe care îl urmează producţia obţinută de pe suprafaţa cultivată, pentru care trebuie să existe acte jus­tificative, cu cantităţi clare specifica­te”, afirmă Viorel Solomie.

Pe lângă controalele excesive şi lipsa unei pieţe sigure de desfacere pe plan intern, mai există un factor care îi descurajează pe producători : lipsa mâinii de lucru necesară. Cum în me­diul rural sunt tot mai mulţi cei care pre­feră să trăiască din ajutor social, găsi­rea unor lucrători pentru munca grea de recoltare este adesea o misiu­ne im­posibilă. “Cânepa este o plantă care ne­cesită un volum foarte mare de lucru la recoltat. Este o plantă mai mare de doi metri, care se taie greu, care apoi tre­buie bătută pentru a se obţine sămânţa. E o muncă foarte grea, pentru care nu se prea găsesc muncitori. În urmă cu ceva ani se angajau pentru recoltare muncitori din Maramureş – sezonieri veniţi în Timiş pentru a lucra în con­s­trucţii. Acum nu se mai găsesc nici mun­citori de genul acesta”, explică Viorel Solomie.

Interese pentru eliminarea inului şi a cânepei

Societatea timişoreană Cânepa Românească S.A. este una dintre puţi­nele unităţi care au preferat să se înha­me în tot hăţişul birocratic şi în sistemul de control excesiv pentru a promova pro­dusele textile de o calitate excepţională obţinute din cânepă.„Practic, prin toată isteria creată şi prin cadrul legal neadecvat, s-a distrus o întreagă in­dustrie, dar şi o şansă foarte mare pen­tru agricultura şi economia României”, consideră Leontina Doroiman, ma­nager la Cânepa Românească.

De aceea, apreciază întreprinzătoa­rea timişoreană, culturile de in şi câ­nepă au devenit o raritate. “Se persistă şi acum cu acelaşi regim de verificări şi para-verificări – am o cunoştinţă care şi-a făcut lucrarea de doctorat cu cultu­rile experimentale de cânepă de la Lo­vrin şi mi-a spus că se menţine acelaşi regim excesiv de pază şi verificare”.

Leontina Doroiman este de părere că inclusiv printr-o serie de directive europene, aplicate haotic în România, a existat interesul ca aceste două cul­turi tradiţionale şi profitabile din Ro­mânia să nu poată avea un viitor. “S-au realizat şi studii şi anchete internaţio­nale pe această temă. Se încearcă o cam­panie de boicotare a plantelor tehnice, sunt interese comerciale foarte mari la mijloc. Însă dacă s-ar folosi mai mult inul şi cânepa, care sunt produse natu­rale, ar scădea vânzările industriei plas­ticului. Şi de ce să fie lumea mai sănă­toasă utilizând produse naturale, când poate fi constrânsă să folosească în con­ti­nuare aceleaşi chimicale şi otrăvuri?”.

Sunt multe state vest-europene, cum e Franţa, unde cânepa este cultivată pe suprafeţe extrem de mari, fiind folosită pentru celuloză. De aceea, se nasc suspiciuni că, de fapt, s-ar fi dorit eliminarea competitorilor români de pe piaţa de profil, având în vedere că ma­joritatea interdicţiilor aberante insti­tuite în România în ceea ce priveşte cultiva­rea cânepii au venit pe filiera U.E.

Soiurile de cânepă de la Lovrin, printre cele mai competitive din lume

Prin campania creată împotriva plantelor tehnice, tradiţionale româ­neşti s-au neglijat şi chiar distrus rezulta­tele a zeci de ani de cercetare în acest domeniu. Staţia de Cercetare de la Lovrin se numără printre insti­tuţiile de profil unde s-a investit foarte mult timp şi resurse pentru crearea unor soiuri performante de plante tehnice. Aici s-a creat, de pildă, unul dintre cele mai performante soiuri de cânepă din lume – Lovrin 110, omologat în 1981.

La acest soi producţia de tulpini (cu conţinut de fibră de 25 - 30%) este de 9.000 - 11 000 de kilograme pe hectar, iar producţia de sămânţă este de 900 - 1.200 de kilograme pe hectar. Mai mult, soiul este rezistent la tem­peraturi scăzute, secetă şi căderi de grindină, precum şi la bolile specifice : pătarea albă a frunzelor, mană şi pu­tregaiul alb.

“Deşi soiurile selecţionate obţi­nu­te la staţiunea noastră de cercetare ar merita cultivate pe scară largă, putân­du-se obţine producţii foarte bune, producătorii au fost descurajaţi, şi au renunţat rând pe rând la aceste culturi. Acum în zona noastră seminţele de câ­nepă mai sunt folosite eventual în in­dustria farmaceutică. În alte ţări, câ­nepa este folosită intensiv nu doar pen­tru fibre şi ulei, ci şi pentru realizarea de materiale de construcţie, care sunt foarte bine cotate, fiind ecologice şi având proprietăţi termoizolante foarte bune”, explică Ştefan Tarjoc, direc­to­rul Staţiunii de Cercetare de la Lovrin.

“Pe lângă soiul Lovrin 110, a mai fost produs un soi nou, Lovrin 111, care este şi mai performant. E păcat însă că aceste rezultate ale cercetărilor făcute aici, pe plan intern, nu sunt folosite în agricultură”, spune Leontina Doroiman.

Aşa s-a ajuns la situaţia aberantă ca produsul activităţilor de cercetare din România să fie folosit pentru cul­turi cu rezultate foarte bune în Austria şi Germania. România, se pare, conti­nuă să fi dezinteresată de oportu­nităţile şi profiturile pe care le-ar putea asigura acest sector.