Plusuri şi minusuri în ecuaţia anti-trafic de persoane

Ultimul raport al Departamentului de Stat al SUA, referitor la traficul de persoane pe glob, pe 2010, indică pentru Româ­nia un număr de 1.154 de vic­time identificate anul trecut, comparativ cu 780, câte fuse­seră în 2009. Deşi poate fi citit în cheia unui semnal de alarmă faţă de escaladarea acestui fenomen, reprezintă, totuşi, o informaţie bună, atâta vreme cât duce cu gândul la o eficientizare a activităţii auto­rităţilor române implicate în lupta împotriva traficului de persoane. Vorbim despre o creş­tere după mulţi ani în care statisticile naţio­nale indicau o scădere constantă a numărului victimelor reţelelor de trafic de persoane, deşi nu existaseră factori – gen creştere a nive­lului de trai în România, venită la pachet cu cea a gradului de satisfacţie socială – care să fi generat această diminuare bruscă a numărului celor care, fugind de sărăcie, se aruncă be­nevol în plasa traficanţilor de carne vie.

Să fi fost această revenire pe creştere, înregistrată în 2010, datorată doar faptului că angajaţii instituţiilor implicate în lupta împotriva traficului de persoane şi-au conştientizat rolul? Aproape imposibil de crezut. Problemele majorităţii instituţiilor de stat – deficit de personal, dublat de perspectiva disponibilizărilor, a scăderii salariale - duc mai degrabă spre ideea unei demotivări pro­fesionale. Să fi fost această creştere generată de faptul că autorităţile române s-au aflat, anul trecut, sub monitorizarea atentă a U.E., ca etapă premergătoare aderării la Spaţiul Schengen? Nu numai că nu este exclusă ipo­teza, dar este cu atât mai plauzibilă cu cât creşterea aceasta vine după ani în care nu­mărul victimelor luate în evidenţele Agen­ţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane scădeau constant şi vertiginos, fără explicaţii oficiale plauzibile.

Numai în 2007, primul an al integrării în spaţiul comunitar, numărul victi­melor aflate în evidenţa A.N.I.T.P. scăzuse brusc la 1.780, de la 2.285 câte fuseseră în 2006. Apoi, trendul s-a menţinut până în 2009 (în 2008 au fost luate în evidenţă 1.240 de victime, iar în 2009, 780). O scădere care ridică semne de întrebare cu atât mai mult cu cât, un studiu realizat în 2007, de la vârful M.A.I., de chestorul general Anghel Andre­es­cu, fost secretar de stat în M.A.I., şi de comisarul-şef Nicolae Radu, vorbea despre o explozie de imigraţie clandestină şi despre o creştere însemnată a tuturor tipurilor de in­fracţiuni transfrontaliere, generate de miş­carea persoanelor şi a mărfurilor, impulsionată la cote fără precedent după 1 ianuarie 2007.

Oficial, însă, în statistici stăteam bine. O explicaţie pentru această aparentă acalmie s-ar putea găsi, pe de o parte în comportamentul “negociatorilor” de la fron­tieră, devoalaţi de către D.N.A., în iarna aces­tui an, în toată splendoarea lor profesională, iar pe de alta, în lipsa de informaţii pe care se presupunea că se bazează cea mai mare parte a activităţii, după 2007.

Era interesant până la ce cote scădea, oficial, numărul victimelor, dacă nu exista acea monitorizare ante-Schengen. Un test de autoevaluare pe care l-am ratat. Din fericire pentru noi. Avem, însă, şansa altuia, în era post-Schengen.