„Cerul ca o lacrimă” este cel mai recent volum de poezii semnat Ilie Gorjan, un volum care are ca motto Rugăciunea Sfântului Francisc din Assisi.

Ilie Gorjan nu mai este demult un novice în ale versului. „Cerul ca o lacrimă” este a 13-a carte de poezie pe care a scris-o în ultimii 11 ani, apărută, zilele trecute, la Editura Prisma, din Râmnicu Vâlcea.
Despre Ilie Gorjan, Maria Diana Popescu, cea care semnează prefaţa „Cerului ca o lacrimă”, spune este „poe­tul în străfundurile căruia curge un torent impetuos de iubire, tristeţe, mo­rală, de patriotism şi de credinţă”. Iar Nicolae Rotaru, cel alături de care Ilie Gorjan a semnat două volume de poezie, „Tandem liric”, în 2000, şi „Bis in idem”, în 2002, îl caracterizează pe autorul „Cerului ca o lacrimă” ca fiind „un smerit al Logos-ului şi un sfătos cu frica divinităţii,un cioplitor iscusit în cărnurile cuvântului ca un meşter al unei Hobiţe a metaforei”.
„Ale treceri pe nisip”, „Cel ce-ţi să­rută tăcerea”, „O creangă de umblet târ­ziu”, „Un colind cât cerul” sau „Viaţa cu aripi de sânge” sunt doar câteva titluri din cel mai recent volum semnat Ilie Gorjan, care include 35 de poezii, sensibile şi profunde. Majoritatea sunt versuri de dragoste, încărcate de melan­colie. Şi pentru că ne apropiem de Sfân­tul Crăciun, Ilie Gorjan vine în întâm­pinarea marii Sărbători făcând o urare tuturor, şi mai cu seamă celor care se regăsesc în versul său : „Un Crăciun cu degete de pâine / Să îţi ningă noap­tea la fereşti, / Şi să fim la fel de veş­nici mâine / Când aproape de departe-mi eşti. (...) Drum de cântec cu un vechi refren / Îşi alege Moşul de pe cer, / Se aude-n colţul lumii tropăit de ren / Coborând cu glas de clopot şi mister”.
După ce citeşti acestor versuri ai nu doar senzaţia unei mângâieri oferite sufletului, ci şi certitudinea că Ilie Gorjan reuşeşte prin aceste poezii să aducă – asemenea unui vers din motto-ul ales – „bucurie acolo unde locuieşte întristarea”.