În noianul de informaţii, de controverse şi scandaluri, care vin, în ultimul timp, dinspre Parlament, sunt puţini cei care se mai apleacă şi asupra cheltuielilor făcute aici sau asupra motivelor care au condus la opacizarea parţială a acestora.
Să vorbim nu despre Senat, ci despre Camera Deputaţilor, pentru că este condusă de un om de care erau – şi, poate mai sunt – legate mari speranţe. La începutul anului, această instituţie lua decizia, surprinzătoare, ca din luna aprilie să prezinte publicului doar informaţii centralizate despre cheltuielile făcute de parlamentari, şi nu, aşa cum se practicase cu un an înainte, cheltuielile făcute pentru fiecare deputat în parte, aşa cum este firesc, de altfel (mai ales în condiţiile în care fiecare dintre ei ar trebui să aibă interesul de a justifica sau confirma încrederea primită în baza votului uninominal şi de a se bucura de aceasta şi la viitorul scrutin). Situaţia nu s-a reglementat nici după ce, în vara acestui an, o voce a societăţii civile, Institutul pentru Politici Publice, cerea atât preşedintelui Camerei Deputaţilor, cât şi membrilor Biroului Permanent şi tuturor liderilor de grup din Camera Deputaţilor să explice public motivele care au stat la baza acestei decizii. După aproape jumătate de an, nici răspunsul nu a venit, nici sistemul de comunicare publică a acestor informaţii nu a suferit vreo modificare. În traducere, această atitudine este echivalentul sfidării sau, poate, doar al dezinteresului faţă de probleme a cărei miză este prea “măruntă” pentru a merita a fi luată în calcul.
Totuşi, ca simplu cetăţean (fie el susţinător al partidului care a propulsat-o pe Roberta Anastase în prim-planul politicii autohtone, fie al unui partid din opoziţie), te-ai fi aşteptat la altceva din partea doamnei Anastase – ca exponent al unei alte generaţii de politicieni cărora le place să spună că sunt imaculaţi, mai transparenţi, mai credibili decât predecesorii, şi ca exponent al unui partid care a acuzat inclusiv astfel de practici devenite uzanţă în alte mandate. Te-aşi fi aşteptat la un alt tip de comportament. La o altă atitudine faţă de cetăţean. La un respect şi de facto faţă de unele prevederi din Legea fundamentală, recte, dreptul cetăţeanului de a avea acces la orice informaţie de interes public, consfinţit de articolul 31 din Constituţie. Şi, de ce nu?, la un feed-back favorabil la cecul în alb pe care partidul de guvernământ i l-a conferit atunci când a refuzat – poate, din calcule politice echilibrate, poate doar dintr-un orgoliu –, cu riscul alterării imaginii, înlocuirea doamnei Anastase de la şefia Camerei Deputaţilor, în ciuda acuzelor, venite chiar şi din partea unor susşinători ai P.D.-L., cum că aceasta ar fi supervizat frauda în şedinţa din 15 septembrie. Atunci, în loc de scuze publice sau măcar de e explicaţii aşezate, defensiva doamnei Anastase se transformase în ofensivă îndreptată spre P.S.D., pe ai cărei reprezentanţi i-a acuzat că, la votul Legii Pensiilor, ceruseră bani contra voturi, pentru clienţii politici din teritoriu. Nu infirmă nimeni acuzaţiile Robertei Anastase – convingător nici chiar cei spre care este îndreptat degetul acuzator – doar că normal ar fi fost ca dezvăluirea aceasta să fi venit în momentul în care informaţia ajunsese la urechile preşedintelui Camerei Deputaţilor, nu ca replică infantilă la acuzele opoziţiei, ca tertip de a ieşi din luptă dacă nu onorabil, măcar pe picior de egalitate, cu cel care lansase atacul.
Poate, atitudinea doamnei Anastase la şedinţa din 15 septembrie a fost un accident. Poate, tot accident, a fost şi devoalarea cu întârziere a practicilor unor colegi de-ai săi parlamentari din P.S.D. Poate, o scăpare a fost şi acceptarea opacizării cheltuielilor făcute din banul public pentru fiecare deputat. La fel, lipsa de răspuns la o solicitare făcută, de societatea civilă, în numele legii şi al transparenţei. Sunt, însă, deja destul de multe scăpări. În atare situaţie, atitudinea* consilierului Robertei Anastase, Mihai Paul Botez, care, în relaţia cu unele media, dovedeşte nu doar incapacitatea ţinerii unei promisiuni, ci şi o ignorare a abc-ului PR-ului, poate avea circumstanţe atenuante.

P.S. – Când făceam referire la atitudinea domnului Botez, aveam în memorie solicitarea făcută de TIMPOLIS, în vara acestui an, în vederea realizării unui interviu cu doamna Anastase, solicitare trimisă pe adresa consilierului său. După ce, iniţial, am fost asiguraţi de realizarea acestui interviu în decurs de câteva zile, ulterior, domnul Botez nu numai că nu a revenit cu niciun interviu, dar nici măcar nu a considerat necesar să mai răspundă e-mail-urilor, telefoanelor şi sms-urilor trimise. Dar, poate, şi acesta este un accident.