Prezumţia de vinovăţie şi imoralitate

În publicitate, aşa-numiţii agenţi de influen­ţă reprezintă acea categorie de persoane care pot reco­manda sau descuraja folosi­rea unui produs. În presă, pe post de agenţi de influenţă, care pot face (mai) vanda­bi­lă o ştire, sunt folosiţi, împo­triva voinţei lor, oameni cu­noscuţi din sfera publică sau din cea politică, aflaţi în legătură de sânge cu cei care fac obiec­tul ştirii, în general negative. Iar legarea nume­lui acestora de întreg scandalul este, în cele mai multe cazuri, forţat şi incorect pentru că lipsesc legăturile de cauzalitate între evenimen­tul mediatizat şi aceşti “agenţi de influenţă”.

Ultimul caz de genul acesta, care face acum subiectul unor materiale de presă, a avut loc sâmbătă noaptea la Deta şi îl vizează, teoretic indirect, dar practic direct, pe primarul oraşului, Petru Roman. Pe umerii edilului este pusă, de către unii jurnalişti, singura culpă (cel puţin niciun canal media care face această trimitere nu vorbeşte despre o altă vină) de a fi părintele unui tânăr care, după cum spune Poliţia, a făcut uz de o sabie pentru a fi mai convingător în altercaţia avută cu alţi ti­neri, rănindu-i pe trei dintre ei. Un delict grav, mai ales că a fost urmat de fuga de la locul faptei a agresorului. Totuşi, care este vina pă­rintelui în acest caz? A participat şi tatăl-primar la conflict? Nu este pomenită o aseme­nea informaţie în ştirile de presă care îi vehiculează numele. A intervenit primarul Petru Roman, acum sau în alte scandaluri (în care o parte a presei afirmă că a mai apărut numele fiu­lui său, Bogdan Roman) pe lângă Poliţie ori Parchet pentru a le muşamaliza, pentru a schimba încadrarea juridică, pentru a obţine neînceperea penală în cazul fiului său ori pentru a determina victimele să-şi retragă plângerea? Nu există ragumente. Au dat dovadă Poliţia sau Parchetul Deta de servilism şi au muşamalizat dosare, doar pentru că tatăl este primarul oraşului?. Nu ex­clude nimeni 100% ipo­teza, dar jurnaliştii care fac legătura dintre fiu şi tată în acest caz penal nu au astfel de dovezi sau, cel puţin, nu men­ţionează nimic despre ele şi, prin urmare, in­clu­derea în ecuaţie a părintelui este nejustificată..

O explicaţie pentru menţionarea numelui primarului în scandalul produs de fiul său – trecut de 30 de ani, deci un om care răspunde personal pentru ceea ce face – ar fi vandabilitatea produsului jurnalistic sau, dat fiind că a fost pomenită şi coloratura politică a edilului, iar pe unele canale media i-a fost publicată chiar şi fotografia, o altă ex­plicaţie ar putea fi dată de nişte “inocente” jo­curi poli­tice făcute, nimic neobişnut, prin in­termediul presei, jocuri care au ca scop ştir­birea reputa­ţiei primarului şi diminuarea şan­selor unui nou mandat pentru anul viitor, con­text în care scan­dalul de acum a venit mănuşă.

Incidente similare au mai fost în Timiş, fie că vorbim despre fiul cercetat pen­tru contrabandă şi tatăl încadrat în Poliţia Română ori despre fiul cercetat pentru furturi de ma­şini şi tatăl ofiţer în aceeaşi Poliţie sau despre fiul poliţist implicat într-o grupare de crimă or­ganizată şi tatăl şef de partid etc. etc. Ca şi în cazul de la Deta, părinţii au fost cei care au ţinut capul de afiş al materialelor de presă –, pentru că, în lipsa numelui şi funcţiilor lor, ştirea nu ar fi prezentat un prea mare interes pentru pu­blic, fiind doar un delict din zecile înregistrate de autorităţi –, dar în cazul niciunuia nu a fost dovedită, de către presă, implicarea acestora.

Altfel stăteau lucrurile dacă jurnaliştii ar fi ştiut de la bun început despre legăturile de sânge dintre cei vizaţi de ancheta penală şi diferite personaje publice sau politice, dar, în lipsa unor dovezi palpabile, s-ar fi ferit pe moment de publicarea acestei conexiuni şi de pronunţarea asupra ei, iar ulterior, plecând de la fler sau de la o informaţie, fie şi nesigură, ar fi dovedit implicarea părinţilor în mersul anchetei, prin presiuni ori trafic de influenţă, apoi influenţarea şi îndreptarea acesteia spre direcţia dorită. Dar lucrul acesta nu s-a în­tâmplat : dovezile conexiunii nu au mai apărut. Şi atunci cât este de corectă această prezum­ţie de vinovăţie şi imoralitate pe care o parte a presei are obiceiul de a o acorda, din capul locului şi fără dovezi, unor personaje cunos­cute, doar pentru că numele lor vinde bine?