În momentul de faţă statul a ajuns la „performanţa” de a nu mai avea aproape nimic de privatizat în Timiş. Într-o perioadă în care Uniunea Europeană încearcă să limiteze cumpărarea de către corporaţiile străine, în special de către cele din China, a companiilor din spaţiul comunitar, fie ele de stat sau private, din domenii-cheie, în România statul mai are extrem de puţine active în portofoliu. Însă chiar şi acelea ar putea să nu mai rămână multă vreme în patrimoniul său, Fondul Monetar Internaţional făcând presiuni pentru vânzarea lor.


Plan de privatizare realizat în Timiş

În Timiş, ca în majoritatea jude­ţelor de altfel, statul şi-a lichidat cam toate unităţile economice mari pe care le mai avea în patrimoniu, fie că era vorba de societăţi profitabile sau de cele care generau pierderi. Solventul Ti­mi­şoara s-a numărat printre ultime­le so­cietăţi de stat privatizate în judeţ.

Iar povestea sa este tipică „mari­lor privatizări” realizate în judeţ, com­binatul fiind, în ultimii ani, locul în ca­re s-au făcut extrem de multe dezafec­tări ilegale de utilaje, pentru vânzare de fier vechi, locaţia fiind folosită, în paralel, prin subînchirieri şi pentru de­pozitare ilegală de substanţe pericu­loa­se. Cumpărătorii nu au încercat să re­sus­citeze fostul combinat, să-i păstreze obiec­tul de activitate care, în actualul context, al scumpirii carburanţilor, s-ar fi dovedit, poate, unul profitabil. Fierul vechi, re­zultat din tăierea utilajelor, şi patrimoniul imobiliar par să fi fost miza privatizării Combinatului Solventul. Du­pă cum pre­ciza ministrul de Interne, Traian Igaş, ca răspuns la o inter­pe­lare parlamen­tară, dezafectările ilegale de la Solven­tul fac obiectul unui dosar în care „se fac cercetări sub aspectul săvârşirii in­fracţiunii de continuare a activităţii după dispunerea încetării acesteia”, şi „după definitivarea cerce­tărilor, dosarul penal va fi înaintat cu propuneri motivate, uni­tăţii de parchet competente pentru a dispune soluţia legală”. Având în vedere că în dosarul respectiv se fac cercetări de luni bune, probabil că o scoatere de sub urmărire penală va încununa sfâr­şi­tul lamentabil al unităţii care ar fi putut să rămână cel mai mare combinat de prelucrare a solvenţilor din zonă.


Ultimele rămăşiţe, date A.V.A.S.

Ce a mai rămas nelichidat din por­tofoliul statului se găseşte pe lista de privatizări a Autoritaţii pentru Valori­ficarea Activelor Statului. Aici se găsesc de ani de zile o serie de Agromec-uri la care statul nu pare capabil să vândă par­ticipaţiile pe care le mai are, în acest sens fiind nominalizate Agromec-urile din Jamu Mare, Gruni, Pişchia şi Du­deştii Vechi.

„Procesul de privatizare continuă, în ritmul în care e posibil. Noi publicăm periodic o listă cu societăţi pe care le privatizăm, iar cele de pe acea listă sunt prioritare. Restul există în porto­foliu şi pot fi privatizate. Dacă res­pectiva societate merge, nu e obliga­toriu să fie vândută. Cele care nu mai au activitate pot intra însă, la un mo­ment dat, dacă nu sunt privatizabile, în lichidare”, ne-a declarat Răzvan Va­silescu, consilier în cadrul A.V.A.S.


Plafar, ultima mare unitate de stat de pe listă

Anul trecut s-a tranşat şi soarta unei alte mari unităţi economice de stat, Plafar, care, de altfel, în cazul fa­bricii din Timişoara, cel puţin, ar fi pu­tut să se autosusţină, fiind profitabilă. „Acum doi ani, Agenţia de Valorifi­ca­re a Activelor Statului a vândut o par­te din clădirile şi terenul pe care acestea erau construite. Suprafaţa terenului ocupată de acestea, de 0,5 hectare, a fost trecută, între timp, în custodia Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri care, la rându-i, le-a vândut unei firme. Din spusele unui şef de unitate, specializat în desfa­ce­rea de produse fitofarmaceutice sub sigla aceleiaşi firme, din şapte unităţi de acelaşi gen, existente până nu de mult în ţară, au mai rămas două – la Cluj şi Braşov. Motivul înstrăinării : intrarea în insolvenţă. Cei cât de cât cunoscători ai trecutului unor astfel de societăţi, foşti angajaţi sau furnizori de materie primă, susţin că Plafarul timişorean a fost lăsat în mod inten­ţionat să fali­menteze, terenul fiind principala mi­ză”, preciza anul trecut, într-o inter­pelare parlamentară, sena­to­rul timi­şean Gheorghe David.

În mai puţin de doi ani, sub adminis­trarea Ministerului Economiei, Plafar a ajuns în insolvenţă. La Plafar Timi­şoara activitatea a fost sistată definitiv pe 1 noiembrie 2009, iar fabrica s-a în­chis, ca rezultat direct al stării de in­solvenţă, existente pe plan naţional. Tot anul trecut, cu mare discreţie, Cristi Borcea, finanţatorul Dinamo, a devenit proprietarul cu acte în re­gulă al Fabricii de prelucrare a plan­telor medicinale Plafar Timişoara.

„Plafar Timişoara a fost o biju­terie prăduită conştient de politicieni. Am fost şapte ani angajat la Plafar Timişoara, a fost o activitate autofi­nanţată integral. Bucureştenii au fost cei mai implicaţi în prăduirea Pla­farului din întreaga Românie. Ei nu au produs niciodată nimic, dar au avut rolul samsarului prăduitor direct interesat! Mare păcat!”, ne-a comu­nicat, sub protecţia anonimatului, o fostă angajată a Plafar Timişoara.


C.F.R. Marfă, în linie dreaptă pentru privatizare

La nivel naţional, în urma cerin­ţe­lor F.M.I., legate de lichidarea porto­foliului de întreprinderi cu pierderi ale statului, C.F.R. Marfă e următoarea mare societate de stat pe lista de pri­va­tizări, vânzarea ei afectând, cu sigu­ranţă, şi Timişul, unde funcţiona, până nu de mult, Regionala C.F.R. Marfă Timişoa­ra, comasată acum cu cea din Craiova.
În acest sens, Ministerul Transpor­turilor a definitivat strategia de privati­zare, în care se precizează că investi­to­rul care va cumpăra pachetul de acţiuni va pune mâna pe mai mult decât o com­panie cu un patrimoniu fabulos (900 de locomotive, un parc de aproximativ 42.000 de vagoane, două ferryboat-uri), dar va deveni un personaj extrem de impor­tant în România, întrucât C.F.R. Marfă are încheiate convenţii şi protocoale cu Ministerul Apărării Naţionale şi cu Forţele Armate ale Statelor Unite ale Americii, pentru asigurarea capaci­tă­ţilor necesare în diverse situaţii.

În ceea ce priveşte patrimoniul, lucrurile nu sunt încă foarte clare, deşi societatea, conform Ministerului Trans­porturilor, e la un pas de privatizare. C.F.R. Marfă Timişoara, de pildă, pe portalul propriu, vorbeşte despre faptul că la nivel naţional compania dispune de un material rulant compus din 67.000 de vagoane. Ministerul Transporturilor susţine, în strategia de privatizare că, de fapt, C.F.R. Marfă dispune doar de 42.000 de vagoane. Chiar dacă o parte erau învechite şi au fost casate, cum puteau să dispară din patrimoniu 25.000 de vagoane? Situaţia nu e clară nici la locomotive. Dacă informaţia de pe por­talul C.F.R. Marfă Timişoara menţionează că societatea dispune la nivel naţional de 927 de locomotive, Ministerul Trans­porturilor precizează, într-un docu­ment oficial, care ar trebui să fie ex­trem de precis, fiind vorba de o stra­te­gie de privatizare, că societatea are “peste 900 de locomotive”.

“Deocamdată, până acum nu s-a spus încă nimic concret legat de pri­vatizarea C.F.R. Marfă. Probabil că se aşteaptă ca noul Cod al Muncii să intre în vigoare, pentru ca statul să nu mai aibă probleme, din perspectiva valului de disponibilizări care va urma. Cert e că C.F.R. Marfă a fost menţionată in­sistent de reprezentanţii F.M.I. ca una dintre societăţile care trebuie priva­tizate, alături de Tarom şi alte societăţi de stat din domeniul energetic. Din acest punct de vedere, se poate spune că există divergenţe clare între inte­resele Băncii Mondiale şi ale F.M.I., pe de o parte, şi cele ale U.E., pe de cea­laltă parte. U.E. vrea o limitare a pri­va­tizărilor, vrea limitarea înstrăinării unor companii importante, de stat sau pri­vate din spaţiul european către com­pa­nii străine, în special din China. Ofi­cialii europeni vor mai mult infuzii de capital interne. În schimb, F.M.I. vrea privatizare”, susţine Ioan Boloş, lide­rul Sindicatului Mecanicilor de Loco­motivă din Regionala Timişoara.

Cert e că, dacă va vinde în acest an C.F.R. Marfă, statul nici măcar nu va înstrăina această companie strategică de pe o poziţie de forţă, pentru că, pe lângă scăderea pieţei imobiliarelor, care va duce, evident, la o scădere a preţurilor acţiunilor C.F.R., începând cu 2006, adică aproximativ din momentul în care a început să se vorbească tot mai in­sistent de privatizarea societăţii, C.F.R. Marfă a cunoscut o înrăutăţire rapidă a situaţiei economice şi financiare. „Cifra de afaceri a scăzut cu 6,1%, în 2008, şi cu 38,2%, în 2009, în timp ce baza de cos­turi fixe mari nu a permis descreşterea cheltuielilor în acelaşi ritm. Veniturile financiare au scăzut semnificativ, de la 16,2 milioane euro în 2006, la 1,5 mi­lioane euro, în 2009”, specifică Ministe­rul Transporturilor, care oferă o explica­ţie cel puţin originală pentru această criză începută ante-factum, în 2006, spu­nând că a fost „influenţată de lichidi­tăţile mai scăzute disponibile”, lucru care nu se justifică din punct de vedere al realităţii, 2006, 2007 şi 2008 fiind ani de creştere economică în România.