Proscrisii soselelor

Ceea ce s-a intamplat saptamana trecuta, pe o artera centrala si extrem de circulata a Timisoarei – moartea unui om nevinovat, sub rotile unui bolid scapat de sub control –, nu este nimic neobisnuit. Nimic neobisnuit nu din perspectiva gravitatii situatiei in sine. Nimic neobisnuit din perspectiva a ceea ce se intampla zi de zi pe sosele. Doar intamplarea fericita ne ajuta sa nu fim nevoiti sa aprindem candele la fiecare colt de strada, sa organizam zi de zi mitinguri in memoriam – pentru a deplange oameni obligati, cu o pedala de acceleratie intens folosita, cu un sistem de directie si o pedala de frana devenite inutile, sa paseasca pragul lumii de dincolo si pentru a ne exprima solidaritatea cu cei care au ramas sa-i planga –, ori pentru a ne striga revolta fata de gradul sporit de toleranta cu care sunt tratate, adesea, astfel de comportamente in trafic, fata de anchete inabusite in fasa, fata de nedreptati, trecute si viitoare, comise in justitie.

Soselele au ajuns un fel de mosii ale inconstientilor etilizati, care nu numai ca se prind benevol in dansul mortii – in care ajung sa nu mai distinga masinile de copaci, de carosabil, de indicatoarele rutiere –, dar ii obliga si pe altii la acest dans; au devenit mosii ale inconstientilor care urca la volan, fara a avea o ora de legislatie rutiera bifata, ale inconstientilor dependenti de viteza, care nu se simt soferi decat atunci cand, in stanga si in dreapta, totul li se transforma in linii, ori care se simt umiliti ca, in calitate de proprietari ai unor masini de multi cai putere si multe zeci de mii de euro, sa fie obligati sa respecte legislatia si sa circule in rand cu "plebea auto" care-i impiedica pe sosele. Derapajele acestea de la legislatia rutiera si de la bun simt nu sunt, insa, doar o dovada de teribilism, de spirit de aventura, cum exista tendinta de a justifica accidentele comise intr-o astfel de imprejurare.

Sunt un semn al nivelului extrem de scazut de civilizatie a celor care le practica, apoi al coeficientului scazut de inteligenta – putin mai mare sa fie, ar spori teama de consecinte care le vizeaza propria persoana. Sunt rezultatul faptului ca este impamantenita deja aplicarea cu sincope a legii de catre Politia Rutiera, de catre Parchet, de catre instante. "Precedentul" a fost clonat intr-un numar greu de cuantificat de "se poate", chiar de chestori ai Politiei Romane. Iar pentru repetarea lui se impune doar un nume, o relatie ori o deschidere financiara. Sau, functie de gravitate, un cumul al acestor "valori".

Cati dintre "asii volanului", care au (sau ar trebui sa aiba) pe constiinta moartea unui om nevinovat, prins sub roti si mulat pe caldaram, strivit in caroserie, spulberat de un copac, au ajuns sa raspunda pana la capat pentru ceea ce au facut? Cati dintre oamenii care au pierit nevinovati au fost transformati, in stadiu de ancheta, de rechizitoriu ori de sentinta, din victime in responsabili pentru tragedie? Pe de alta parte, la cate cazuri de genul acesta – viteza nesimtita, sofat in conditii de ebrietate, accidente cauzate de astfel de "mici greseli", accidente cu parasire a locului faptei – inchid ochii politistii rutieristi, procurorii, magistratii, benevol – pentru a nu altera prietenii, relatii, obligatii ori cu un scop financiar bine determinat –, sau obligati de superiori ori de simpla apartenta la sistem? Pentru a nu generaliza atitudinea aceasta la toti cei de care depinde instrumentarea corecta a unui accident, ne intrebam : ceilalti, care nu au facut pact cu diavolul, la cate presiuni de genul acesta sunt supusi – de la telefoane spre esaloane superioare, care au ca miza stergerea memoriei radarului, prostirea alcooltestului, la solicitarea de a returna permise, de a musamaliza un accident, a ignora probe etc. etc.? O intrebare la care nu asteptam raspuns, dar sa-i ignoram existenta ar fi o dovada de ipocrizie.