De ce or fi recurgând unii oa­meni la nume false? Oameni mari, cunoscuţi ca atare, în „buletinul de identitate” nu s-au numit aşa. Bună­oară, corifeii ruşi Lenin şi Stalin se numeau, de fapt, Ulianov şi, respec­tiv, Djugaşvilii. Scriitorul, tot rus, Gorki, era pseudonimul lui Peş­kov.

Şi la noi, nume cu renume, pre­cum Arghezi, Galaction, Eugen Simion, Tristan Tzara, Jean Bart, Urmuz, Silviu Brucan, Florin Mu­gur, Fundoianu, Ve­ronica Porum­bacu şi mulţi, mulţi alţii, în actul de identitate, s-au numit altfel.

Molipsit şi eu de la moda pseudo­nimelor (numele conspirat arată lipsa curajului răspunderii pentru un scriitor şi, mai ales, ziarist!) am iscălit texte cu pseu­donime dintre cele mai fistichii. Fie de tip siglă: N.C.R., N.R. Porter, N.R.Cunoscutu, Ne.Ro. Nirot, N. Leordeanu, R. No­taru etc. Fie anagrame de la cele 13 litere ale numelui-prenumelui: Traian Coroleu, Leana Croitoru, Coriolan Rateu, Aurora Lon-Ţic, Aurelian Toroc, Leonora Turică, Corneliu Aortă, Aurel Coroniţă, Ariton Culo­rea, Artur Caloneia, Iura Troncolea, Corina Oţelaru, Lorena Roicuţa etc.

Şi, totuşi, întreb (şi mă înt­reb) cine sunt eu de fapt? Dar ceilalţi cunoscuţi (de puţină lume) cu nume de împrumut?

Întreb ca să am cum în­cheia acest text.