|
Agerpres:
editia 24 - 27 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 23°C Umiditate:68% Viteza vantului:21 KMH Vizibilitate:11 km 3.5538 0.014905Editorial | 4 - 7 august 2011 | Melania CINCEA
![]() ![]()
Puncte vulnerabile în Interne
Jumătat 1.Nu ştim pe ce s-a bazat preşedintele când a afirmat că nu mai avem nevoie de atâţia poliţişti. Statisticile M.A.I. indică altceva. Din 2005, pe Ordine Publică se înregistrează un deficit de personal. Numai în 2009 a fost un minus de peste 3.300. În plus, declaraţia preşedintelui impune o nuanţare : Avem nevoie de poliţişti. Nu mai avem nevoie de atâţia poliţişti neprofesionişti, dezinteresaţi sau corupţi. 2. O piedică în calea reformei o vede Traian Igaş – sau “generalii din Interne” – ca fiind poliţiştii încadraţi din sursă externă. Or, este o abordare ce pleacă de la o premisă falsă. Problema nu este faptul că în sistem intră oameni pregătiţi în instituţii civile – aceasta e o metodă curentă şi eficientă în Poliţiile majorităţii statelor europene. Problema e modul în care se face selecţia oamenilor şi, ulterior, în care li se stabileşte eficienţa, în care sunt motivaţi. Dacă selecţia s-ar face corect – nu pe pile, nu pe şpăgi, de care s-ar putea ca militari de carieră să nu fie străini–, în sistem ar putea fi oameni valoroşi, în a căror pregătire de scurtă durată, dar intensivă, M.A.I.-ul să investească. Sume mult mai mici decât cele înghiţite de bugetofage instituţii de învăţământ de medie şi lungă durată pe care le au Internele, 14 în total. Şeful statului s-a referit la Academia de Poliţie – nu se ştie dacă doar din motive de coincidenţă cu admiterea. Însă nu e doar Academia. În cadrul acesteia, de exemplu, funcţionează Colegiul Naţional de Afaceri Interne, care oferă “cadru instituţional pentru studierea integrată a afacerilor interne şi formarea continuă a personalului M.A.I.”. 42 de profesori şi colaboratori şi 45 de “personalităţi de sprijin” are acest Colegiu. Printre aceste nume, chestori care au târât instituţii ale Internelor în scandaluri, reprezentanţi ai unor O.N.G.-uri asupra cărora planează acuzaţii penale ori foşti ziarişti implicaţi în şantaje la adresa unor şefi de instituţii. Ce formare continuă pot asigura astfel de oameni? Eventual, continuitatea unui sistem pervertit, care convieţuieşte bine în sistemul numit Interne. În plus, încadrarea din sursă externă – aflăm acum, cauza nereformării M.A.I. – e, sigur, dezagreată nu de ministru, ci de unii generali din Interne. Traian Igaş s-ar putea să nu se fi dumirit întrutotul de ce se întâmplă în M.A.I. 3. E firesc că, în câteva luni de la preluarea conducerii, niciun ministru nu poate stăpâni problemele M.A.I. şi tot firesc e, în ciuda reproşului lui Traian Băsescu, să aibă limbaj comun cu generalii. Problema este cine sunt generalii sau chestorii numiţi în funcţii din care un ministru poate fi consiliat corect, onest şi profesionist sau exact invers.
|