"Putem discuta despre reconciliere dupa ce crimele comunismului vor fi trecute printr-un tribunal international"

La mai bine de 20 de ani de la prabusirea regimului comunist, cine se mai teme de lustratie? Respingerea aceasta sistematica a ideii de lustratie - in vara anului 2005, legea ajungea in Parlament, in primavara anului urmator era adoptata de Senat, fiind trimisa Camerei Deputatilor, unde a ramas impotmolita - pare un melanj intre angoase si sfidare...

Bogdan Olteanu a fost artizanul intarzierii adoptarii acestei legi, dar din pacate, nici dupa schimbarea presedintelui Camerei Deputatilor lucrurile nu au evoluat. Ceea ce inseamna ca ambii presedinti ai Camerei Deputatilor din 2005 incoace - desi amandoi tineri, care nu intra sub incidenta Legii lustratiei - au preferat sa asculte de vocea celor care spuneau ca o astfel de lege ar bulversa viata politica si ar elimina pioni-cheie din mai toate partidele. Pe de alta parte, sunt diverse increngaturi economice create pe baza structurilor fostei Securitati in spatele carora sunt, pana la urma, cei care finanteaza campanii electorale. Asa ca este foarte greu sa obtii un acord in ceea ce priveste adoptarea Legii lustratiei, cu toate ca, declarativ, toate partidele, mai putin P.S.D.-ul, au fost de acord cu aceasta lege. Noi am facut un test in 2006, in care am adus la un loc reprezentanti ai tuturor partidelor parlamentare, care au afirmat ca au mandat din partea partidului pe care il reprezinta, intrebandu-i daca vor vota aceasta lege : P.N.L., P.D.-L. si U.D.M.R. s-au exprimat in favoarea acestui act legislativ. Deci, daca lucrurile ar functiona asa, ar fi foarte simplu, pentru ca aceste trei partide au o majoritate clara in Parlament, dar lucrurile nu functioneaza conform acestui algoritm, ci functioneaza prin niste mecanisme oculte care, credem noi, sunt generate de aceasta mafie financiara a Securitatii existenta si acum.

Vor iesi acesti lustrabili nelustrati, din  scena, "ingropati cu onoruri", asa cum spunea Lucia Hossu Longin, referindu-se la fosti tortionari ai regimului totalitar : "Vor muri cu medaliile pe piept, asa cum au murit si Stalin, si Lenin, ingropati cu onoruri"? Se mai poate face ceva pentru lustrare, fie si intarziata, a celor care era firesc sa treaca prin acest "purgatoriu moral"?
Pana la urma, se pare ca, daca nu exista o condamnare pe plan european a regimului comunist, daca nu exista o unica voce in ceea ce priveste crimele facute in comunism, intotdeauna vor exista astfel de opinii ca ideologia partidului comunist a fost una buna si doar punerea ei in aplicare s-a soldat cu victime, ceea ce e fals, deoarece in toate tarile care au trecut printr-un astfel de regim au existat dictaturi, in toate au existat crime ale regimului. Este, pana la urma, nevoie de un tribunal international pentru condamnarea crimelor comunismului. Aceasta ar fi solutia pentru limpezirea lucrurilor si pentru ca toata lumea sa inteleaga ca un regim comunist a fost, este si va fi un regim criminal.

"Vrem infiintarea unui tribunal international pentru crimele comunismului"

In decembrie 2009, Societatea "Timisoara" a cerut Parlamentului European sa dea o rezolutie si sa faca presiuni asupra Consiliului de Securitate al O.N.U. in vederea infiintarii unui astfel de tribunal international pentru crimele comuniste, dupa modelul celui de la Nürnberg. S-a mai facut vreun pas in aceasta directie?
Acesta este un demers initiat de europarlamentarul Tokes Laszlo, in 15 decembrie anul trecut, in colaborare cu Societatea "Timisoara". Aceasta idee s-a concretizat printr-o conferinta internationala care a reunit, la Praga, reprezentanti ai tuturor tarilor foste comuniste si care incearca sa determine Parlamentul European, sa convinga Organizatia Natiunilor Unite sa initieze procedurile pentru infiintarea unui tribunal international care sa judece crimele comunismului, dupa modelul Tribunalului de la Nürnberg.

Am observat, in ultimii ani, tendinta unora - care au sustinut pana la un punct ideile Proclamatiei de la Timisoara, iar mai apoi, in urma unor pacturi semnate in numele "binelui public" cu fosti adversari politici, cu personaje care au preluat stacheta de la Ion Iliescu, de promovare a ideii de conciliere cu trecutul, pentru, chipurile, a putea merge inainte. Care sunt riscurile, pe termen lung, pe care le implica o astfel de politica "concilianta"? Desi intai ar trebui sa va intreb daca o persoana publica are dreptul sa invoce, in acest context, principiul iertarii?
In ultimul timp, viata politica din Romania s-a nuantat, nu mai exista o baricada intre cele doua grupari : comunisti si anti-comunisti. Lucrurile nu numai ca s-au nuantat, dar s-a pus foarte multa patima in diversele razboaie politice si iata ca acum lucrurile nu mai stau ca in anii 90, acum nu mai stii sigur cine este de partea anti-comunista a baricadei. Or, nu se poate face o reconciliere pana cand Ion Iliescu nu-si va cere scuze pentru tot ceea ce a facut, pentru ceea ce s-a intamplat dupa 22 Decembrie, pentru Mineriade. Putem discuta despre iertare, despre reconciliere abia dupa ce toate crimele comunismului vor fi trecute printr-un tribunal, iar cei care le-au savarsit vor fi pedepsiti. Deci, este mult prea devreme pentru acest lucru. Si, daca vorbim despre P.S.D., acesta nu este inca un partid cu adevarat european social-democrat, ci este - in mod curios, dupa 20 de ani - in continuare, tributar perioadei comuniste. Noi, insa, nefiind un partid politic, ne putem mentine principiile si putem fi mult mai transanti, pentru ca e vorba despre victime care nu si-au gasit alinarea si dreptatea. In privinta invocarii acelui principiu al iertarii, despre care aminteati, consider ca o persoana publica nu ar avea acest drept. Revenim, astfel, la acele partide politice care isi afirma oficial crezurile anti-comuniste, dar care, pana la urma, sunt dispuse la astfel de acorduri, de compromisuri.

"Discreditarea Proclamatiei a inceput inainte de lansarea ei"

La fel, am observat, in ultimii ani, o tendinta a altora de a discredita ideea Proclamatiei de la Timisoara - "asa-zisa Proclamatie de la Timisoara", cum o numea, la finele anului trecut, Ion Iliescu - ori de a-i da conotatii mai mult decat nepopulare - se vehicula ca, prin  acest act, se dorea autonomia Banatului. De unde a pornit corelarea aceasta a ideii de autonomie a Banatului cu idealurile Proclamatiei de la Timisoara?
Discreditarea Proclamatiei a inceput inainte de lansarea ei, din 11 martie 1990, cand textul era cunoscut. Denigratorii ei au inceract sa mute accentul de pe Punctul 8 pe punctul 11, care vorbea despre intelegerea interetnica si despre descentralizare. Pentru 1990, termenul de "descentralizare" era ceva nou, oamenii erau obisnuiti cu statul centralizat si orice fel de descentralizare era asociata tendintelor separatiste. S-a marsat mult pe tema aceasta, atunci. Sa ne amintim ca, in 15 martie 1990, fusesera si evenimentele de la Targu Mures care au aratat ca ideea noastra de intelegere interetnica a fost foarte buna, dar a venit, poate, prea devreme. Desi am fost acuzati de astfel de tendinte separatiste, pana la urma, insa, s-a facut o lege a descentralizarii economice si administrative, ceea ce arata ca, oricum, lucrurile se indreapta in aceasta directie. 

V-as propune un exercitiu de imaginatie : ce am fi avut si ce nu am fi avut daca 8-ul Proclamatiei de la Timisoara avea, la momentul oportun, efect de lege?
Daca Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara avea aplicabilitate in 1990 am fi castigat foarte multi ani de progres, pe care i-am irosit, insa, in care am incercat sa cream democratia cu personaje care au dovedit, ani la randul, ca nu cred in democratie. Sa ne gandim cand au mintit : atunci cand il sprijineau pe Ceausescu sau mint acum, cand declara ca sustin drepturile omului si democratia? Daca Punctul 8 ar fi fost pus in aplicare nu am fi avut, timp de 11 ani, un presedinte ca Ion Iliescu, nu am fi avut, poate, retelele mafiote care exista acum in Romania, nu am fi avut, poate, nivelul de coruptie atins in Romania - cultivate de catre acele structuri despre care vorbeam