Puternicii

Vazand cu cata viteza, graba si nesat se-nghesuie concetatenii mei, parvenito-invartito-corupti alesi sau numiti sa se-mbogateasca, imi fuge gandul la batranul Epicur cel destept care spunea: „Daca vrei sa faci pe cineva bogat, nu-i spori puterea, ci ia-i din dorinte!"

Ei bine, cum? La noi este o efervescenta a poftelor, o exacerbare a dorintelor, un maraton al nesatuilor, un razboi al celor ce n-au scrupule, lungul nasului, rusine, limita. Ei sunt majoritari, iar noi ramasi putini ii potentam (alegandu-i), le dam cutit (si paine), ii facem puternici, dupa care, prin politica de clan, cu tupeu (defectul oamenilor mici, cum sunt ei, marii jnapani si baroni si moguli si corupti) devin si mai puternici, exploatandu-ne marile defecte: timiditatea, toleranta, frica, omenia.

Desi traim cu ei sub acelasi cer, nu avem acelasi orizont, cum s-ar fi exprimat Adenauer.

E imposibil sa mai fac(em) ceva. Suntem putini si umili, sunt multi si insolenti. Noi suntem infometati, ei nu se mai satura.

Nu ne-a ramas (fiindca nu mai putem arunca piatra, nici sa asistam la pedeapsa cu glontul, cu streangul, cu gazul, cu scaunul electric sau injectia letala) decat sa scrasnim si (cand suntem fara martori) sa injuram. De fapt, vorba lui Freud, primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul „civilizatiei".

Intr-o asemenea „civilizatie" freudiana traim, dar acest antibiotic verbal nu mai are nici un efect. Javrele jigodite bipede si infractoare s-au imunizat. Nu-i mai sperie cuvantul, latratul „cainilor democratiei", amenintarea apocaliptica. Animalizeaza jungliform si dainuiesc bestial!