Deşi ar fi trebuit să fie un document care să fie acceptat şi asumat de Consiliul Superior al Magistraturii şi de Ministerul Justiţiei, ultimul Raport privind starea justiţiei a creat un conflict deschis între cele două structuri. Documentul, elaborat de către C.S.M., relevă un sistem judiciar afectat din plin de subfinanţare şi o creştere accelerată a numărului de dosare instrumentate. Acelaşi raport arată că o serie de instanţe din Timiş sunt sufocate de un număr în creştere de dosare, dar tind şi să se încadreze în topul judecătoriilor, tribunalelor sau curţilor de apel cu cele mai multe plângeri legate de abuzuri ale judecătorilor sau procurorilor.


Raportul discordiei

Prezentat la sfârşitul săp­tămânii trecute de către Con­siliul Superior al Magistraturii, Raportul privind starea justiţiei din România a stârnit o reacţie suprinzătoare din partea Mi­nisterului Justiţiei, ai cărui re­prezentanţi au precizat că nu îşi însuşesc concluziile docu­mentului. A urmat un schimb de replici deloc amiabil, purtat prin intermediul birourilor de presă ale celor două instituţii.

Observatorii acestui con­flict apărut între structurile de vârf ale sistemului Justiţiei au susţinut că o parte dintre con­cluziile respectivului raport sunt de vină pentru divergen­ţele de opinii între Ministerul Justiţiei şi C.S.M.

Cea mai dură concluzie a respectivului document era aceea că fondurile bugetare alocate de la bugetul de stat Ministerului Justiţiei sunt în­dreptate către instanţele jude­cătoreşti în proporţie de doar 50%, restul finanţând aparatul propriu şi celelalte instituţii subordonate financiar.

Totodată, raportul relevă faptul că în 2010 s-a înregistrat cea mai mică alocare a resur­selor materiale pentru cheltu­ielile propriu-zise de funcţio­nare a instanţelor, atât în ceea ce priveşte întreţinerea, cât şi suportarea financiară a acti­vităţilor specifice de judecată, din 2006 încoace. În opinia C.S.M., singura modalitate eficientă de protecţie a puterii judecătoreşti faţă de pericolul subfinanţării o reprezintă, pe lângă administrarea bugetului de către puterea judecăto­reas­că, prevederea unui procent fix minim din produsul intern brut. Potrivit aceluiaşi raport, apro­ximativ două persoane la mia de locuitori au suferit o con­damnare definitivă în 2010, iar justiţia română este mai de­grabă una civilă: 85,55% sunt cauze civile şi doar 14,45% sunt cauze penale

Raportul contestat de Mi­nisterul Justiţiei mai indică fap­tul că volumul total de activi­tate înregistrat în 2010, la nive­lul instanţelor din România, a crescut cu 22% faţă de anul anterior şi că, tot anul trecut, încrederea publică în Justiţie a rămas la un nivel scăzut, iar imaginea sistemului judiciar a fost afectată negativ atât ca urmare a unor deficienţe ale modului său de funcţionare, cât şi ca urmare a unor luări de poziţie ale unor reprezentanţi ai altor puteri ale statului.


Multe dosare şi plângeri la instanţele timişene

Din Raportul privind sta­rea justiţiei nu lipsesc referirile la ce se întâmplă în Timiş, instanţele din vestul ţării fiind date, în diverse contexte, şi ca exemplu pozitiv, dar şi negativ. Astfel, se specifică faptul că pe parcursul anului trecut Inspec­ţia Judiciară a C.S.M. a fost mult mai dură în ceea ce pri­veşte controlul felului în care sunt manageriate instanţele, fiind date exemplul Judecătoriei Timişoara unde, în urma unui control al Inspecţiei Judiciare, s-a constatat exercitarea neco­res­punzătoare a atribuţiilor mana­geriale de către preşedintele instanţei, lucru care a dus la revocarea din funcţia de con­ducere a judecătoarei Cristina Găină. 

După Curtea de Apel Bu­cureşti, celebra Curte de Apel Craiova şi Curtea de Apel Plo­ieşti, instanţele din subordinea Curţii de Apel Timişoara au fost fruntaşe anul trecut la plângeri cu privire la comportamentul abuziv şi ilegalităţile unor ma­gistraţi. Astfel, cele mai multe sesizări făcute la adresa unor judecători din Timiş s-au referit la nerespectarea normelor de procedură, redactarea cu în­târziere a hotărârilor judecă­to­reşti, atitudine nedemnă, ne­respectarea normelor privind repartizarea aleatorie, imixtiu­ne în actul de justiţie, practică neunitară sau refuzul jude­că­torului de a îndeplini o îndato­rire de serviciu. C.S.M. evită să spună dacă respectivele plân­geri s-au soluţionat măcar cu o singură sancţionare a unui magistrat din Timiş. De altfel, şi procurorii din subordinea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au avut mul­te sesizări şi plângeri anul tre­cut, majoritatea făcând referire la nerespectarea normelor de procedură şi soluţia pronunţată, tergiversarea nejustificată a dosarului sau „atitudine ne­demnă”. Nici în cazul lor nu se specifică să se fi decis vreo sancţiune, în urma acestor plân­geri formate de justiţiabili.

Pe de altă parte, în acelaşi raport, Judecătoria Timişoara e dată ca exemplu de instanţă ce se confruntă cu o creştere graduală a numărului de dosare – de la 30.600, în 2008, la 41.400, în 2009, şi 51.300, în 2010.

Totodată, Curtea de Apel Timişoara este indicată ca una dintre instanţele cu cele mai multe dosare repartizate jude­cătorilor, fiind pe locul patru pe ţară cu 758 de cauze pe ju­decător, după Curţile de Apel din Cluj (832 de cauze), Craiova (760 de cauze) şi Constanţa (823 de cauze).

Şi la Parchete, acelaşi ra­port constată o creştere sem­nificativă a numărului de dosare de la an la an, exemplificând cu cazul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timşoara, unde a existat o creştere, anul trecut, cu peste 10.000 a numărului de dosare instrumentat. Creşterea nu este însă una unitară pe toa­te unităţile de parchet – de exem­plu, o scădere sem­nifi­cativă a numărului de dosare penale în anul 2010 s-a în­re­gistrat în cazul Parchetului de pe lângă Tri­bunalul Timiş, cu 960 dosare mai puţin decât în anul 2009.

Pe lângă dificultăţile ma­teriale care au făcut ca în unele instanţe să se pună problema lipsei banilor necesari trimiterii de citaţii, C.S.M. susţine că, din cauza fondurilor în scădere, a fost nevoit să renunţe la acţiuni necesare de pregătire profesio­nală a personalului judiciar, men­ţionând în acest sens : „Orga­nizarea Şcolii de vară adresate auditorilor de justiţie, având ca tematică dreptul U.E., iniţial programată a se desfăşura în perioada 16 - 21 august 2010, la sediul regional al Institutului Naţional al Magistraturii, de la Giroc, Timişoara, a fost amâ­nată pentru 2011 din motive obiective ţinând de dificultăţile financiare şi rectificările bu­getare negative succesive cu care s-a confruntat Institutul în cursul anului 2010”.


Judecătorul Cristian Danileţ : „Raportul preia doar nişte date publice”

Judecătorul Cristian Da­nileţ, membru al C.S.M., spu­ne că Ministerul Justiţiei a fost deranjat de Raportul privind starea justiţiei din cauza refe­riririlor cu privire la starea acu­tă de subfinanţare din sistem. „În raport există un capitol în care se arată clar că sistemul este subfinanţat, iar acest capitol se pare că a deranjat. Ministerul Justiţiei avea însă timp să facă observaţii la acest raport, pentru că i-a fost pus la dispoziţie de suficient timp, însă reprezentanţii ministeru­lui nu au venit la şedinţele în care s-a discutat documentul”.

În opinia sa, respectivul raport nu reprezintă o reve­laţie, el e, practic, o însumare a unor date publice, la care Ministerul Justiţiei are oricând acces. „Raportul nu face alt­ceva decât să preia nişte date publice. De exemplu, minis­te­rul ştie că la personalul actual, nu se acoperă nevoile sistemu­lui decât în proporţie de 60 - 70%. În rest raportul urmează să fie dezbătut în Parlament. Asta oferă sistemul, acesta e bugetul justiţiei. Şi nu cred că trebuie ascuns faptul că siste­mul se confruntă cu un uriaş deficit de finanţare şi de per­sonal, în condiţiile în care am ajuns la cifre record de trei mi­lioane de dosare instrumentate”.


Valentin Stan, director de programe al Centrului de Resurse Juridice : „C.S.M. s-a implicat încet şi prost în asigurarea independenţei Justiţiei”

Valentin Stan, director de programe al Centrului de Resurse Juridice spune că di­sensiunile dintre C.S.M. şi Ministerul Justiţiei nu sunt o noutate. „Să ne amintim că aceste tensiuni au existat în număr destul de mare în tim­pul mandatului Monicăi Ma­covei la justiţie, însă generate de cu totul alte cauze decât cele din prezent. Poate părea un conflict ciudat, în condiţiile în care ministrul este membru de drept al C.S.M.”.

Din punctul său de ve­dere, dincolo de situaţiile de derapaj din partea Ministerului sau a C.S.M., cele două struc­turi ar trebui să conlucreze bine. „Asemenea tensiuni tre­buie evitate, din moment ce Ministerul Justiţiei e admi­nistratorul sistemului judiciar, iar C.S.M. e garantul indepen­denţei Justiţiei”.

Din punctul său de ve­de­re, acest rol de garant al inde­pendenţei sistemului judiciar, dar şi relaţia cu Ministerului Justiţiei a fluctuat semnificativ de la un mandat la altul, în funcţie de persoanele aflate în conducerea C.S.M. „Implica­rea C.S.M. în sistemul judiciar, şi conlucrarea sa cu Ministe­rului Justiţiei au depins în foar­te mare măsură de conducerea C.S.M. Din punctul meu de vedere, pe lângă abilităţile de control, C.S.M. ar fi trebuit să se concentreze pe asigurarea independenţei justiţiei, însă lucrurile au mers încet şi prost, de-a lungul timpului, pe acest segment. Şi aceasta pentru că în mod constant au existat suspiciuni de încercare de influenţare a magistraţilor şi de presiuni asupra acestora venite din afara sistemului”.