Din istoria recentă a României, Legea privind liberul acces la informaţii de interes public are toată şansele la candideze la titlul informal de cel mai încălcat sau nerespectat act normativ, pe de o parte, şi cel mai urât, pe de alta. Mizând pe faptul că nu se cunosc prevederile legale, multe instituţii refuză să facă publice până şi chestiuni elemen­tare menite să arate contribua­bi­lului pe ce au fost consumaţi banii publici, cum e cazul rapoar­telor de activitate. Iar o bună parte din structurile publice care catadic­sesc să publice aceste informaţii, o fac într-o formă criptică, neinteligibilă, cu pasaje întregi citate din diverse acte normative şi cât mai puţine informaţii privitoare la ce a prestat de fapt instituţia cu pricina în anul anterior.


Opacitate la S.R.I. şi Departamentul de Luptă Antifraudă

La nivel naţional, a devenit prover­bială ritmicitatea cu care unele instituţii îşi postează, sau mai bine zis nu îşi pos­tează, rapoartele anuale de activitate, deşi Legea privind liberul acces la in­for­ma­ţii de interes public, care se apli­că de un deceniu în România, stipulează foarte clar că “autorităţile publice sunt obliga­te să dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual”.
Pe plan central, “plutonul” institu­ţiilor cu întârzieri vădite în ceea ce pri­veşte această obligaţie e condus, de la distanţă, de Serviciul Român de Infor­maţii care, pe site-ul oficial, are postat ca ultim raport de activitate, cel din anul 2006. Din raportul respectiv putem afla acum, în plină criză, că “pe fondul evo­luţiei favorabile a economiei româ­neşti, servicii secrete din state aflate în afa­ra comunităţii euro-atlantice s-au im­plicat în susţinerea informativă a acţiu­nilor de penetrare a pieţei autohtone”.
Departamentul de Luptă Antifraudă, o altă structură care ar trebui să prezinte într-o versiune la zi progresele fă­cute în domeniul combaterii deturnă­riii fondurilor europene în România e şi el înţepenit în proiect, ultimul raport de activitate publicat fiind cel din 2008.


Consilierii judeţeni sunt cu rapoartele de activitate în 2008

Metehnele legate de nerespecta­rea obligaţiei de publicare anuală a rapoar­telor de activitate au fost preluate cu brio şi pe plan local, cap de afiş fiind Consi­liul Judeţean Timiş unde, deşi se publică în fie­care an un raport de activitate al insti­tu­ţiei, rapoartele de activitate ale consi­lie­­rilor judeţeni au rămas înţe­penite la ni­velul lui 2008, deşi nici acestea nu sunt ac­cesibile în totalitate. Aceasta în condiţiile în care, pe lângă prevederea din Legea liberului acces la informaţii de interes public, consilierii judeţeni trebuie să res­pecte şi o serie de prevederi legislative ce reglemen­tează transparenţa în admi­nistraţia pu­blică locală şi care îi obligă să-şi publice anual rapoartele de activita­te, pentru ca la viitoare alegeri electora­tul să voteze în cunoştinţă de cauză.
Nerespectarea acestei obligaţii era remarcată şi de reprezentanţii Institu­tului pentru Politici Publice care, într-un studiu numit “Transparenţa şi accesul cetăţenilor la informaţii de interes pu­blic în plan local”, remarcau că, deşi con­silierii locali trebuie să depună, indivi­dual, un raport anual de activitate în care să detalieze activităţile pe care, de-a lun­gul anului, le-au desfăşurat din statutul de ales local, legea administraţiei publice locale nu prevede un termen-limită până la care aleşii locali să depună acest raport
“Aşa cum se întâmplă frecvent în România, atunci când legea nu prevede expres termene clare, ea e interpre­tată în toate felurile, iar lucrurile nu se vor schimba atâta vreme cât legile vor rămâne la fel”, declară Loredana Er­cuş, unul dintre reprezentanţii I.P.P. ca­re au lucrat la acest raport.
În lipsa acestei obligativităţi de prezentare periodică a rapoartelor de activitate, raportorii I.P.P. constatau că “nici jumătate dintre consilierii care au fost subiect al monitorizării nu au res­pectat această îndatorire. Unii au re­dactat un raport pe toţi cei patru ani de mandat, dând o interpretare originală legii. Alţii nu au ţinut cont de niciun text legal, redactând fie un raport la doi ani, fie doar trei din patru. Intere­sant ar fi să se mediatizeze şi conţi­nu­tul unor rapoarte efectiv identice la unii consilieri sau conţinând fraze lipsite de semnificaţie şi uneori chiar de sens. Unii confundă raportul de consilier cu cel de la partid, exemplele de activităţi referindu-se aproape în exclusivitate la întâlnirile cu membrii şi simpatizanţii formaţiunii politice pe care o repre­zintă în consiliu”.
În cazul C.J.T., mai bine nu se stă nici în ceea ce pri­veşte rapoartele anuale ale Comisiilor. Astfel, cele mai noi rapoarte de activitate, accesibile pe site-ul instituţiei, sunt cele din anul 2008, şi acelea într-o formă parţial inaccesibilă.


Informaţii “la zi” lipsesc sau ajung cu greu prin 2009

Nici la Poliţia Timiş obligaţia pu­bli­cării anuale a unui raport de activitate nu e îndeplinită, lucru care nu e de mi­rare, atâta vreme cât inclusiv bugetul Inspectoratului, prezentat pe site-ul instituţiei, este cel aferent anului 2005. Explicaţia unui reprezentant al Biroului de Presă este că TIMPOLIS-ul nu cu­noaşte legea, din moment ce îşi permi­te, în februarie, să solicite astfel de infor­maţii referitoare la activitatea pe 2010. Mai ciudat este că astfel de informaţii sunt făcute la o lună de la publicarea bilanţului I.G.P.R. pe anul 2010 (care se presupune că a fost realizat bazându-se şi pe informaţiile din raportul de acti­vitate al Poliţiei Timiş).
La Agenţia Judeţeană pentru Ocu­parea Forţei de Muncă Timiş găsim pe site-ul oficial, la secţiunea “informaţii pu­blice”, doar date legate de plăţile zilnice, veniturile nete ale angajaţilor, şi decla­ra­ţiile de avere şi interese, şi acelea pe 2009.
În cazul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoa­ra, până când structura va avea un site propriu, publicarea rapoartelor de acti­vitate se face la comun, pe pagina web a Autorităţii Naţionale a Vămilor, unde publicarea acestor documente s-a oprit odată cu primul an al aderării, 2007. Din ultimul raport prezentat aflăm că D.R.A.O.V. Timişoara a reţinut în vede­rea confiscării, printre altele, o pere­che de papuci şi trei ceasuri. Încă de atunci, având în vedere recentele des­cinderi ale D.N.A. la Stamora Mora­viţa, se preciza că “s-au accentuat măsurile având ca obiective principale recuperarea întârzierilor în realizarea angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană fluidizarea proce­sului de vămuire şi diminuarea drastică a fenomenului de corupţie”.
La Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Timiş, secţiunea dedicată rapoartelor de activitate lipseşte cu desăvârşire de pe site-ul instituţiei, lucru care nu ar trebui să mire pe ni­meni, atâta vreme cât ultimul comuni­cat de presă publicat pe acelaşi site este din anul 2008.
Nici pe portalul Universităţii de Vest nu apar rapoartele de activitate, acelaşi lucru putând fi remarcat şi în cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”.
Curtea de Apel Timişoara a rămas şi ea, pe site, cu publicarea bilanţului, echivalent al raportului de activitate pe anul 2006, şi cu mult mai bine nu stă nici în privinţa prezentării bugetului, care a rămas “înţepenit” la anul 2008.


Informaţii publice scoase de jurnalişti “cu forcepsul”

Nu doar presa şi simplii ce­tă­ţeni, ci şi organizaţiile negu­ver­namentale au probleme în a obţi­ne de la instituţii din Timiş infor­maţii publice care ar fi tre­buit co­municate din oficiu. Din fericire, există O.N.G.-uri care au încăpă­ţânarea şi resursele nece­sare pentru a se bate în Jus­tiţie pentru fiecare caz de încălcare a Legii pri­vind liberul acces la informaţii de interes public. O astfel de organizaţie neguver­na­mentală este şi Cen­trul de Resur­se Juridi­ce, care a iniţiat zeci de procese cu insti­tu­ţiile pentru re­fu­zul ne­justificat de a respecta Le­gea accesului la informaţii publice.
Procese de acest gen au avut loc inclusiv cu instituţii din Timiş, fiind dat exemplul liti­giu­lui dintre Centrul de Resurse Ju­ridice şi Agenţia Regională pen­tru Protecţia Mediului Timişoa­ra. C.R.J. a cerut instituţiei timi­şene informaţii referitoare apli­carea Legii 71/2004, privind co­dul de conduită al funcţiona­ri­lor publici, respectiv modalitatea de numire şi organizarea activi­tăţii consilierilor de etică. Adică, O.­N.G.-ul a cerut instituţiei timi­şene să precizeze cum a aplicat le­gea. Pentru că în prima fază nu s-a răspuns, iar ulterior s-au dat răspunsuri pe lângă subiect, au fost formulate acţiuni în in­stan­ţă împotriva acestor răspun­suri ne­legale, şi abia după primi­rea ci­taţiei de la instanţă, A.R.­P.M. Ti­mişoara a comunicat in­forma­ţii­le. Probabil că demer­suri simi­la­re ar trebui făcute cu toate in­sti­tuţiile timişene care refuză să aplice Legea acce­su­lui la infor­maţii publice, şi nu îşi publică cu anii rapoartele de ac­tivitate – care reprezintă docu­mentul ce îi permite contribua­bilului plătitor de taxe şi im­po­zite să afle cum a cheltuit o in­stituţie banii săi.
Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism In­dependent, spune că şi presa are probleme în a obţine informaţii care ar trebui să fie făcute pu­blice din oficiu, rapoartele de activitate şi bugetele instituţiilor numărându-se printre aceste date care, de multe ori, se obţin foarte greu şi doar în urma unor cereri exprese ale ziariştilor.
“Jurnaliştii utilizează Legea nr. 544/2001 pentru a obţine şi informaţii care ar trebui să fie publice din oficiu acte nor­mative, reglementări, rapoarte de activitate, declaraţii de ave­re. O astfel de situaţie indică, de fapt, o nerespectare a preve­derilor legale care cer insti­tuţiilor publice să facă publice din oficiu o serie de documente şi informaţii. Pe de altă parte, este important că jurnaliştii utilizează legea accesului la informaţii pentru a sili in­stituţiile opace să furnizeze totuşi informaţiile pe care, din neglijenţă sau deliberat, le ocultează”, precizează Ioana Avădani.