Rebusul

Un batran din parcul pensionarilor m-a urmarit cu luare aminte cand i-am aratat de ce pierd eu timpul cu rebusul. S-a aratat foarte interesat sa inteleaga cum se dezleaga enigmele. Astepta cu nerabdare sa afle solutiile pe care i le gaseam prin hatisul de litere si imagini. In final, numai ce-l aud: Pot sa-ti arat si eu un rebo? Am ramas perplex, indemnandu-l s-o faca. Deseneaza, zice: o bucata de sunca (poate sa fie de porc, de pui, presata, de Praga), un cat (adica un etaj!), o lampa (nu conteaza de care) si un pat (poate sa fie si germinativ).

Stiam solutia din istoria orala a rebusismului, cum cititorii lui Creanga cunosc „Povestea povestilor" din carti rare. Era una din pronuntiile rapide ale copilariei, ca si „mananc oaie si beau vin" ori „la curba sinele trasnesc" invatate dimpreuna cu vestita criptografie „doi a mici, se in cerc, casa, vie, pe mare la tine". M-a surprins sa constat c-o stia si novicele din parc si ca asemenea „indicibilitati" se stiu si se mai spun.

Obscenitati? Pornografie? Nicidecum (in raport cu ce se publica azi), ci nevinovate jocuri cu cuvinte. Cu toate cuvintele neaose si nationale, ca si cu toate cuvintele imprumutate dintre care o sintagma-injuratura sexuala face cariera pe micul ecran si-n cotidianul nostru de asfalt, decibeli si biti..