Reforma Pristanda

Starea proastă de spirit care există în M.­A.I. de o perioadă de timp, acutizată acum de o nouă tranşă de motive cau­za­toare de incertitudini şi de­motivare – numai bună pentru a înfrunta provocă­ri­le ce vor veni conco­mi­tent cu intrarea în Schengen –, se va oglindi fără retu­şuri în bilanţul pe 2011 al M.A.I. În indicatori care vorbesc de la sine despre efi­cienţa manage­mentului, despre pro­fesiona­lism şi despre gradul de motivare a oa­me­nilor : nu­mărul infrac­ţiunilor cu autor ne­cu­noscut, nou intrate sau preluate şi târâte prin fişete, numărul dosarelor penale înregis­trate pus faţă în faţă cu al dosarelor trimi­se la Parchet, apoi cu al dosarelor ce fac returul Parchet - Poli­ţie, dar şi mo­tivele întoar­ce­rii lor. Doar că astfel de indi­catori nu se re­găsesc în bilanţul de acti­vitate al M.A.I., cel puţin nu la ve­de­re, deşi ar vorbi despre eficienţă şi proesionalism mai clar decât o fac compara­ţiile, pe ani, între cifra infrac­ţiu­nilor, atâta timp re­gresul unui tip de infrac­ţionalitate nu se dato­rea­ză prevenirii şi nici imposibilei omnipre­zenţe a oamenilor legii.

Aceiaşi indicatori şi alţii similari ar fi trebuit să stea la baza disponibili­ză­rilor care urmează a fi făcute la Interne. 10.000, după cum a anunţat ministrul Traian Igaş. Ofi­cialii M.A.I. intră, însă, în silenzio stampa când vine vorba despre “detalii” ante- şi post-dispo­ni­bi­lizări, deşi, date fiind importanţa acestui mi­nister, era firească transparenţa în pri­vin­ţa argu­men­telor ce au dus la decizia disponibiliză­ri­lor şi a aspectelor pe care le implică. Ni­meni, însă, nu se pierde în “detalii”, pentru a clarifica :

Ce a stat la baza calculelor care au dus la con­­cluzia că 10.000 de oameni trebu­ie puşi pe liber?

Care sunt prevederile legale în baza că­rora vor fi disponibilizaţi, la grăma­dă, angajaţii din M.A.I., fie ei funcţionari publici sau cu statut special, militari, personal contrac­tual, atâta vreme cât  militarilor nu li se aplică ace­leaşi prevederi ca şi funcţionarilor public?

Câţi angajaţi vor fi disponibilizaţi de la fiecare armă?

Pe ce criterii vor fi aleşi angajaţii care ur­mează a fi disponibilizaţi?

Cum s-a ajuns, în Poliţie, la un ex­cedent de personal din moment ce, din 2005 până în 2009, toate cifrele indică, pe Ordine Publică, un deficit de personal? Nu­mai în 2009 era un minus de peste 3.300. Cum s-a ajuns, într-un an, nu doar la ocuparea com­ple­tă a schemei, ba chiar la supradimensionarea ei, în condiţiile în care angajările au fost blocate?

În contextul în care se radiază funcţiile vacante, ce se va întâmpla cu absolven­ţii Aca­demiei de Poliţie, în jur de 500, şi ai şcolilor de agenţi de poliţie, peste o mie?

Cât cheltuie statul cu pregătirea unui  stu­dent în Academie sau a unui elev la şco­lile de subofiţeri şi, prin urmare, cât pierde atâta vre­me cât acum nu-i va mai încadra?

Întrebările nu au răspuns. Probabil, nici­ unul dintre chestorii de la vârful Inter­nelor – care, se presupune, simt pulsul mai bine decât un ministru care, spre final de mandat, apucă să se dumirească de ceea ce se întâm­plă în instituţie – nu şi-au pus pro­blema urmă­rilor acestei reforme de tip Pristan­da. Iar dacă s-au gândit la ea, dar nu au avut nici cuvânt, nici putere de convingere, nici cu­rajul de a-şi expri­ma public opinia, e la fel de grav.