“În momentul în care ai o demni­ta­te publică, nu poţi să faci con­tract cu tine însuţi, pen­tru că tu însuţi repre­zin­ţi statul. (…) Statul nu poate fi populat de o elită politică născută de pe ur­ma aces­tui mecanism de spo­liere a resurselor publice cu ajutorul sprijinului de la partid”, afirma europarlamenarul P.D.-L. Cristian Preda, în vara anului trecut – în plină dezbatere, polemici şi supărări inter şi intra­organizaţii de partid, generate de propunerea oficială a Elenei Udrea ca membrii P.D.-L. cu funcţie pu­blică şi afaceri cu statul să opteze pen­tru una dintre acestea. (Ca o paranteză, Cris­tian Preda este unul dintre personajele po­li­tice care şi-au luat în serios rolul şi care pare să şi-l fi asumat şi pe cel al luptătorului cu mo­ri­le de vânt, la care se vede obligat ori de câte ori pune faţă în faţă politicile de partid cu su­biecte gen integritatea sau teoriile despre con­flictul de interese). Nu este clar dacă, în vara anului trecut, aducerea în discuţie a ace­stei teme sensibile a fost bună intenţie sau pu­ră demagogie, atâta timp cât, la câteva zile după aceea, capi­tolul fusese închis.
Subiectul a fost redeschis în decembrie, când Monica Macovei (un politi­cian din acelaşi grup al “idealiştilor”, din care face parte şi Cristian Preda) organizase o con­fe­rin­ţă internaţională pe tema corupţiei şi a integri­tă­ţii partidelor, în timpul căreia a fost adoptată o rezoluţie prin care li s-a cerut tutu­ror partide­lor de dreapta din Europa Centrală şi de Est să pro­moveze criterii de integritate şi de com­pe­ten­ţă în accesul la funcţiile publice şi în ierar­hie. Un eveniment care nici măcar polemici nu a mai stârnit, semn că segmentul vizat con­ştientizează că legislaţia îi permite o delimitare clară între retorica de partid şi practică, mai ales când partizanii acestui mod de a face po­li­ti­că formează un monolit policolor, care asi­gură anduranţă la vot. Episodul din decembrie nu e singura dovadă că ceea ce numim elimi­na­rea con­flelor de interese din partid poate fi o bună temă doar pentru reprize de oratorie publică. Un jurnalist de la cursdeguvernare.ro a avut, recent, iniţativa lăudabilă de a con­tabiliza numărul afacerilor pe care parla­mentarii le au cu statul şi valoarea contrac­te­lor. Concluzia la care a ajuns îl contrazice pe domnul Preda, dovedind (deşi reconfirmând ar fi un termen mai potrivit contextului) că “se poate”. Din cei 334 de parlamentari, 48 (18 de la P.D.-L., 12 de la P.N.L., 11 de la P.S.D., şase de la U.D.M.R., iar unul din partea Forumului Democrat al Germanilor din România) lucrea­ză ori au lucrat cu statul, prin diferite firme, va­loarea contractelor încheiate în ultimii ani fiind de aproximativ 225 de milioane de euro. Iar aici vorbim despre o deconspirare a afa­ce­rilor cu statul pe care le au demnitarii, aleşii şi func­ţionarii publici şi rudele lor de gradul întâi, nu şi rudele de gradul doi. O iniţiativă legis­la­tivă care interzice politicienilor şi rudelor lor de până la gradul doi să intre în afaceri cu sta­tul a fost depusă în vara anului trecut de depu­ta­tul Mihail Boldea. Ideea a fost primită cu acelaşi entuziasm cu care întâmpinaseră politicienii P.D.-L. cu joben de om de afaceri propunerea de a alege între politică şi antreprenoriat – în con­diţiile în care, în cazul unora, ca şi al altora, de la alte partide, cele două pre­ocupări nu pot supravieţui una fără cealaltă. Dacă nu s-a mai auzit nimic de propunerea deputatului Boldea e, poate, pentru că reprezintă o idee ce contra­vi­ne ţelurilor marii, compactei şi inexpugnabilei mase a politicienilor care nu concep politica fără afaceri sau invers. Iar atâta vreme cât, în astfel de cazuri, nu vorbim despre ilegalitate, ci “doar” despre imo­ralitate, vorbim vorbe.