Descinderile de la Vama Siret şi cele aproape 60 de arestări făcute în rândul vameşilor şi al po­liţiştilor de frontieră vor­besc de la sine despre anver­gura pieţei negre a tutunului.
După un calcul al procurorilor anti­co­rup­ţie, sumele primite de poliţiştii care lucrau pe o tură în Vama Siret variau între 7.000 şi 8.000 de lei, iar în zilele bune urcau până la 25.000 de lei. Aflăm, însă, că au fost şi vremuri mult mai bune, când “ple­cai cu sacoşa de bani acasă!”, “băgai 20 de bus-uri înainte, aveai 2.000 de dolari”. Şi mai aflăm că unul dintre poliţiştii de frontieră, frustrat de câştigurile prea mici, îi declară investiga­toru­lui sub acoperire că regretă că nu s-a făcut vameş, că vechii vameşi au făcut milioane de euro, că ei nu se rotesc, că iau mită şi “nu se deran­jea­ză” nici dacă e D.N.A.-ul sau D.G.A.-ul lângă ei, şi că, la Vama Siret, în fiecare tură de lucru, ba­nii se strângeau într-o găleată, de unde, la ie­şirea din serviciu, se împărţea mita cu vameşii.
Informaţiile revoltă, dar e greu de spus că ar mai mira pe cineva în condiţiile în care despre afacerile ilegale cu tutun, făcute la frontiere şi mai cu seamă despre anver­gura lor se discută de multă vreme. (Co­misarul ge­neral al Gărzii Fi­nanciare, Ladányi Árpád Csaba, vor­bea, în primă­va­ra anului trecut, despre o eva­ziune estimată la un mi­liard de euro. “Sunt trei surse traficul de fron­tieră cu Ucraina şi Republica Moldova, unde ac­ci­zele sunt mai mici, şi vân­ză­rile prin duty-free”.) Şi revoltă insuc­cesul autori­tă­ţi­lor pe această linie, camuflat însă după ac­ţiuni de mic cali­bru, prezentate ca mari realizări. În­tre­barea este de ce abia acum? Să fie – în pream­bulul adoptării raportului Schengen, stabilită pentru 14 februarie – o do­vadă pe care autori­tă­ţile române o fac oficiali­lor U.E. cum că se poate lupta eficient cu corupţia care implică oameni ai legii sau că vii­toarele frontiere ex­terne Schengen sunt (vor fi) sigu­re? Sau e doar o coinci­den­ţă cu proxi­mi­tatea temporală a mult-aştepta­tului verdict de la Bruxelles?
Indiferent de cauză, efectul este, însă, relevant : există corupţie şi, mai cu sea­mă, există un sistem pe baza şi cu ajutorul căruia se clădeşte această corupţie, care o susţine şi o protejează. Interceptările intrate în posesia D.N.A. vorbesc transparent despre lucrul în echipă pe fâşie şi despre sistemul în care se lu­cra, un fel de monolit al şpăgii încasate în numele legii. Or, un asemenea sistem relaţional care in­clude aproape 60 de indivizi – asta în prima fază a anchetei – nu se poate cimenta în câteva luni. E greu de crezut că în astfel de afaceri nu se mi­­zea­ză pe un sprijin. Cine şi de ce oferea acest spri­jin s-ar pu­tea să nu se afle oficial niciodată. La fel, nici cum se face că, până acum câteva luni, când se spune că a debutat acţiunea, D.­G.A.-ul şi D.G.­I.­P.I.-ul Internelor nu au ştiut despre modul în care se derulau afacerile la Vama Siret. Sau, dacă au ştiut, cum au fructi­fi­cat informaţiile sau în biroul cui au fost blocate?
Şi ca o confirmare a trăiniciei unor astfel de sisteme relaţionale vine cazul de la Biroul Vamal Ploieşti, devoalat în de­cem­brie 2006. Ori cel de la Biroul Vamal Otopeni, din de­cembrie 2007. Ori cel de la Serviciul Per­mi­se Argeş, din iunie 2008. Toate erau com­puse din zeci de oameni şi funcţionau de ani de zile. “Lo­tul Ploieşti”, de exemplu, încasase mită timp de aproape trei ani. “Lotul Otopeni” a acţio­nat mai bine de un an, timp în care i-au fost pro­bate, spune D.N.A., 8121 de fapte de co­rupţie... De ce o fi trebuit să se adune atâtea fapte de corupţie şi cum de aceste ilegalităţi au fost, ani şi ani, invizibile pentru autorităţi sunt aspecte care sfi­dează logica.