“Revelaţii” tardive în M.A.I.

Din ceea ce se vede până acum în scan­dalul Deta – care a propulsat localitatea pe primele locuri în rândul subiectelor ce au captat atenţia opiniei publice naţionale, mai abitir decât în perioada în care prin Mora­viţa, via Deta, s-au învârtit, din con­trabanda cu ţigări, mai mulţi bani probabil decât, cumulat, tranşele acor­date de F.M.I. României – cauza problemei ţine de hibe cunoscute, dar ignorate ale sistemului.

Una dintre ele, şi cea mai importantă, vizează prevenirea unor astfel de inci­dente, care ar trebui făcută de D.G.I.P.I. şi D.G.A. Şi când spunem “incidente”, nu vorbim des­pre încăierarea finalizată, la Deta, cu rănirea uno­ra dintre bătăuşi, pentru că, judiciar vorbind, este o banalitate, una dintre nenumăratele infrac­ţiuni similare înre­gistrate zilnic de Poliţie. Când spunem “inci­dente”, vorbim despre acuzele, momentan neoficiale şi neprobate, lansate la adresa unor poliţişti din Deta, cum că ar fi pac­tizat cu unii sau cu alţii din tagma bătăuşilor. Aceasta este o problemă a sistemului, în con­diţiile în care, dacă se va confirma cârdăşia din­tre poliţişti şi unul din lotul recent intrat în atenţia Poliţiei, la fel cum D.N.A.-ul a dovedit-o pe cea dintre unii poliţişti din Deta şi traficanţii de ţigări, te întrebi, firesc, în cât timp şi cu ce beneficii se coagu­lează şi cimentează astfel de relaţii extra-profesio­nale şi extra-legale? Şi te mai întrebi ce au fă­cut D.G.I.P.I.-ul şi D.G.A.-ul în timpul în care câr­dăşiile se sedimentau? Este cel puţin interesant cum autorităţile au “re­velaţii” că lucrurile nu merg bine abia după ce răul este produs şi, mai cu seamă, intrat în aten­ţia presei. Episoadele “Moraviţa - Naidăş – Siret”, “Şoric”, “Mironescu” şi, mai nou, “De­ta”, ca să ne raportăm doar la cele mai recente, vorbesc de la sine despre modul în care, în sistem, unora li se permite – cu ce “dis­pense”? – să lege prietenii ce sfidează legea.

Şi tot scandalul de la Deta mai aduce în atenţie o problemă a sistemului. Un punct nevralgic al evenimentului gravitează în jurul unei declaraţii pe care fostul şef al Poliţiei locale a făcut-o, off the record a crezut el, şi anu­me că subalternii săi, care au fost în apropie­rea terasei unde a avut loc încăierarea, nu ar fi plecat în urmărirea agresorilor pe motiv că aveau insuficientă ben­zină în rezervorul maşi­nii de serviciu. Afirmaţia a inflamat superiorii care au ţinut să infirme, vocal şi apă­sat, într-un exces de zel – care nici nu convinge, nici nu rezolvă problema de fond –, criza de com­bus­tibil care atinge Poliţia Româ­nă. Asta deşi, spun sindicatele, 3,3 litri de benzină pe zi este norma “anti-infractor” alocată po­liţiştilor. Iar problema nu poate fi catalogată ca ne­cunos­cută, atâta vreme cât sunt multe localităţile unde Consiliile Locale alocă Posturilor de Poli­ţie fonduri pentru combustibil. Aceiaşi superiori pre­tind ca poliţiştii care rămân fără com­bus­tibil să găsească soluţii. Ce soluţii ar putea avea? 1. Să pună bani din buzunarul propriu. 2. Să cer­şească de la “sponsori” combustibil sau bani pentru com­bustibil, sponsori care, pragmatici fiind, nu vor face la nesfârşit acte de caritate, donaţiile lor putând avea un preţ pe care omul legii va tre­bui să-l achite : mici acţiuni de tra­fic de influenţă, mici intervenţii în dosare penale etc. etc. 3. Să nu plece în misiune. 4. Să plece în misiu­ne pe jos. Situaţia, din acest punct de vedere, va fi şi mai interesantă după transformarea Posturilor de Poliţie în Secţii de Poliţie Rurală. Atunci când  la Post va rămâne un poliţist, iar restul vor asi­gura patru­larea permanentă. Cu raţia de ben­zină actuală, au de ales între o “so­luţie” din cele amintite mai sus sau studiul alchimiei...