Revoluţionarii timişoreni ies în stradă pentru a-şi apăra drepturile

În urma declaraţiilor premierului Emil Boc legate de intenţia de restrângere a drepturilor revoluţionarilor, reacţiile nu au încetat să apară. În semn de protest faţă de această decizie, mai mulţi reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari au decis să organizeze manifestaţii de stradă, prima de acest fel având loc joi. Reacţiile apărute la Timişoara legate de posibilitatea blocării indemnizaţiilor acordate unor categorii de revoluţionari au  fost dintre cele mai diverse.

Restrângerea drepturilor acordate

La începutul acestei săptămâni, pre­mierul Emil Boc a făcut o decla­raţie care a declanşat reacţii în lanţ, legată de faptul că plata drepturilor destinate revoluţionarilor, care ne­cesită milioane de euro anual de la buget, se mai justifi­că doar pentru urmaşii persoanelor de­cedate sau grav rănite în Revoluţia din 1989, iar pro­blema trebuie discutată chiar dacă tema este sensibilă. “Cred că, dacă vrem să fim corecţi cu bugetul ţării şi cu românii, ar trebui în primul rând să ne preocupe astăzi soar­ta acelora care sunt urmaşii celor dece­daţi sau răniţi grav în Revoluţie. Res­tul, cred că deja 20 de ani sunt sufi­cienţi şi cred că ar trebui să reintrăm în rândul lumii în privinţa drepturilor şi obligaţiilor”, a declarat Emil Boc.

Declaraţiile sale sunt legate de faptul că în momentul de faţă peste 14.000 de revoluţionari beneficiază de Legea Recunoştinţei, prin care au drep­tul la indemnizaţii băneşti, terenuri şi spaţii comerciale. Dacă acordarea aces­tor drepturi s-ar restrânge doar la urmaşii persoanelor decedate sau grav rănite în Revoluţie, 4.400 de persoane ar mai avea drepturile prevăzute de Legea Recunoştinţei.

Cum era de aşteptat, reacţiile la declaraţiile făcute pe această temă nu au încetat să apară. Reprezentanţii mai multor asociaţii de revoluţionari din Ti­mişoara s-au reunit la începutul săp­tă­mânii la sediul Asociaţiei Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie, solici­tând Guvernului să nu se atingă de drepturile lor. “Oare lumea ar fi prefe­rat să fim toţi morţi ca să putem bene­ficia de drepturi, sau să stăm 20 de ani la puşcărie ? Nu cred că trebuie făcută o diferenţă. Din 1990 încoace, în toate perioadele, am fost contestaţi din diverse motive. Mulţi încearcă şi acum să minimalizeze ceea ce am făcut noi”, a precizat Călin Vasi, vicepreşedintele A.L.T.A.R. 1989.

“Mitingul sărăciei”, organizat de revoluţionari timişoreni

De altfel, în privinţa acestei inten­ţii de retragere a drepturilor revoluţio­narilor şi a unor declaraţii recente le­gate de resorturile Revoluţiei din 1989 revoluţionarii timişoreni au făcut o scrisoare deschisă legată de ce a în­semnat Revoluţia la Timişoara, scrisoa­re în care se precizează : “Nu cu noi duşmani şi cu o Românie înjosită veţi crea diversiunea de a trece problemele grave ale ţării într-un plan secund. Ele există şi, nerezolvându-le, ne scoateţi din nou în stradă! Sau veţi spune iar că ne-au scos ruşii? Chiar credeţi că zecile de victime de până în 22 Decembrie 1989, că profanarea şi arderea cada­vrelor, că omorârea răniţilor din Spi­talul Judeţean Timişoara, le-au săvârşit ruşii ? Că în 12 ianuarie 1990, la Timi­şoara, ruşii au încercat o nouă lovitură de stat, în paralel cu Bucureştiul ? Noi, timişorenii, avem bun simţ, aşa cum l-am avut şi în Decembrie 1989 – şi nu cerem decât să fim lăsaţi în pace”.

În semn de protest faţă de in­tenţia de suspendare a drepturilor acordate în baza Legii Recunoştinţei, revoluţionarii timişoreni au decis să organizeze o acţiune de protest, în stradă, numită “Marşul sărăciei”, care va avea loc joi, de la ora 17, în Piaţa Victoriei.

Totodată, la sfârşitul acestei săp­tămâni George Costin, secretar de stat al Secretariatului de Stat pentru Pro­blemele Revoluţionarilor va fi prezent la Timişoara pentru a discuta cu repre­zentanţii asociaţiilor de revoluţionari.

“Se pare că se încearcă prin orice metode marginalizarea noastră. Cred că e firesc să se înţeleagă că datorită nouă România a evoluat spre o demo­craţie. Nu cred că nu are relevanţă faptul că am fost închişi în zilele revoluţiei în condiţii inumane, că am avut braţe şi coaste rupte, că dacă nu se ajungea la o victorie a Revoluţiei, ne aştepta poate executarea, era pre­gătită şi garnitura de tren care să ne ducă spre locaţiile în care să fim lichidaţi”, spune Ion Rădău, membru al A.L.T.A.R. 1989.

Revoluţionarul timişorean pre­cizează că un număr destul de mare de revoluţionari au contractate credite, iar desfiinţarea drepturilor acordate i-ar pune în situaţii limită. “Noi nu am ieşit în stradă, în 1989, pentru drepturi. Nu am cerut acele drepturi, ele ne-au fost acordate de statul român prin Legea Recunoştinţei. Măsuri similare s-au luat în toate sta­tele în care au existat mişcări revolu­ţionare de răsturnare a regimurilor comuniste”, precizează Ioan Rădău.

“Nu e o lege a milei, e una a recunoştinţei”

Reacţiile legate de iniţiativa de restrângere a drepturilor acordate revoluţionarilor au fost dintre cele mai diverse la Timişoara. Deputatul timişean Niculae Mircovici, secre­tar al Comisiei parlamentare a revo­luţionarilor din Decembrie 1989, con­si­­deră că nu e cazul să se desfiinţeze drepturile acordate revoluţionarilor, întrucât “acestea au fost acordate printr-o Lege a Recunoştinţei, nu printr-una a milei. Se mai vorbeşte acum, într-un mod neinspirat, despre privilegiile revoluţionarilor. Ele sunt drepturi, la fel cum sunt drepturi acordate deţinuţilor politici sau depor­taţilor din Bărăgan. Oamenii aceştia şi-au asumat un risc, unii au fost ares­taţi, şi-au riscat viaţa pentru victoria Revoluţiei. Totodată, aceşti oameni ar putea fi viitorii deţinuţi politici în cazul în care România ar putea reveni, aşa cum se pare, la o societate de stânga, radicală, comu­nistă. În cazul în care această ipoteză se va confirma, revo­lu­ţionarii vor fi primii care vor înfunda puşcăria, pentru că au răsturnat re­gimul co­munist”.

În opinia sa, “este umilitor şi jignitor pentru societate în ansamblul ei să se pună sub semnul întrebării drepturile acordate revoluţionarilor. Eu nu spun că nu sunt persoane care se bucură nejustificat de aceste drep­turi, fără să fi avut vreun merit, însă datoria statului e să-i găsească şi să îi elimine din rândul beneficiarilor de drept ai Legii Recunoştinţei. Însă, plecând de la aceste cazuri, nu se pot face generalizări, nu se poate aborda o categorie în totalitatea ei”.

Niculae Mircovici mai spune că e hilar să se sugereze că România ar fi în criză din cauza drepturilor acordate revoluţionarilor. “Sper să nu ajung în situaţia de a vedea că statul român îi va lua indemnizaţia lui Ion Marcu, care a scos în stradă muncitorii de pe platformele industriale, care a făcut po­sibilă revoluţia şi care acum tră­ieşte la mănăstire, sper să nu văd că statul îl va lipsi de aceşti bani cu care îşi plăteşte chiria. E un simbol al Revo­luţiei, e un om care, în momentul în care alţii se ascundeau prin case, el era noaptea, la Operă, şi striga «Jos comunismul!» Or, e o ruşine să spui că din cauza indemnizaţiilor date unor oameni ca el România este în criză”.

“E nevoie de curăţenie”

Virgil Hosu, preşedintele Asocia­ţiei Timişorenilor Arestaţi la Revoluţie, este de părere că toate discuţiile ge­nerate de drepturile revoluţio­na­rilor derivă din modalitatea necorespun­zătoare în care şi-a făcut treaba ani de zile Secretariatul de Stat pentru Proble­mele Revoluţionarilor. “Din 2004 s-a tot amânat, ani de zile, termenul limită de preschimbare a certificatelor de revo­luţionar, timp în care numărul revolu­ţionarilor a tot crescut. S-a amânat şi au primit între timp certificate de re­voluţionar o serie de persoane care nu meritau acest lucru. Iar amânările aces­tea succesive au costat bugetul, nu doar prin creşterea numărului beneficiarilor de indemnizaţii, ci şi prin salariile date celor de la Secretariatul de Stat pentru Probleme Revoluţionarilor, şi prin toată birocratizarea excesivă a acestui proces de preschimbare a certifica­telor de revoluţionar. Trebuia ca încă din 2005 să se pună punct, să se ştie clar câţi au rămas şi să se facă curăţe­nie în acest domeniu”.

Din punctul său de vedere, faţă de numărul real al celor cu merite de ne­contestat în victoria Revoluţiei, totalul posesorilor de certificate de revoluţio­nar este şocant de mare. “Prima listă a lup­tătorilor cu merite în Revoluţie, de la Timişoara, cuprindea 150 - 200 de nume. Comparaţi această cifră cu cele 300 de certificate de luptător acordate doar în­tr-un oraş ca Mizil, unde nu s-a întâmplat nimic la revoluţie. Ani de zile s-a tot promis că se face curăţenie şi nu s-a făcut nimic. De aceea avem acum aceste dis­cuţii, de aceea sunt peste 16.000 de lup­tători cu merite deosebite în Revoluţie”.

România – un caz unicat

În cazul drepturilor acordate re­voluţionarilor, România este un caz unic în rândul statelor postcomuniste din Europa, în sensul că nu prea există termeni de comparaţie cu ce s-a întâm­plat în alte state, unde s-a făcut în mod paşnic trecerea de la comunism la un sistem democratic. “Cert e că în toate ţările postcomunsite au existat legi prin care s-au acordat reparaţii, despă­gubiri victimelor care au avut de suferit în urma comunismului. În privinţa drepturilor acordate revoluţionarilor, România este singura ţară în care tre­cerea de la un regim comunist la unul democratic s-a făcut printr-o mişcare violentă. De aceea nu prea există, din acest punct de vedere, termen de com­paraţie”, explică Bogdan Cris­tian Iacob, secretar al Consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memorie a Exilului Românesc.

De aceeaşi părere este şi Raluca Grozescu, coautor al Manualului de is­torie a comunismului. “Nu există ter­men de comparaţie, termenul de revo­luţionar cu percepţia din România ne­existând în alte state postcomuniste. La fel ca în alte ţări ce au trecut de la co­­munism la un regim democratic, şi în România s-au acordat prin lege o serie de drepturi deţinuţilor politici sau depor­taţilor – toţi victime ale regimului comu­nist. Însă nu ştiu dacă în această cate­gorie pot fi încadraţi şi revoluţionarii”.