“Sunt dezamăgit să asist la distrugerea celui mai mare şi important minister”, spu­nea, zilele ace­stea, un om din M.A.I., care a făcut din profesie vo­ca­ţie, asemenea altor oameni, nu puţini, pro­fe­sionişti, morali şi de­votaţi muncii din acest minister. Deza­mă­girile lor, debusolarea altora nu au fost generate doar de fla­grantul de un milion de euro, făcut cu imagi­nea M.A.I. în fun­dal. Sunt rezultatul unui cumul de eve­nimente, asupra că­rora nu ştim da­că cineva s-a aplecat cu atenţie.
În iarna 2008 - 2009, Internele ajunseseră la “performanţa” tristă de a avea trei miniştri P.S.D. cu man­date de câteva zile. Oamenii erau menţinuţi până când îşi expri­mau dezacordul faţă de pro­punerea echipei în pri­vin­ţa numirii şefului D.­G.I.P.I. sau până când făceau o numire nea­greată. Cea de a patra nu­mi­re, a lui Dan Nica, a fost mai trainică, semn că existase un con­sens. Doar că agreatul şef al D.G.I.P.I., Cornel Şerban, împreună cu un şef din D.G.A., Petre Pitcovici, erau reţinuţi, câteva zile după aceea, de D.N.A., într-un dosar de corupţie.
Primul trimestru al aceluiaşi an con­ta­biliza plecarea din minister a aproa­pe 600 de oameni. 40 erau ofiţeri de rang superior.
În toamnă, în campania electorală pentru prezidenţiale, Marian Vanghelie, care fusese implicat personal şi vocal în proble­ma­tica numirii şefului D.G.I.P.I., îşi avertiza rivalii politici că arhiva D.G.I.P.I. este „pe mâini sigure”.
Primăvara acestui an venea cu „scandalul Voicu”. Convorbirile pe tema planurilor pe care senatorul P.S.D. le avea pen­tru varianta în care ajungea ministru de In­ter­ne au pus şi ele o pată pe faţa M.A.I. : „Dacă eu m-am dus la Interne, omu­le, ai toată Pro­cura­tu­ra României, ai toată Justiţia în mână, ai toată Curtea...(...) În trei ani de zile pot face toată reţeaua din România!”.
Toamna a venit cu mitingul neautorizat al poliţiştilor, în care oameni ai legii, manipulaţi sau complici cu cei care i-au ins­­tigat la acte ilegale, au dat de pământ şi cu caschetele, şi cu legea.
Nu a trecut mult şi a izbucnit scandalul cămătaro-poliţist de la Neamţ. Ce şi cât ştia sau ce trebuia să ştie D.G.I.P.I.-ul despre această încrengătură mizerabilă – care, proba­bil, rămânea neclinti­tă da­că un intrerlop local, din preajma şefului Po­liţiei Judeţene, nu era executat în stil mafiot– nu spune ni­meni.
Cel mai recent, episod l-a avut în centru pe numărul doi al Internelor, ches­to­rul Dan Fătu­loiu, vizat de o mită de circa un mi­li­on de euro, caz al cărui flagrant a fost neinspirat decis a fi făcut exact în faţa M.A.I.
În primăvara acestui an, în urma unui şir de evenimente care au avut în cen­trul lor imaginea M.A.I. şi, implicit a Poliţiei (e greu să vorbeşti despre o instituţie fără să o ai în vedere şi pe cealaltă), I.R.E.S. realiza Ba­rometrul încrederii românilor. La întrebarea „Câtă încredere aveţi în poliţişti?”, 21% dintre cei intervievaţi au dat răspunsuri pozitive, iar 53%, negative. Poate, ar fi oportună, măcar acum, o aplecare asu­pra acestor informaţii şi asupra cau­zelor ca­re au generat asemenea răspunsuri. O instituţie a statului de drept, de importanţa M.A.I., căreia îi este subminată autoritatea – fie ca o consecinţă a faptelor la limita legii co­mi­se de oameni din interior, fie ca urmare a atitu­di­nii ofensatoare, adoptate în numele unui exerciţiu democratic, fie a luptelor politice duse pentru funcţii mai importante neoficial decât oficial – este o in­stituţie vulnerabilizată. Iar o instituţie vul­ne­rabilizată prezintă riscul ca, la un moment dat, să cedeze sub greutatea propriilor proble­me, eşu­ând într-o implozie cu efecte greu de estimat.