Riscând

Mi s-a repartizat (să predau) un curs (Managementul riscurilor) interesant (zic eu), drept care mi-am intrat în (status) rol.

La finalul prelegerilor, am cerut cursanţilor să facă şi să predea câte un microreferat. Două teme au fost : „Riscurile aderării la N.A.T.O.” şi „Riscurile integrării în U.E”.

Cei doi (un el şi o ea) autori au scris cam dur. În primul caz s-a glosat pe faptul că un militar ame­rican (puşcaş marin N.A.T.O.) a ucis încălcând flagrant legea circu­laţiei un mare artist autohton şi n-a păţit nimic. În al doilea s-a pus punctul pe acelaşi „i” (tradus drept abuz) dându-se exemplul unui diplo­mat dintr-o ţară U.E. care, ru­lând cu 130 km/h, unde maximumul era de 60, în Bucureşti, a lovit în plin pe trecere de pietoni şi a ucis o tânără, precizându-se că nici acel „musafir” n-a păţit nimic.

Concluzie imediată : suntem second-hand people, cum se tot trâmbiţează! Concluzie următoare : ai noştri ca brazii din puterile com­partimentate sunt de aceeaşi condi­ţie, inşi de mâna doua, adică ciuru­curi, deci... nimeni. Concluzie ulte­rioară : dacă nu se trece la princi­piul (moral) „moarte pentru moar­te”, gaspadini ca agresorii de banco­mate, care ne cercetează cu pistoa­lele şi noi îi punem în libertate din penitenciar să-şi cate de sănătate la ochi, ca să poată... ochi (iertare pentru calambur) mai bine, mister joni sau herr johani vitezomani şi etiloizi vor mai decima „zebrele” şoselelor naţionale ca să nu mai vorbim de autostrăzile care se vor naşte, indiferent cât de lungă, profundă şi continentală ne va fi criza-austeritatea!

Sunt rău? Sunt doar realist. Şi dacă sunt, ce!?

P.S. – Scuze pentru riscul de a fi spus (degeaba) ceea ce aţi citit (în zadar).