Trei sunt verbele de conjugat când ne aflăm faţă în faţă cu riscul: a ig­nora, a evita, a asuma. Dar una e măiestria opţiunii pentru unul din­tre aceste verbe. A ignora un risc major, cu urmări invizibile azi, dar fatale, mâine-poimâine (cum se-ntâmpla azi cu lăsarea de izbelişte a educaţiei formale) este o mare nesăbuinţă, cum şi ignorarea unui risc minor (ameninţările unui beţiv, bunăoară) reprezintă o alegere eficace. A evita un risc presupune deja măiestrie, cultură, experienţă de manager. Aces­te demersuri tactice, actoriceşti, comunicaţionale fac să se amâne sau să se estompeze violenţe catas­tro­fale generate de acumulări de ură, răbdare şi nedreptăţi sociale. A asu­ma este faza eroică a triadei riscurilor. Asumarea de risc este o artă, o vir­tu­te, dar şi un act de curaj, uneori vecin cu nebunia. Cei ce-şi asumă riscul sfârşesc prin a deveni eroi (su­pravieţuitori sau nu) sau dezavuaţi public şi stigmatizaţi drept cine ştie ce monştri. Depinde de felul riscului asumat, de circumstanţele (mai ales politice) şi, desigur, de rezultatul post-factum. Aşadar, trei fiind verbele de conjugat în faţa riscurilor, decideţi, domnilor gramatici ai lumii globale, pe care o croiţi!