Romania, la taraba

Dupa anii marelui si segmentatului jaf postdecembrist – cand mare parte din patrimoniul national a fost feliat si impartit intre cei care preluasera sau pastrasera puterea dupa 1990, intre protejatii, intre protectorii lor ori intre sponsorii comuni, prin 2000, ziceai ca din Romania nu mai e nimic de impartit. Fabricile fanion ale regimului antedecembrist, vandute pe sume derizorii, devenisera, in majoritatea cazurilor, jucaria ieftina – transformata in mina de aur dupa o reciclare profitabila a patrimoniului – a fostilor reprezentanti ori sfatuitori ai regimului antedecembrist. C.A.P.-urile, I.A.S.-urile au avut o soarta similara. Apoi, o data cladita prima fundatie din caramizi marca DM sau USD – care le-a venit fara eforturi intelectuale, profesionale deosebite – o data deschise usi importante, oportunitati au mai aparut. O contrabanda cu tigari, cu alcool, cu carburant, pe un barter profitabil cu reprezentanti ai statului – barter tradus prin bani contra protectie. Sau un plasament profitabil intr-o banca de stat, dispusa sa dea, pentru unii, dobanzi fantasmagorice. Ori un imprumut gigantic din aceeasi banca de stat, in momentul in care falimentul sau era doar o chestiune de zile. In 2000 s-a dovedit ca Romania mai avea rezerve pentru a-i imbogati pe cei care stiau sa lucreze cu banul statului, aveau oportunitatea sa o faca si aveau garantia succesului. Insa s-a trecut la un alt gen de afaceri, mai cu staif, in care traficul de influenta, luarea si darea de mita, deturnarea de fonduri erau termeni uzuali. Si tot imediat dupa 2000 a fost gandita strategia pe termen mediu si lung pentru altze tunuri, prin care nu era buzunarit decat statul. Doar ca in 2004, s-a schimbat garnitura, tocmai pe motiv de hotii interminabile si nepenalizabile.

O perioada am avut impresia ca lucrurile au intrat pe un fagas normal, pana la schisma din sanul puterii, cand unii au inceput sa-si dea arama pe fata, dovedind – fara macar sa mimeze jena – un concubinaj dubios cu fosta putere, in care nu mai conta divergenta de doctrina (pe care, probabil, multi nu numai ca nu o cunosc, dar nici nu-i intereseaza acest aspect). Idolatria unor membri ai Executivului si ai oamenilor lor din teritoriu fata de fostii inamici politici istorici, nu doar din campania anului 2004, a mers pana intr-acolo incat au copiat si metoda de jaf public patentata de acestia. Sau, fideli acestui concubinaj bazat pe interes financiar, nu au facut decat sa-si dovedeasca respectul si sa le tina deschisa usa spre vistieria statului care, in decembrie 2004, le fusese inchisa.

Ultima afacere gandita de reprezentantii Guvernului, dupa formula amicilor de stanga, vizeaza Romsilva. De fapt, patrimoniul acesteia. Printr-un proces similar a fost trecuta R.A.D.E.F. – in cazul careia salba de cinematografe din toata tara (in majoritate, amplasate in centrele oraselor) a fost scoasa la taraba. Sau sa ne aplecam putin asupra povestii de data mai recenta a Societatii Nationale a Apelor Minerale care, desi nu merge in pierdere, nu mai are loc in portofoliul de stat, urmand ca izvoarele din patrimoniul sau sa fie vandute. Ori sa avem in calcul povestea S.N.I.F., in cazul careia sforile se trag de la Agricultura, azimutul parand a fi falimentarea acesteia si vinderea patrimoniului imobiliar. Urmatorul pe lista vindere/ dezmembrare/intabulare va fi, dupa toate probabilitatile, M.Ap.N., ale carui foste cazarme militare si terenul intravilan aferent – intinse pe suprafete mari de teren si, unele, in zone foarte bune si bine cotate pe piata imobiliara – vor fi scoase la mezat.

Justificarile privind hacuirea acestor obiective sunt stravezii. Doar ca miza este atat de mare, incat acest inconvenient nici nu merita atentie...