Rugul

Or fi stiind mai marii silviculturii, administratiei si (afacerilor) interne spusa lui Rabindranath Tagore potrivit caruia "Copacii sunt efortul nesfarsit al Pamantului de a vorbi cu cerul?" Intreb (si ma intreb) retoric. Mai ales dupa ani si ani de lupta cu ascutisul penitei si al mintii pe frontul ucigasilor de codri.

Cel putin in Argesul localitatii natale padurari si brigadieri, politisti si consilieri, se declara nu numai neputinciosi, ci recurg la ofensiva complicitatii cu casapii sateno-bruneti care-au pus padurile la pamant prefacandu-le in bani neimpozabili, iar pamantul dealurilor tunse pe ras a luat-o la vale amenintand satele, satenii si agoniseala de-o viata.

Ei si? Tot va veni apocalipsa! Ce daca o aducem cu cativa ani mai devreme? Asa gandesc alesii (cu primarul in frunte), functionarii ocolului silvic (cu sefa in cap), si, la randu-le, politistii (cu mai marele lor in fruntea listei).

Gandesc si ma sfatuiesc si pe mine, incapatanatul de a nu pune jos bruma de padure retrocedata, sa nu ma mai stresez (vazand ca-s pradat!) si sa nu-i mai stresez (facand plangeri in mod repetat!), ci sa urmez exemplul majoritatii.

Uneori ma gandeam de nu e bine sa le urmez sfatul, sa tai tot, sa ridic un ditamai rugul de valvataie in mijlocul padurii si sa-i scrumesc ca-n evul mediu pe ei, ereticii legii si ignorantii oricarui sentiment de respect. Ma mai gandesc!