O expoziţie unicat cuprinzând documente de arhivă extrem de valoroase şi interesante despre fenomenul deportării în Bărăgan va poposi, începând de săptămâna viitoare, la Timişoara, unde va fi găzduită de Biblioteca Centrală Universitară. Cu ajutorul celor 28 de panouri în care sunt expuse cronologic şi tematic cele mai importante momente ale acestui capitol dramatic din istoria recentă a României, studenţii timişoreni vor putea avea o viziune completă şi documentată asupra contextului şi implicaţiilor fenomenul deportărilor masive în Bărăgan, iniţiate de către regimul comunist.


Deportarea în Bărăgan, în imagini şi documente

Expoziţia „Rusaliile Negre : deportarea în Bărăgan”, care face parte din proiectul „Me­moria deportărilor din Româ­nia”, susţinut de programul „Europa pentru cetăţeni. Me­moria activă a Europei” al Co­misiei Europene a avut parte de primul vernisaj, la Bucureşti, pe 25 martie, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

La Timişoara, această ex­poziţie itinerantă, care va fi găzduită de către Biblioteca Centrală Universitară, va fi ver­nisată pe 3 mai, la ora 13. Cu ocazia vernisajului va fi orga­nizată şi o masă rotundă la care vor participa conferenţiarii uni­versitari Daniel Vighi, Vio­rel Marineasa şi Smaranda Vultur, care este şi membră a Comisiei de consiliere a preşe­dintelui României pe probleme de analiză a comunismului, Silviu Sarafolean, pre­şe­din­tele Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan, Teodor Stanca, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Timiş, istoricul Ioana Boca, precum şi mar­tori ai deportării de acum 60 de ani.

Smaranda Vultur consideră că expoziţia va „prinde” la studenţii timişoreni, despre care spune că sunt mult mai interesaţi de acea perioadă din istoria României decât ge­ne­raţiile anterioare. „Există un interes mai mare din partea ge­neraţiilor de studenţi născuţi după 1989, care vor să ştie şi să afle cât mai multe lucruri des­pre perioada comunistă, inte­res care nu se manifesta într-o asemenea măsură la generaţiile de studenţi care au mai prins câţiva ani de comunism. De obi­cei, aşa se întâmplă : memoria sare peste o generaţie şi nepoţii sunt mult mai interesaţi de memoria bunicilor decât sunt părinţii acestora”.

Expoziţia „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan” este al­cătuită din 28 de panouri în ca­re sunt expuse cronologic şi te­matic situaţia internaţională din anii '50, elaborarea planului de dislocare, alcătuirea listelor negre, pregătirea şi executarea deportării, viaţa în Bărăgan, clă­direa caselor, procurarea apei şi mâncării, şcoala, munca şi în­mormântările. Textele explica­tive sunt completate de sute de fotografii, hărţi şi obiecte, toate provenind din banca de date a Centrului Internaţional de Stu­dii asupra Comunismului. 

După Timişoara, următoa­rele etape ale expoziţiei vor fi la Drobeta Turnu Severin, Brăila şi apoi la Memorialul Sighet.


44.000 de oameni „exilaţi” în pustiu

Deportările din Banat şi Mehedinţi, din vara anului 1951, reprezintă un amplu proiect de epurare socială in­ventat de regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat în plină dominaţie so­vie­tică. În urma unui plan pre­gătit timp de trei luni, au fost scoşi din casele lor, pe parcur­sul nopţii de 18 spre 19 iunie, fără niciun anunţ pre­alabil, peste 44.000 de oameni, înce­pând cu femeile şi bărbaţii apţi de muncă şi continuând cu fa­miliile lor, indiferent că a fost vorba de bătrâni de până la 85 de ani sau de co­pii de toate vârstele. După un drum de două săptă­mâni, ză­vo­­râţi în vagoane de animale, de­por­taţii au fost depuşi în câ­teva gări din Bă­răgan, de unde ca­mioanele i-au purtat în 18 puncte diferite ale deşertului de stepă. Lăsaţi sub cerul liber, sub soarele nău­citor de vară, au trebuit să-şi pregătească pen­tru început bor­deie sub pământ, ca în co­muna primitivă. În anii urmă­tori şi-au construit case mai „ară­toase” şi au des­ţelenit pă­mânturile virgine.

Întrebarea pe care o pune expoziţia „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan” este : Care a fost rostul dezrădăci­nării unui număr atât de mare de oameni? Se temea regimul comunist de hărnicia, de se­riozitatea, de anticomunismul lor, de speranţa cu care ei aş­teptau ca americanii să-i eli­bereze, pătrunzând în ţară prin Iugoslavia lui Tito? Altfel nu se explică forţele uriaşe puse în joc : peste 10.000 de militari înarmaţi (securişti, miliţieni, elevi de şcoală mili­tară, grăniceri şi pompieri), coordonaţi şi supravegheaţi de 2500 de activişti de partid.

Peste cinci ani, în 1956, deportaţii – unii, pentru că alţii şi-au găsit sfârşitul acolo – s-au întors la casele lor, dar mulţi le-au găsit ocupate de profitorii regimului şi pentru a doua oară au fost obligaţi să ia viaţa de la capăt. 1.600 dintre ei (din­­tre care 175 copii) muriseră în detenţie, osemintele lor fiind arate cu tractorul, odată cu satele făcute una cu pământul.