Miercuri, ministrul Muncii, Ioan Botiş, şi-a anunţat de­misia “de onoare”, în con­textul scandalului izbucnit legat de angajarea soţiei sa­le într-un proiect european, aprobat de o structură sub­or­donată Ministerului Mun­cii. Demisia a venit, însă, după câteva zile în care voci din societatea civilă, din presă şi din opoziţie au cerut acest lucru.

Demisia depusă la momentul oportun, adică în momentul apariţiei în presă a primului material despre acest presupus conflict de interese, s-ar fi impus – chiar şi în condiţiile prezumţiei de nevinovăţie – din cel puţin trei motive.

În primul rând, pentru că această stare de incompatibilitate scoasă acum la iveală – chiar dacă la baza ei stau “motive de moralitate”, cum le numeşte Ioan Botiş, şi nu juridice – ar fi trebuit prevăzută şi evitată chiar de către ministru însuşi, chiar dacă O.N.G.-ul câştigător al proiectului, la care era angajată soţia sa, este înfiinţat anterior numirii în func­ţie a lui Ioan Botiş.

În al doilea rând, demisia s-ar fi impus din pricina unor coincidenţe (până acum) stranii, care gravitează în jurul acestui proiect, numit, coincidenţă ironică, “Şansa la demni­tate”. Coincidenţe care generează suscepti­bilităţi, dacă nu de corupţie, măcar de lipsă de moralitate, şi care subminează şi autoritatea Ministerului Muncii. Iar semnele de întrebare vor persista până când autorităţile vor stabili clar dacă : 1. Asociaţia Parteneriat Euroactiv Bistriţa, câştigătoarea proiectului, a depus şi nu a câştigat până acum niciun proiect, din momentul înfiinţării, sau dacă este la primul proiect depus. 2. “Şansa la demnitate” este un proiect depus (nu aprobat, nu finanţat) înainte sau după ce Ioan Botiş a fost numit ministru. 3. Ligia Botiş a fost angajată ca şi consilier al acestui O.N.G. înainte sau după numirea so­ţului său în funcţia de ministru al Muncii.

În al treilea rând, demisia de onoare la momentul oportun ar fi adus un plus de imagine, de credibilitate şi de autoritate pen­tru el însuşi, ca politician, pentru ministerul pe care l-a reprezentat şi pentru P.D.-L. Dacă in­ves­ti­gaţia declanşată de D.L.A.F. şi A.N.I. îi va dove­di lui Ioan Botiş nevinovăţia, acest lucru i-ar fi pu­tut oferi, în viitor, un capital de imagine politică.

Ezitarea, fie ea şi însoţită de scuze, nu este apreciată şi nici nu-i aduce vreun plus de imagine. Ba, mai mult, pe unele canale media, “scandalul Botiş” este comparat cu “scan­dalul Puwak”, deşi analogia este forţată, cel puţin până în momentul de faţă. Pe de o parte, pen­tru că fapta care a generat scandalul me­dia­tic este diferită în cele două situaţii. În cazul lui Ioan Bo­tiş, se pleacă de la premisa unui posibil conflict de interese. În cazul fostului mi­nistru al Inte­grării Europene din Guvernul Năstase, Hilde­gard Puwak, s-a plecat de la ipo­te­za de­tur­nării de fonduri. Pe de altă parte, din ecuaţia actuală lip­seşte minciuna sau cel puţin nu a fost devoa­la­tă – în 2003, Hildegard Puwak declara că toate cele patru pro­iecte intrate în atenţia presei fuseseră aprobate înainte de numirea ei în funcţia de ministru, afirmaţie care s-a dovedit adevărată doar în cazul a două dintre ele.

Există, totuşi, riscul unei viitoare analogii justificate în cazul lui Ioan Botiş : să fie pus, asemenea lui Hildegard Puwak, în ipostaza de ieşi definitiv nu doar de pe scena publică, ci şi din viaţa politică. Funcţie de confirmarea sau infirmarea declaraţiei potrivit căreia în joc sunt doar “motive de moralitate”.