Scamatorul

M-a pasionat şi m-a impresio­nat, dintotdeauna, scamatoria, prestidi­gitaţia, iuţeala de mână şi nebăga­rea de seamă, iluzia optică, trucul de circ. În sala Căminului Cultural Glâm­bocata a venit odată, când eram copil (hei, ce vremuri!) o trupă de artişti, între care şi un losefini care i-a bă­gat în uluială pe ţărani (mai ales pe pruncii lor) scoţând ouă pe urechi, porumbei din pălărie, flăcări pe nări, apă din piatră, eşarfe, iepuri, mingi, cărţi de joc, ceasuri, pachete de ţi­gări şi altele din buzunarele unor spectatori. Acel scamator a făcut şi un număr pentru beţivanii comunei. A transformat apa chioară adusă de gar­dianul Primăriei, pe rând, în ţui­că de prună, vin alb şi roşu, rom Ja­maica, secărică, drojdie şi lichior. Ţin minte (cu ură şi invidie) cum măscări­ciul l-a luat de lângă mine pe colegul meu de căprărit (mers cu caprele) de pe Valea Seacă, ultimul din clasă, nu premiant ca mine la învăţătură, Mitilică (de ce nu eu?!) şi l-a dus pe scenă să-i fie asistent. Îi dădea să bea din sticla cu apă chioară, asisten­tul gusta, se strâmba şi zicea: vin, rom, ţuică, lichior. A gustat aproape toată sticla. În final s-a dat jos de pe scenă împleticindu-se şi în aplauzele asistenţei. Zeci de ţărani au fost gata să-şi dea toţi banii ca să cumpere patentul (christic, nu-i aşa?) de a pre­face apa nu doar în vin, ci în orice trăscău. N-a fost chip. Şi eu aş fi vrut să-nvăţ scamatoria, dar... Abia foar­te târziu am aflat că, de fapt, Mitilică primise o recompensă de la şarlatan să spună că apa a devenit băutură alcoolică şi să se prefacă matol...