Scoala-maidan

In orice forma a binelui exista si o particula de rau, chiar insesizabila si, pana la un punct, inofensiva, dar care, scapata de sub control, dezvaluie cealalta latura, a raului, acutizand-o, superlativizand-o.

Sa ne gandim la o relativ recenta forma de bine, intruchipata intr-o noua etapa in dezvoltarea internetului – lumea Web 2.0. Acest experiment social care ne umple, de cativa ani, si computerele, si vietile, este, pana la un punct, o experienta eficienta, o posibilitate de comunicare foarte la indemana, care ofera o senzatie de reciprocitate, de egalitate intre utilizatorii internetului. Problema in acest context rezulta tocmai din democratizarea fara limite a spatiului online – unde s-a ajuns ca oricine sa poata face cam orice –, din exprimarea necenzurata care e permisa in spatiul virtual. Concret, sub protectia anonimatului, a lipsei oricarei responsabilitati pentru afirmatiile facute, oricine isi poate umple de zoaie "adversarul" – fie ca acesta este un fost prieten cazut, din varii motive, in dizgratie, un coleg de studii cu mai multi neuroni si posibilitati de afirmare mai crescute sau, de ce nu?, un profesor, care i-a deschis internautului, sau macar a incercat sa o faca, orizontul. Asta pentru ca tot e cool, in unele scoli, ignorarea ori sfidarea dascalilor in timpul orelor, contrarea acestora intr-un limbaj suburban – ale carui "metafore" au rolul de a ascunde platitudinea si lipsa de argumente –, injurarea profesorilor sau, in cazul elevilor cu sange-n pix, proba capului in gura, servit ochelaristului de romana, daca are tupeul sa-si intrebe elevul de ce a intarziat la teza. Pentru aceasta categorie de juni agramati, inculti, obraznici, agresivi, dar fuduli la modul superlativ, aceasta forma de socializare pe care o ofera universul web2.0 le-a venit manusa. S-a ajuns pana acolo incat creeaza, in numele profesorilor, pagini web sau profile, umilindu-i crunt si, ceea ce e mai grav, fara niciun drept la replica. Cui si cum sa mai explice un dascal improscat cu laturi ca, de fapt, nu si-a creat el pagina in care sa se autocaracterizeze, cu nonsalanta sau cu mandrie, ca fiind betiv, onanist, tampit, bisexual, pervers si spagar? Si cui, dupa o campanie negativa si nedreapta, i-ar mai folosi o justificare?

Un rol major in dezvoltarea si transmite-rea din generatie in generatie a acestui tip de comportament, in care (sub)mediocritatea se completeaza cu agresivitatea verbala si fizica, evidentiindu-se una pe alta, ii revine chiar sistemului de invatamant din ultimii ani, ai carui reprezentanti au ajuns acum in postura de victime ale elevilor si, culmea, ale scolii. Au asistat, fara sa poata face nimic, la instabilitatea la care este condamnat invatamantul romanesc de vreo 15 ani incoace. Au adoptat, in ton cu vremurile, o atitudine permisiva, laxa chiar. Au fost nevoiti sa puna in practica numeroase experimente nascute in mintea a fel de fel de sefi care au un singur punct comun cu educatia – functia primita vremelnic pe criterii strict politice. In numele unei democratii ale carei valori au fost schimonosite, i-au permis elevului roman sa invete cat are chef, sa vina la scoala echipat ca de discoteca sau de centura. I-au permis sa-si treaca la "optionale" si disciplina, si lectura obligatorie, si prezenta. Pentru a nu le rani sau ingradi personalitatea in formare, pentru a nu-i stresa... Urmarile se vad. O parte, in comportamentul de maidan. O parte, in nivelul de pregatire al majoritatii. Al majoritatii care intra in viata cu diplome si CV-uri pompoase, cu note care nu le justifica pregatirea si nu le pot ascunde carentele grave in gramatica limbii romane. Exista si exceptii de la aceasta categorie. Doar ca proportia intre cele doua categorii se micsoreaza in defavoarea elevilor si studentilor care au inteles notiunea de scoala.