Scurt

Parcă am mai povestit undeva, dar nu aşa cum urmează. S-a întâm­plat pe când eram lider al structurii (când era asemenea structură) de cul­tură şi educaţie (când era preo­cupare pentru aceste indezirabilităţi actuale) a Jandarmeriei Române.

A venit (în vizită), cum se-n­tâmpla des, o delegaţie simandi­coasă, care trebuia să urmeze un… desfăşurător. Ca de fiecare dată, punctele (obligatorii) de trecere din fruntea programului se dilatau, aşa încât... protocolul intra în panică.

Un punct îl reprezenta vizita­rea Muzeului Armei prezentat de mi­ne, ctitorul lui principal. După acest moment, urma îmbarcarea în autobuze şi deplasarea la bairam.

Ei bine, până să sosească dele­ga­ţia, soseau piţiflenderii, indica­ţioniştii care, absolut toţi, recoman­dau să fiu scurt, că e criză de timp, că s-au depăşit prevederile desfăşură­torului şi că unii musafiri trebuie să plece urgent la aeroport. Mi s-a în­tâmplat de multe ori, aşa încât toată pregătirea mea (scenariu, regie, asi­gurare materială etc.) devenea inutilă.

Într-o asemenea zi, exasperat de indicaţiile în rafale cu glonţul „scurt”, am întâmpinat delegaţia străină (jan­darmi spanioli), astfel: „Am onoarea să vă prezint scurt Muzeul Jandarmeriei Române, informându-vă pe scurt că pe platou vă aşteaptă două microbuze care vă vor transporta scurt la masă. Vă rog să vă grăbiţi că s-a depăşit timpul. Poftă bună!”

Hohote, perplexitate, comenta­rii, deziluzie, nedumeriri, dumerire, murmure, chemare la ordin. Pe ci­ne? Eu eram deja în automobil, iar uşa muzeului, încuiată şi sigilată.

Credeţi c-a stat cuiva în gât în­tâm­plarea? Aş. Dar acum, că e revigorată, după ani şi ani? Cui să mai stea, că indi­­caţioniştii în cauză sunt piese de muzeu.