|
Agerpres:
editia 24 - 27 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 24°C Umiditate:64% Viteza vantului:32 KMH Vizibilitate:11 km 3.5538 0.014905Cazuistica | 2 - 5 februarie 2012 | Diana MIHAI
![]() ![]()
Se caută voluntari care să ajute în situaţii de urgenţă, în Timiş
Serviciile
99 de servicii de voluntariat, în Timiş Iniţiată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă la nivel naţional, campania „Vreau să fiu voluntar” se adresează cetăţenilor cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, dar şi, adaptat vârstei, elevilor. Printre obiectivele acestei campanii se numără creşterea interesului autorităţii publice locale pentru constituirea, dimensionarea şi dotarea reală şi corectă a structurilor serviciilor voluntare, dar şi creşterea numărului de solicitări din partea cetăţenilor în vederea intrării într-un astfel de serviciu.„Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă recrutează voluntari, iar I.S.U. Timiş mediatizează această campanie pentru conştientizarea de către populaţie a importanţei implicării în astfel de activităţi voluntare. Sunt 99 de astfel de servicii în Timiş, iar tot ce trebuie să facă persoanele interesate este să meargă la serviciile de pe raza localităţii în care locuiesc şi să se intereseze, să semneze un contract de voluntariat, care presupune atât obligaţii, cât şi drepturi, precum scutirea de la plata unor impozite, iar, după o perioadă de pregătire, vor fi încadraţi ca membri ai serviciilor voluntare”, spune locotenentul Diana Sindia Vlaia, purtătorul de cuvânt al I.S.U. Timiş. Potrivit ofiţerului, la nivelul Primăriilorse vor organiza seminarii de informare şi instruire a primarilor privind reglementările specifice referitoare la voluntariatul în situaţii de urgenţă, vor fi prezentate servicii voluntare cu tradiţii, precum şi posibilităţile de încadrare, dotare şi pregătire a voluntarilor, informaţiile fiind mediatizate şi pe site-ul www.isutimis.ro, la secţiunea „Servicii voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă”.
În lume, sunt 140 de milioane de voluntari La nivel mondial, voluntariatul este priVoluntariatul are un impact deosebit asupra vieţii economice, la nivel mondial, anual aproximativ 140 de milioane de oameni din 37 de ţări desfăşurând muncă voluntară. Voluntariatul reprezintă 68% din totalul actelor de caritate prestate la nivel mondial, şi 44% din forţa de muncă non-profit prestată la nivel mondial.
Voluntarii timişeni au sărit în ajutorul oamenilor străzii Un exemplu al acţiunilor ce pot fi desfăşurate de voluntari a fost dat, miercuri, de către membrii Formaţiunii de Intervenţie Rapidă pe Bază de Voluntariat din cadrul Compartimentului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Municipiului Timişoara. Aceştia au demarat o acţiune de depistare a persoanelor fără adăpost din Timişoara, ca urmare a avertizărilor meteorologice care anunţau temperaturi foarte scăzute. În urma acţiunii, persoanele găsite au fost transportate la locaţii asigurate de către autorităţile locale, au fost servite cu ceai cald şi informate despre posibilitatea de a solicita ajutorul pentru asigurarea supravieţuirii. |