Semne

Tot mai revoltător mi se pare fap­tul că se ignoră semnele de orto­grafie şi de punctuaţie. Nu sunt (nu mai sunt) pilduitoare ofertele în ca­re o banală virgulă a făcut să moară oameni ori, dimpotrivă, să devină inoperabilă o sentinţă. Se practică o lene a minţii în care virgula aşezată înainte de şi copulativ (în faţa pre­scurtării etc., bunăoară!) sau între subiect şi predicat nu mai stân­je­neşte pe nimeni, cum se-ntâmplă şi dacă lipseşte ca limitativ al unor incidentale ori ca despărţitor al unor enumerări! Ca să revigorez apetitul pentru semnele grafice care împro­prietăresc/desproprietăresc cuvin­tele (enunţurile) de sens înşirui câ­teva exemple de texte care, deşi „su­nă” asemănător, au înţeles textul diferit. Aşadar, (virgulă obligatorie!) pildele : (două puncte sau semnul exclamării obligatoriu!) „Bine, ai venit?” în raport cu „Bine ai venit!” Ori : „Să trăiţi bine!” în relaţie cu „Să trăiţi! Bine?!” Sau : „C-ai cu care!” în opoziţie cu „Care cu cai!” Exem­plele se pot multiplica şi comenta­riile pot deveni interesante. N-am vrut decât să atrag luarea-aminte asu­pra formei (şi formulei!) de prezen­tare a înlănţuirilor de cuvinte!