Sfânta Imposibilului, venerată la Timişoara

Sute de credincioşi, catolici şi ortodocşi deopotrivă, s-au adunat la finele săptămânii trecute în Biserica “Sfânta Maria, Regina Păcii şi a Unităţii” din Timişoara. Un fragment de os din trupul neputrezit al Sfintei Rita, cunoscută ca “sfânta trandafirilor” sau “sfânta cauzelor imposibile”, a pornit din Italia într-un lung traseu prin România, oprindu-se pentru câte o zi în mai multe biserici din ţară. Relicvariul a stat în biserica timişoreană 24 de ore, după care a plecat spre Arad, unde alte sute de credincioşi au aşteptat să-şi spună rugile fierbinţi Sfintei Rita, un exemplu de viaţă trăită în suferinţă şi sfinţenie.

“Trandafirul de la Roccaporena” a binecuvântat Timişoara

Un fragment de os de la încheie­tura mâinii stângi a Sfintei Rita de Cascia a ajuns la Timişoara, la finele săptămânii trecute, la Parohia greco-catolică „Sfânta Maria, Regina Păcii şi a Unităţii”, situată în apropierea Pieţei Bălcescu. Acest fragment este singu­rul desprins din trupul neputrezit al Sfântei Rita - denumită de Papa Leone al XIII-lea „Perla preţioasă a Umbriei” şi cunoscută în întreaga lume creştină ca şi Sfânta cauzelor imposibile, şi a fost pus într-un relicvariu ca să poată fi dus şi în alte locuri din lume pentru a fi venerat de credincioşi care nu pot mer­ge până în Italia să se roage Sfintei.

La Timişoara, câteva sute de cre­dincioşi, catolici şi ortodocşi deopo­tri­vă, s-au adunat în biserică pentru a se ruga Sfintei Rita să le mijlocească ru­găminţile în faţa lui Dumnezeu. Mulţi dintre credincioşi au rămas toată noap­tea în lăcaşul de cult pentru a se ruga, în speranţa că sfânta îi va asculta şi le va aduce mângâiere. “Sfânta Rita este cunoscută mai mult în lumea catolică, dar au venit foarte mulţi ortodocşi pentru că este numită Sfânta cauzelor imposibile şi se ştie că mulţi oamenii i-au simţit ajutorul în cauzele foarte gre­le. Nu ne aşteptam să vină atât de mulţi oameni şi să stea toată noaptea în rugăciune”, spune preotul Ioan Chişărău, parohul Bisericii greco-catolice “Sfânta Maria, Regina Păcii şi a Unităţii”. Potrivit acestuia, greco-catolici, romano-catolici şi ortodocşi deopotrivă, au participat la o noapte de veghe şi rugăciune care a cuprins Sfinte Liturghii, Calea Crucii, Sfântul Maslu, o procesiune cu Sfântul Sacra­ment şi Sfintele Moaşte. După rugă­ciu­nile speciale şi un maslu pentru bol­navi, a fost difuzat şi un film despre via­ţa Sfintei Rita. Credincioşii au îngenun­cheat în faţa relicvariului, şi-au atins fruntea de soclul acestuia, au mângâiat cu petale de trandafiri icoana sfintei şi relicvariul de cleştar şi i-au cerut aces­teia ajutor în nevoile grele. Cazuri de boli incurabile, bolnavi în agonie şi dis­perare au fost prezentate Sfintei Rita în speranţa unei rezolvări miraculoase, pentru care aceasta este cunoscută.

Nu este pentru prima dată când la Biserica greco-catolică “Sfânta Maria, Regina Păcii şi a Unităţii” din Timi­şoara este adus un relicvariu al unui sfânt “făcător de minuni”. La finele lunii mai, statuia Fecioarei Maria de la Fatima, venerată de toţi creştinii, a poposit timp de o zi în biserică, unde sute de credincioşi au înălţat rugi, în speranţa săvârşirii unor minuni. A fost adusă apoi o icoană a Sfintei Fecioare de la Amsterdam, expusă pentru trei zile, începând cu 29 mai, apoi, în 27 iunie, icoana Maicii Ajutorului Perpe­tuu de la Roma. La sfârşitul lunii no­iembrie va fi adusă o icoană a Sfintei Maria de la Medjugorje, iar în decem­brie se va expune în biserică icoana Sintei Guadalupe.

Călătorie inedită

Este pentru prima dată când relic­variul cu fragmentul de os al Sfintei părăseşte Italia şi pentru prima călăto­rie a ales ca destinaţie România. “Sfân­ta Rita e neputrezită de 500 de ani. Merg milioane de credincioşi să i se roage. Acel oscior a plecat pentru pri­ma dată din Italia şi a venit în Româ­nia la insistenţele preotului Marian Stoi­cănescu, de la Râmnicu Vâlcea, unde este singura biserică din ţară cu hramul Sfintei Rita şi probabil asta i-a înduioşat”, spune parohul Ioan Chişă­rău. Potrivit acestuia, pelerinajul a în­ceput în 13 august, cu biserica din Râmnicu Vâlcea, după care relicvariul a fost dus la Sibiu, Braşov şi la mănăsti­rea greco-catolică din Chiheru de Jos (Mureş), la Cluj-Napoca, iar apoi la Ti­mişoara. De aici, relicvariul a plecat la Arad, vineri seară, iar duminică a ajuns la Lugoj. De acolo, va fi dus la Deva, iar în 29 august va ajunge la Turda şi Orăştie, în 31 august fiind mutat la Baia Mare. Credincioşii români se vor mai putea ruga în faţa relicvariului cu fragmentul de os al Sfintei Rita, pentru că acesta va mai poposi câte o zi, două, în bisericile din Satu Mare, Sighet, Sovata, Reghin, Alba Iulia, Sebeş, Aiud, Târgu Mureş, Blaj şi Ocna Mureşului.

Relicvarul care a fost expus spre ve­nerare la Timişoara conţine un frag­ment de os de la încheietura mâinii stângi a Sfintei Rita, fragment extras cu binecuvântarea Arhiepiscopului de Spoleto-Norcia, pentru a putea fi purtat la cei care nu au posibilitatea să ajungă la Cascia, unde este expus şi astăzi tru­pul sfintei, neputrezit. Mulţi credincioşi devotaţi au declarat că Sfânta a înfăp­tuit miracole, ajutându-i în probleme la care nu mai exista rezolvare. Un mira­col este şi parfumul intens de tranda­firi pe care aceasta îl emană (fapt măr­turisit în mod repetat până în zilele noastre) şi că acel corp nu a putrezit, ci a fost imediat expus venerării în mănă­stire, unde milioane de oameni merg anual în micul orăşel din Umbria pen­tru a se ruga la Sfânta Imposibilităţilor.

O viaţă în sfinţenie şi suferinţă

Sfânta Rita s-a născut în jurul anu­lui 1381, la Roccaporena, un sat de mun­te, în comuna Cascia, Perugia. Părinţii săi, Antonio Lottius şi Amata Ferri, erau deja maturi când s-au căsă­torit, şi numai după doisprezece ani s-a născut Rita, ca un dar al Providenţei. Istoria spune că, mama, foarte pioasă, a avut viziunea unui înger ce îi vestea gravi­ditatea târzie, că vor avea o fiică şi că o vor numi Rita. Întrucât la Roccapo­rena nu exista o biserică cu baptisteriu, micuţa Rita a fost botezată în biserica “Santa Maria della Plebe”, din Cascia. De copilăria ei se leagă o minune. După câteva luni de la naş­tere, părinţii au început să ia fetiţa cu ei la lucrările de pe câmp, punând-o într-un coş de papură. Într-o zi, când micuţa se odih­nea la umbra unui co­pac, în timp ce pă­rinţii erau mai de­parte, un roi de albine i-au înconjurat capul fără să o înţepe. Între timp, un ţăran, ce se rănise la mâ­nă cu o se­cere, a lăsat munca pentru a alerga la Cascia ca să fie îngrijit. Tecând prin faţa leagănului şi văzând scena, a încercat să alunge albinele şi, în timp ce încerca să îndepărteze albinele, rana i s-a vindecat complet. A strigat că este minune şi toţi locui­torii din Roc­caporena i-au dat dreptate. Din primii ani ai adolescenţei, Rita şi-a manifestat deschis vocaţia pentru o viaţă călu­gărească şi, ori de câte ori era posibil, se retrăgea în micul orato­riu sau alerga la Mănăstirea “Sfânta Maria Magdalena”, aproape de Cascia. Pă­rinţii au fost obligaţi însă să o logo­dească, împotriva voinţei ei, la doar 13 ani, cu Fernando Mancini, un tânăr cunoscut pentru caracterul său impe­tuos şi violent. Rita a suferit din partea lui tot felul de maltratări, fără a se plân­ge, cerând cu umilinţă până şi permi­siunea de a merge la biserică. Odată cu naşterea celor doi gemeni şi cu perse­verenţa de a răspunde cu blândeţe la violenţă, a reuşit să trans­forme carac­terul soţului în blândeţe. După câţiva ani, părinţii Ritei şi apoi soţul au fost ucişi într-o ambuscadă, când se întor­ceau la casa din Cascia. Copiii Ritei, Giangiacomo Antonio şi Paolo Maria, aveau doar 15 ani, dar au jurat să răzbune moartea tatălui lor. Legenda spune că Rita s-a rugat lui Dumnezeu ca mai bine să-i moară copiii decât să comită păcatul crimei, iar, după un an, cei doi fraţi s-au îmbol­năvit şi au murit. Rita a vrut să intre în mănăstire, dar pentru că a fost căsă­torită nu a fost acceptată. Se spune că, într-o noapte, în timp ce se ruga, Rita a fost dusă miraculos de Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Augustin şi Ni­colae de Tolen­tino la mănăstirea augustinienilor. Descoperind-o în corul mănăstirii, deşi toate porţile erau închise, şi consi­derând că a fost o minune, maica superioară a primit-o în mănăstire. Noua soră a intrat imediat în comu­nitate, ducând o viaţă de sfinţenie exemplară. Având o devo­ţiune aparte faţă de pătimile lui Cris­tos, a dorit să fie părtaşă la suferinţele Domnului, astfel că durerile lui au devenit tema principală a rugăciunilor sale. Isus a ascultat-o şi, în anul 1432, în timp ce era în contemplaţie înaintea cruci­fixului, a simţit un spin din co­roana Lui că s-a înfipt în fruntea ei, producându-i o rană profundă ce a devenit apoi purulentă şi urât miro­sitoare, obligând-o la o separare de celelalte călugăriţe. Rana a dispărut numai cu ocazia unui pelerinaj la Roma, care a avut loc la canonizarea sfântului Nicolae de Tolentino, după care a reapărut. Rita a trăit în sufe­rinţă ultimii cincisprezece ani, prin posturi şi flagelări ne­numărate. În faza finală a vieţii ei, fiind nemişcată în pat, a primit vizita unei rude care, atunci când şi-a luat rămas-bun, a întrebat-o dacă doreşte ceva din casa ei de la Roccaporena. Rita i-a răspuns că i-ar fi plăcut să aibă un trandafir din grădină, însă ruda a obiectat că erau în plină iarnă şi că acest lucru este imposibil. Dar Rita a insistat. Întorcându-se la Roccapo­rena, ruda a mers în grădiniţa casei şi a găsit acolo un trandafir îmbobocit. Plină de uimire, l-a luat şi i l-a dus Ritei, la Cascia. În felul acesta, Rita a devenit sfânta “spinilor” şi sfânta “tranda­firului”. În ziua sărbă­torii ei, aceste flori sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor. La 22 mai 1447, Rita a trecut din această viaţă, rămânând una dintre cele mai invo­cate figuri ale sfinţeniei, fiind  bea­tificată abia după 180 de ani de la moartea sa şi pro­clamată sfântă abia după 453 de ani de la moarte.