"Si care-i problema?"

Raportul de zilele trecute al Institutului pentru Politici Publice, "Alegerile locale 2008, prin ochii societatii civile", releva nu doar ca in vara acestui an am avut campania electorala cea mai costisitoare si mai problematica, ci si – sau mai ales – reconfirma mentalitatea care bantuie in unele institutii publice ai caror functionari, chestionati in privinta unui aspect sau al altuia, refuza dialogul, chiar impus de lege, pe principiul "si care-i problema?"

In calitate de cetatean care-si face dato-ria fata de comunitate, care se implica in bunul mers al unei societati democratice, exercitandu-si dreptul la vot, ai dreptul sa afli si informatii din spatele urnei, al exit-poll-ului si al rezultatului final : informatii gen suma aruncata de un partid sau altul in campania electorala, informatii legate de provenienta acestor bani, legate de modul de gestionare al lor, de posibilitatea de a pune semnul egal intre intrarile de fonduri in vistieria unui partid si iesiri, de a aseza acelasi semn de egalitate intre iesirile de fonduri destinate publicitatii si valoarea reala a acelei publicitati etc. etc. Dreptul acesta implica, insa, niste costuri care-ti revin tie, cetatean-contribuabil, in privinta carora nu te-a consultat nimeni. N-ai spune nimic daca activitatea functionarilor la ale caror retributii contribui s-ar face fara sincope, la zi, transparent, in limitele unui respect minim. Cand lucrul acesta nu se intampla si vezi ca informatiile pe care le astepti nu vin (sau vin cu intarziere) din partea institutiei obligate sa ti le furnizeze – pentru ca aceasta iti invoca "n" motive –, ci din partea un O.N.G. – care in acelasi timp si pe aceeasi problema gaseste solutii – iti dai seama ca esti insignifiant, insesizabil de la inaltimea acestor functionari publici. Totusi, asa mic cum esti considerat, ai dreptul sa lansezi intrebari. Si chiar sa ceri raspunsul in instanta.

Pentru transparenta operatiunilor privind campaniile electorale, pentru a determina toti actantii sa joace fair-play si legal, a fost constituita Autoritatea Electorala Permanenta. Printre atributiunile institutiei finantate din bugetul public se numara si prezentarea in fata Parlamentului, in termen de maximum trei luni de la incheierea alegerilor (prezidentiale, parlamentare, locale sau referendumuri) a unui raport privind organizarea si desfasurarea scrutinului, cu trimitere la participare, la modul de desfasurare a acestuia, la abaterile si neajunsurile, inclusiv de ordin legislativ, constatate. Mai putin de o luna ne desparte de momentul-limita in care A.E.P. ar trebui sa puna la dispozitia Parlamentului si, implicit, a populatiei o Carte Alba a alegerilor pentru autoritatile admnistratiei publice din 1 - 15 iunie 2008. Intri pe site-ul institutiei, in ideea ca vei descoperi o informatie, ca vei da de un raport preliminar. Nu il gasesti. Calendarul "evenimentelor" e intepenit in iunie 2008. Iar vizavi de neregulile depistate si semnalate de I.P.P., A.E.P. a preferat tacerea, chiar daca legea nu i-o permite. Pentru ca refuzul acesta de a comunica informatiile solicitate va fi platit tot de la bugetul de stat.

A.E.P. e doar una dintre multele institutii – cu scheme de personal stufoase, (organigrama A.E.P. include patru functii de conducere, circa 130 de angajati distribuiti in 15 directii si servicii, in aparatul central, si alti nu se stie cati in opt filiale regionale) si cu angajati carora li se permite ignoranta si cand vine vorba despre declararea veniturilor – care functioneaza dupa principiul "merge si-asa" sau, in ultima instanta, pe "si care-i problema?"