“Sida cailor”, o afacere dubioasă, garantată guvernamental

Sunt deja cinci ani de când epidemia de anemie infecţioasă ecvină le dădea ocazia unor întreprinzători oportunişti, exportatori de carne de cal, să se îmbogăţească peste noapte, cu ajutorul indirect al statului. Ei au cumpărat carne de cal la un preţ de nimic, cu promisiunea că statul va achita diferenţa până la preţul pieţei. Peste 270 de cai au fost vânduţi în Timiş la preţuri derizorii, cumpărătorii câştigând, prin valorificarea cărnii, de cel puţin zece ori mai mult decât preţul de achiziţie. Deşi statul promitea că va despăgubi proprietarii, o parte dintre aceştia nu şi-au primit nici acum banii. Singurii care au fost despăgubiţi au fost cei care au obţinut, în urma unui maraton judiciar, sentinţe definitive şi irevocabile.

O altă isterie păguboasă

În anul 2006, în urma declarării la nivel naţional a unei epidemii de ane­mie infecţioasă ecvină, au fost colectaţi de la proprietarii timişeni de animale bolnave peste 270 de cai, la preţuri ex­trem de mici. Mai multe firme private (majoritatea din Arad) care au preluat aceşti cai achitând sume extrem de mici (0,9 lei pe kilogram, în condiţiile în care la restaurantele italiene carnea se vinde cu 15 dolari kilogramul, adică aproape de 50 de ori mai scump), spu­nându-le proprietarilor că Ministerul Agriculturii va achita diferenţa. În to­tal, caii colectaţi din Timiş aveau în viu greutatea de 119 tone. După sacrifica­re, la un abator din Braşov, au reieşit 70.545 de kilograme de carne.

Caii sacrificaţi din Timiş au fost achi­ziţionaţi la preţuri mari de proce­sa­­torii italieni datorită cererii de pe pia­ţa internă – italienii sunt cei mai mari consumatori de carne de cal din Euro­pa, cu circa 48.000 de tone pe an, 213.000 de cai fiind abatorizaţi în Italia în fieca­re an. Carnea a fost valorificată în zo­na Veneto, unde carnea de cal este con­siderată o delicatesă locală, iar consu­mul anual de carne de cal e mai mare de cinci kilograme pe cap de locuitor.

Neştiind care e de fapt valoarea reală a cailor predaţi şi pentru că legea era neclară, proprietarii timişeni care au predat în 2006 cei 270 de cai au avut încredere în aceste firme, cărora le-au încredinţat animalele, aşteptând apoi să primească despăgubirea propriu-zisă de la stat, prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. Mi­nisterul Agriculturii a susţinut ulterior că ar fi dat aceste despăgubiri, dar că, de fapt, caii ar fi fost predaţi pe baza unor borderouri de achiziţie, care atestau că animalele fuseseră vândute, nu prelua­te pentru abatorizare, iar legea inter­zice vânzarea animalelor bolnave.

Cinci ani fără despăgubiri

Aşa se face că nici în prezent, după cinci ani de la data la care s-au preluat aceşti cai pen­tru abatorizare, statul nu şi-a achitat obligaţiile restante faţă de majoritatea proprietarilor timişeni ai căror cai au fost preluaţi pentru abato­rizare în 2006. “La audienţele pe care le-am acordat s-au prezentat o serie de pro­prie­tari timi­şeni nemulţumiţi de faptul că nu au fost despăgubiţi pentru caii bolnavi de ane­mie infecţioasă ecvină, care au fost ri­di­caţi pentru sacrificare. Deşi au tre­cut cinci ani de la semna­la­rea pierde­ri­lor, iar actele pentru primi­rea despă­gu­birilor au fost depuse con­form legis­la­ţiei, compensaţia nu s-a pri­mit. Tre­buie făcută urgent plata despăgu­birilor cuvenite, mai ales că unii dintre păgu­biţi au deja peste 90 de ani”, spune depu­tatul P.S.D. de Timiş Dorel Covaci.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale susţine că a solicitat Direcţiilor pentru Agricultură şi Dezvol­tare Rurală judeţene transmiterea cen­tralizatorului deconturilor pentru sta­bilirea şi plata despăgubirilor ce li se cu­vin proprietarilor de animale sacrifi­cate. “Cu toate acestea, Direcţia pen­tru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş a refuzat avizarea documentaţiei depu­se de proprietarii animalelor sacrifica­te pentru plata despăgubirilor şi, res­pectiv, solicitarea fondurilor necesare decontării acestor despăgubiri la mi­nister. Deşi instituţia noastră a adus din nou la cunoştinţă Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş faptul că îi revine responsabilitatea pen­tru neducerea la îndeplinire a regle­mentărilor legale, nu a transmis centra­lizatorul deconturilor pentru stabilirea şi plata despăgubirilor”, susţin oficialii Ministerul Agriculturii.

În urma unui control făcut în Ti­miş, mai spun oficialii ministeriali, s-a descoperit că dosarele avizate de Di­recţia Sanitară-Veterinară şi pentru Si­guranţa Alimentelor Timiş şi înaintate către Direcţia pentru Agricultură şi Dez­voltare Rurală Timiş spre verifi­care nu conţineau rapoartele de tăiere a cabali­nelor anemopozitive la abatoa­re, motiv pentru care Direcţia pentru Agricul­tură şi Dezvoltare Rurală Timiş a refu­zat avi­zarea acestor dosare, după cum sus­ţine conducerea Ministerului Agriculturii.

Cu alte cuvinte, proprietarii nu au primit documente legate de abatori­zare de la firmele cărora le-au încre­dinţat caii şi, din această cauză, la acel moment Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a considerat că nu le poate întocmi dosarele pentru acorda­rea despăgubirilor. Între timp, condu­cerile Direcţiei Agricole şi Direcţiei Sanitar-Veterinare s-au schimbat. Şefii actuali susţin că instanţa a rămas sin­gura cale de rezolvare a acestui con­flict. “Majoritatea proprietarilor s-au adresat instanţei – a fost singura solu­ţie de rezolvare. O parte au câştigat pro­cesele cu hotărâri definitive şi irevo­cabile şi şi-au primit banii, alţii au pier­dut însă procesele”, ne-a declarat Tibe­riu Lelescu, directorul Direcţiei Agri­cole şi pentru Dezvoltare Rurală Timiş.

Acelaşi lucru îl susţine şi ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, care precizează că în urma sentinţelor definitive şi irevocabile pronunţate de Tribunalul Timiş în anul 2010, o parte dintre proprietari au încasat sumele reprezentând despăgubirile pentru animalele sacrificate.

Neoficial, în Timiş sunt 400 de cai infectaţi

În urma felului în care statul a în­ţeles să gestioneze această problemă, astăzi, cu toate că focare de anemie infecţioasă ecvină au mai apărut în vestul ţării, majoritatea proprietarilor timişeni de cai bolnavi nu mai vor să-i predea la stat, deşi au primit toate asigurările că li se vor da banii.

Conform contabilizării făcute anul trecut, în Timiş există peste 400 de cai infectaţi cu anemie infecţioasă ecvină, în peste 200 de gospodării. În varianta în care nu colectează în timp util aceşti cai, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pen­tru Siguranţa Alimentelor Timiş riscă o extindere a infecţiei, lucru care ar putea atrage după sine noi interdicţii comerciale impuse exporturilor româ­neşti de produse agro-alimentare de origine animală. Deşi D.S.V.S.A. Timiş a dat asigurări că are disponibili banii necesari despăgubirilor, foarte mulţi proprietari au refuzat să-şi mai predea caii, din cauza gestionării extrem de proaste a campaniei similare din 2006. Conducerea D.S.V.S.A. preciza încă de anul trecut că e foarte greu să convin­gă proprietarii că are banii necesari pentru acordarea de despăgubiri. 

Până acum, autorităţile au reuşit să adune cai bolnavi în număr ceva mai mare din zona Jamu Mare. Însă cele mai multe animale bolnave sunt în zona Făget - Lugoj.

În varianta în care cabalinele infectate nu vor fi predate, iar focarul de infecţie s-ar extinde, s-ar crea o situaţie care ar îndreptăţi din nou forurile europene să mai impună o serie nouă de interdicţii absurde de export, după modelul celor instituite odată cu epidemia de pestă porcină. Poate de aceea, în prezent reprezen­tanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nu vor să precizeze câţi cai cu anemie infec­ţioasă au fost identificaţi în judeţ, sus­ţinând că aceste date sunt confiden­ţiale. Un mod original al autorităţilor de a se proteja de un scandal inter­naţional?

De altfel, la sfârşitul anului trecut România a fost la un pas de a risca o nouă interdicţie după ce doi cai prove­niţi de la noi au fost găsiţi în Marea Britanie ca fiind infectaţi.

Anemia infecţioasă ecvină este transmisă de muşte şi toate animalele aflate pe o rază de 200 de metri în jurul celui bolnav sunt supuse unei carantine timp de 90 de zile. Boala poate fi transmisă şi prin seringi sau echipamente medicale nesterilizate folosite de veterinari.