Sistem nou, hibe vechi

Deşi se credea că sistemul de vot uninominal va revoluţiona la nivel na­ţional relaţia ales – alegător, după doi ani şi ju­mătate de mandat se poate constata, cu sin­ceritate, că nimic fundamental nu s-a schim­bat. În bine, evident.

De fapt, acest lucru era confirmat încă de la împărţirea câştigătorilor pe cir­cumscripţii, când s-a dovedit că, practic, faţă de sistemul „pe liste” nu se sesiza niciun progres. Ba mai mult, dacă în funcţie de poziţia de pe liste, alegătorii puteau evalua şansele unui candidat, din împărţirea voturilor şi a circum­scripţiilor de după introducerea sistemului uninominal majoritatea votanţilor nu au mai înţeles nimic. Iar consecinţele aces­tui fapt se vor vedea la următoarele alegeri, când Româ­nia va avea probabil şansa de a candida la un loc în Guiness Book ca ţara cu cel mai mic pro­cent de prezentare la urne. Con­cluzia algo­ritmilor de împărţire a mandatelor, la nivelul cetăţeanului a fost că s-a aplicat din nou stră­vechiul şi sfântul principiu „votezi cu cine vrei, iese cine trebuie”.

Iar rezultatele „revoluţionare” ale uninominalului s-au confirmat în timp. Nu doar că, probabil, peste 90% din cetăţenii cu drept de vot habar nu au cine e senatorul sau deputatul din circumscripţia lor, dar sunt şanse ca, în anu­mite zone din judeţ, acelaşi procent să fie va­la­bil şi în cazul primarilor. Problemele „de cir­cumscripţie” vor reveni pe agenda de lucru a unor „uninominali” probabil taman când va în­cepe campania electorală. Atunci când se va da startul unor noi împărţiri de promisiuni fără aco­perire şi găleţi cu siglă. Probabil că dacă îi în­trebi şi pe unii dintre parlamentarii în cauză ca­re sunt localităţile din „raza de acoperire” a lor, în cazuri bune ai putea obţine cinci-şase nume.

Iar această „prezenţă teritorială” de mare excepţie a unor aleşi se regăseşte şi pe plan central, având corespondent în reprezen­tarea Timişului pe plan central, în forul legis­lativ. Propunerile legislative de interes local, pe ultimii trei ani, pot fi numărate pe degetele de la o singură mână. În pararel, sunt parlamen­tari care au în „portofoliu” o grămadă de legi pe care chipurile le-ar fi iniţiat, neavând des­pre majoritatea dintre acestea nici măgar o vagă idee cu privire la ce ar putea conţine.

Sistemul de vot uninominal menit, teoretic, să promoveze omul în faţa listei de partid, şi competenţa în faţa maşinaţiunilor politice a făcut posibil ca, după aproape trei ani, Timişul să aibă în „portofoliu” unii parla­men­tari care au luat o singură dată cuvântul în plen, atunci când s-a depus jurământul. Şi cu acelaşi sistem au fost validaţi senatori sau deputaţi cu prezenţe de 45% la şedinţele de vot final, pro­centaj de prezenţă cu care ai putea rămâne co­rigent şi la o şcoală profesională fără frecvenţă.

Mai e de „admirat” în acelaşi context şi existenţa traseiştilor, care fie în decurs de doi ani şi-au schimbat fundamental „bagajele doctrinare” şi afinităţile politice, făcând spectaculoase salturi stânga-dreapta sau viceversa, confundând eşicherul politic cu o cursă de 100 de metri garduri. Aşa au ajuns „roşii” „portocalii”, sau invers, şi tot aşa au apă­rut şi independenţi, care, fără voturile şi sprijinul partidului din care s-au desprins nu ar fi ajuns niciodată în poziţia pe care o au în prezent.

În concluzie, se poate spune că „perfuzia” de uninominal nu a reuşit să vin­dece anomaliile electorale şi de reprezentare. Cum, la următoarele alegeri această găselniţă nu va mai ţine, rămâne de văzut ce ar mai putea fi inventat, în afară de votul obligatoriu, ca să împiedice România de a avea politicieni ajunşi în funcţii exclusiv prin votul membrilor de partid, sau cu o susţinere de 2% din totalul populaţiei cu drept de vot.