Spicuiri dintr-un interviu ratat

Într-un editorial recent, “Diferenţe în­tre Deta şi Liebling”, spu­neam, printre altele, că, la câteva luni după arestările masive făcute în ancheta D.­N.A., la Deta, o bătaie poate face ce nu a făcut nici dema­rarea me­ga-anchetei din vămi, o anchetă internă şi, în pa­ra­lel, de­mi­sia şefului Poliţiei locale, după ce îi fu­­sese ce­rută de şeful Poliţiei Române, şi între­bam : să fi fost scandalul de la Deta un pretext pentru în­locuirea lui Viorel Goloşie, şeful unei Poliţii pe sub nasul căreia se făcea contrabandă masivă cu ţigări neaccizate, a unei Poliţii care a con­tri­buit, prin perso­nalul propriu, la bunăstarea valorosului con­cubinaj între contrabandişti şi vameşi/poliţişti de frontieră, dovada fiind re­prezentată de ofi­ţerii de la Poliţia Rutieră Deta implicaţi în scan­dalul penal de la Moraviţa? Speram ca ipoteza să fie dacă nu demon­ta­tă, măcar clarificată de răspunsurile pe care i le solicitasem inspectorului general al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, răspunsuri de­spre care spuneam, săptămâna trecută, că în­târ­zie să apară, după amânări şi amânări. Ne ex­pri­mam, însă, ante-factum, interesul faţă de mo­men­tul şi forma sub care vor veni. Răspun­su­rile la interviu, am aflat după publicarea editoria­lu­lui invocat, nu vor mai veni – motivul oficial oferit de purtătorul de cuvânt al I.G.P.R. fiind lipsa de timp a şefului Poliţiei Române, un impe­di­ment a neobservat până acum…

Să fi fost întrebări – adresate domnului Po­pa, de către TIMPOLIS, din respect pentru instituţia Poli­ţiei, asupra căreia au planat, şi după bătaia de la Deta, semne de întrebare şi acuzaţii –, care nu au trecut testul dezirabilităţii : “Aţi afirmat că au mai fost probleme la Deta. Despre ce pro­ble­me vor­biţi?” sau “Câte controale aţi dispus, din no­iembrie 2010, la Poliţia Deta, cu ce rezultate şi ce măsuri aţi luat?” sau “De ce este nevoie de in­cidente de genul acesta pentru a se lua mă­suri acolo unde lucrurile nu merg cum ar trebui?” sau “De ce se cere acum demisia şe­fului Poliţiei De­ta, în urma unei răfuieli ba­nale judiciar vor­bind, şi nu s-a cerut în perioa­da în care maşini burduşite cu ţigări de con­trabandă tranzitau Deta sau după ce controlul de la Vama Moraviţa, din februarie, a scos la iveală că şi poliţişti din Deta s-au aflat în câr­dăşie cu traficanţii de tutun ne­timbrat?” sau “Cum vă explicaţi că astfel de re­la­ţii între oa­menii legii şi contrabandişti s-au ci­mentat fără ca D.G.A.-ul şi D.G.I.P.I.-ul să ştie?”, conti­nua­tă de o alta : “Sau au ştiut? Ce au fă­cut pentru a preveni situaţii de genul celei de­­voa­late odată cu descinderea D.N.A.-ului în vămi?”?

Indiferent dacă răspunsurile date ar fi dezvăluit esenţa problemei sau ar fi oco­lit-o cu diplomaţie, dialogul ar fi fost firesc şi oportun. Pentru a puncta la capitolul imagine a Poliţiei, instituţie-pilon a oricărui stat de drept, şi din respect faţă de contribuabil.

Într-o intervenţie pe Realitatea TV, la finele săptămânii trecute, chestorul Liviu Popa declara, printre altele :“Aş minţi da­că aş spune să nu există corupţie în Poliţie şi aş su­păra dacă aş spune că există. Eu prefer să su­păr, sigur că există corupţie, dar vă asigur că este la un nivel extrem de redus”, dând însă, asigu­rări că fenomenul este ţinut sub control.

Şi în cazul Deta, preferabil ar fi fost să su­pere, aşa cum a supărat, poate, când, la puţină vreme după numirea de la D.­G.A. la I.G.P.R., a declarat : “Avem suficienţi po­liţişti be­ţivi, nenorociţi. (…) Avem peste 7.000 de po­liţişti cercetaţi prealabil şi sancţionaţi disci­pli­nar, dintre care 2.000 sunt sancţionaţi de două ori de la apariţia Statutului poliţistului în 2002”. Totuşi, după scandalul Deta – zonă aflată în atenţia D.G.A-ului, cu problema contrabandei cu ţigări, încă din 2009, după cum declara, tot la Realitatea TV domnul Popa, afirmând că a discutat despre anihi­larea “corupţiei siste­mi­ce” din vă­mi­le din ţară încă din decembrie 2009, “într-un cerc restrâns” – şeful Poliţiei Române pare să fi pre­ferat să nu supere pe nimeni? Pri­ma întrebare, reto­rică : De ce ? A doua, tot reto­ri­că : Pe cine?