Spirite inflamate

Dovedirea unui singur corupt, in anul 2007, in Timis, urma sa fie tema editorialului de azi. Concluzia – reiesita din scriptele oficiale ale organismelor care se iau de gat, prin fisa postului, cu ceea ce numim coruptie – poate fi generatoare de sperante sau, din contra, de depresii. Depinde de modul in care privesti lucrurile... Dat fiind faptul ca tematica ramane de actualitate, vom reveni, insa, asupra ei.

Sfarsitul de saptamana a adus in atentia opiniei publice un subiect la care si presa, si cititorii sunt parti : unii, ca furnizori de informatie, ceilalti, in calitate de consumatori ai acesteia. Diferenta, ca la orice bun de consum, o face modul in care este servit si calitatea lui; care poate genera o stare de satietate si, in egala, masura de dependenta, poate provoca indigestii trecatoare sau poate genera greata pe termen lung. Intors in tara, dupa o vizita oficiala la Bruxelles, presedintele Traian Basescu a luat decizia, neinspirata, de a se lansa intr-o noua declaratie de presa lipsita de diplomatie. Nu credem, insa, ca poate spune cineva ca afirmatia e pur fantasmagorica, doar ca maniera de a spune lucrurilor pe nume si conjunctura au deranjat. "In calitate de membru al unei familii numite Basescu", a anuntat, de acum incolo, va replica impotriva "tuturor mizeriilor" indreptate impotriva sa si a familiei sale. Ultima lovitura incasata la capitolul imagine a fost ca, intr-un proces pe care Elena Basescu l-a intentat unui ziar care a acuzat-o ca se drogheaza, Parchetul sa ridice din umeri si sa spuna ca nu gaseste autorul materialului care, in proces, trebuia sa prezinte dovezile...

Nu am auzit ca informatia sa fi fost punctul de plecare al unei dezbateri pe tema dezinformarii sau a lipsei deontologiei profesionale. Dar nici nu l-am auzit pe presedinte dandu-le procurorilor ultimatumuri in genul celui lansat de Dan Voiculescu, anul trecut, cand acesta soma presedintele tarii, ministrul Justitiei si seful D.N.A. sa-i lase familia in pace, dupa ce D.N.A. anuntase inceperea urmaririi penale pe numele uneia dintre fiicele sale. Declaratia lui Dan Voiculescu nu a inflamat, atunci, constiinta civica a prea multor gazetari. In schimb, declaratia de vineri seara a presedintelui a starnit furie din partea unei parti a presei. Este fireasca sustinerea colegiala, dar, poate, ar trebui ca problema sa fie tratata cu mai multa rationalitate si cu obiectivitate si de catre reprezentanti ai mass-media, din cel putin doua motive.

In primul rand, jurnalistii – si aici intra majoritatea din breasla – care nu au comis niciodata o fapta de natura sa atraga oprobriul public nu au de ce sa se simta lezati.

In al doilea rand, se stie ca, in presa, pot fi strecurate, voit sau nu, informatii nedovedibile si care, pe termen lung, pot sapa si la temelia credibilitatii respectivului canal de comunicare in masa. Au fost cazuri in care personalitati devenite indezirabile au fost discreditate fara temei. (Nu vorbim de cei care pozeaza artistic in crucificati ai presei, ascunzandu-si, dupa lacrimi de crocodil, actiunile penale.) Sa vorbim, de exemplu, de cazul Monicai Macovei, impotriva careia fusese pornita o virulenta campanie de denigrare, culminata cu un articol "pe surse", din care reiesea ca avem un ministru al Justitiei in relatii amicale cu Bachus. Cat i-au reparat imaginea scuzele ulterioare ale ziarului, cauzate de lipsa dovezilor incriminatoare?

Poate, existenta unor astfel de, sa le spunem, erori ar trebui sa calmeze putin radicalitatea virulenta cu care a venit acum replica unei parti a presei si sa genereze o analiza a problemei, un dialog, departe de flama primei declaratii.