Sponsorizările, între mecenat şi evaziune fiscală

Ca în oricare dintre domeniile în care este vorba despre reduceri de impozite şi taxe, nici sponsorizările nu duc lipsă de profitori, care încearcă să folosească această pârghie legală fie pentru a face evaziune fiscală, fie pentru a face jocuri politice sau electorale cu bani publici. O serie de O.N.G.-uri susţin că actuala lege nu este una acoperi­toare şi că permite utilizarea activităţilor de mecenat şi filantropie ca paravan pentru interese meschine sau nelegale.

O portiţă de evaziune

Conform Legii sponsorizării, care este una destul de veche, având aproa­pe zece ani vechime, contribuabilii – fie ei firme private sau companii de stat – care fac sponsorizări sau acte de me­cenat beneficiază de o serie de facili­tăţi fiscale deloc neglijabile. Este vor­ba, în primul rând, despre posibilitatea de a-şi deduce o parte din impozitul pe pro­fit datorat statului. Mai precis, legea permite contribuabililor să sponsorize­ze şi stabileşte un prag de deducere din impozitul pe profit datorat, în limita a 20% din sumă, cu condiţia cumulativă de a nu depăşi 3‰ din cifra de afaceri.

De aici s-a deschis o întreagă dez­ba­tere, în special în sectorul nonguver­namental, unde sponsorizările, făcute în mod corect, pot conta mult. “S-a vorbit destul de mult despre posibili­tatea ca unele sponsorizări să fie folo­site ca o portiţă de evaziune. De exem­plu, conducerea unei companii îşi poa­te face un O.N.G.-paravan, spre care să dirijeze sponsorizări, bene­ficiind de deducerile fiscale aferente. Sau poate, la fel de bine, dirija sponso­ri­zările spre un O.N.G. cu care să împar­tă banii respectivi. De aceea, s-a adus în dis­cuţie necesitatea îmbunătăţirii trans­parenţei în acest domeniu, ca şi posi­bilitatea instituirii unui sistem de acordare de certificate care să ateste că o organizaţie neguvernamentală poa­te primi sponsorizări, adică are o activitate care să justifice faptul că beneficiază de aceste sume de bani”, ne-a declarat Dragoş Dehelean, co­ordonator al portalului responsabilitate­sociala.ro, care îşi propune să convin­gă şi să ajute companiile de plan intern să-şi dezvolte sistemul de responsa­bi­litate socială şi să investească în dez­voltarea societăţii şi a comunităţilor în care sunt prezente.  

Loteria Naţională, cel mai mare sponsor

Situaţia este şi mai complicată în cazul companiilor cu acţionariat de stat, care desfăşoară activităţi de spon­sorizare. Prima pe listă, şi cea mai des invocată pe acest segment, este Lote­ria Română, considerată de foarte mulţi analişti financiari cea mai profitabilă companie de stat. “E adevărat, profitul Loteriei Naţionale este unul semnifi­cativ, poate şi din cauză că perioada de criză economică nu i-a redus venitu­rile, fiind ştiut faptul că în perioade dificile din punct de vedere financiar, oamenii au tendinţa de a investi sume mai mari de bani în jocuri de noroc, spe­rând în câştiguri care să-i protejeze”, explică conf. univ. dr. Nicolae Bobi­ţan, prodecan al Facultăţii de Econo­mie şi Administrare a Afacerilor Timişoara.

În acest sens, cifrele vorbesc de la sine, raportate chiar la judeţ : potrivit informaţiilor furnizate de Loteria Ro­mână, în Timiş, pe an, totalul încasă­rilor la jocurile de tip loto (6 din 49, Noroc, Joker şi Loto 5 din 40) este de peste 26 de milioane de lei. La acestea se mai adaugă, însă, şi încasările din lozuri în plic şi Loto Pronosport.

În acelaşi timp, totalul sumelor câştigate de timişeni, pe o perioadă de trei ani, s-a ridicat la suma de 5,6 mi­lioa­ne de lei. Făcând un calcul simplu, reiese că doar din segmentul loto şi doar ra­portat la Timiş Loteria are un profit net de peste 23 de milioane de lei anual.

La un asemenea profit, este inte­resant de aflat câţi din aceşti bani se în­­torc însă în judeţ sub formă de sponso­rizări. Listele de sponsorizări publicate de Loteria Română nu sunt foarte con­cludente din acest punct de vedere. Cert e că, în 2011, pe lista de sponsorizări a Loteriei nu apare niciun obiectiv din Timiş care să fi beneficiat de bani de la cea mai profitabilă companie de stat românească. În general, în acest an s-au dat mulţi bani pentru biserici, dar şi pentru proiecte culturale inedite, cum este sponsorizarea publicării cărţii “Egregora, secretul lui Dracula”.

Nici în 2008, 2009, sau 2010 lucru­rile nu au stat altfel, nefiind remarcate în lista de sponsorizări obiective mar­cante din Timiş, în condiţiile în care s-au dat bani şi pentru cluburi de snooker sau asociaţii ale chirurgilor plastici. De alt­fel, metodologia după care se atribuie sponsorizările nu e expusă cu claritate, specificându-se doar că Loteria Naţio­nală nu sponsorizează burse private, nu face mecenat şi nu sponsorizează “persoane juridice, instituţii, persoane fizice ale căror obiective sunt de natu­ră să genereze discriminare sau care îşi desfăşoară activitatea în domenii în care diverse forme de discriminare (pe criterii etnice, rasiale, religioase, profe­sionale, civile, sexuale, politice) ar pu­tea exista sau apărea”.

Transparenţă aparentă

Cu mult mai multă deschidere spre transparenţă în ceea ce priveşte politica de sponsorizare nu există nici la o altă societate de stat celebră – Rom­gaz, care menţionează doar selectiv obiective sponsorizate, şi completează informaţiile lipsă cu ge­neralităţi gen “ne-am implicat în susţi­nerea şi imple­mentarea unei palete va­riate de pro­gra­me sociale, ce pornesc de la dome­nii precum sportul şi cultura şi merg până la sănătate şi învăţă­mânt” sau “Romgaz recunoaşte impor­tanţa reli­giei ca element determinant în con­ştiinţa comunităţii, motiv pentru care susţine constant renovarea şi re­abili­tarea lăcaşelor de cult”. Nici pe lista de sponsorizări făcută publică de această companie nu apar obiective finanţate în Timiş. Diferit nu stau lucrurile nici la Transgaz sau Hi­droelectrica.

“Avantajul la companiile de stat e că ele sunt obligate să respec­te o serie de criterii de transparenţă şi să-şi pu­blice lista cu sponsorizări. Şi există companii de stat la care sunt mane­vra­te în acest fel sume imense, în condi­ţiile în care respectivele compa­nii nu sunt active deloc în domeniul im­plicării în comunitate. Se dau bani pen­tru bi­se­rici, pentru echipe de fotbal şi, adesea, nu se urmăreşte ce s-a relizat cu banii respectivi care sunt daţi nu o da­tă pe criterii politice sau pe baza unor inte­rese care nu au nimic în comun cu bu­na gestionare a banilor publici”,susţi­ne Dragoş Dehelean.

Limitări firave

Situaţia în domeniul spon­sorizărilor de stat era şi mai gra­vă în urmă cu patru sau cinci ani. Abia în 2006 a fost modifi­cată Legea sponsorizării, noile prevederi stipulând faptul că instituţiile şi autorităţile publi­ce, societăţile comerciale cu capital majoritar de stat şi re­giile autonome nu pot efectua activităţi de sponsorizare având ca beneficiari firme private sau persoane fizice care des­făşoară activităţi economice. “Eu am plecat de la ideea că banii obţinuţi ca profit de fir­mele de stat şi regiile auto­nome trebuie folosiţi pentru protecţie socială, şi nu pentru finanţarea unor cluburi de fot­bal, de exemplu. Dacă vor mai mulţi bani la cluburile de fot­bal, acţionarii n-au decât să fi­nanţeze mai consistent echi­pe­le din fondurile firmelor pri­va­te pe care le deţin”, spune ini­ţiatorul legii din 2006, sena­to­rul Marius Marinescu (foto).

O dispută de acest gen s-a purtat şi pe plan local, fiind adusă în discuţie contribuţia Consiliului Judeţean Timiş şi a Primăriei Timişoara la finan­ţarea echipei Poli Timişoara. Dacă oponenţii acestei fi­nan­ţări susţineau că, potrivit Legii din 2006, autorităţile publice nu pot sponsoriza o societate comercială şi invocau faptul că banii au fost daţi societăţii, nu clubului (existând şi un dosar la D.N.A. pe această temă), până la un moment dat, când au sis­tat finanţarea, repre­zentanţii Primăriei şi ai Consi­liului Jude­ţean susţineau că le­gea per­mite structurilor spor­tive să primească finanţări, indife­rent de sursă.

O piaţă a mecenatului slab dezvoltată

Conform unui studiu realizat de Metromedia Transilvania, doar 5% din companiile româneşti ca­re donează bani au un buget anual fix şi 25% încearcă să-şi construias­că un sistem constant de donaţii, în vreme ce 70% din companiile care donează iau această decizie  pe baza unui impuls de moment. Sumele donate nu sunt foarte mari, doar 2% dintre companii­le care au dat vreodată bani ofe­rind peste 35.700 de dolari, în vre­me ce majoritatea oferă sume în­tre 18 dolari şi 360 de dolari. Ast­fel, conform datelor din studiu, 11% oferă mai puţin de 18 dolari, 44%, între 18 şi 360 de dolari, 33%, între 360 şi 3.570 dolari, 10%, între 3.570 şi 35.700 de dolari, şi doar 2% oferă peste 35.700 de dolari.

Proporţia cea mai mare a com­paniilor donatoare se bazează pe motivaţii de natură emoţională, cum ar fi dorinţa de a-i ajuta pe al­ţii (39%), motive umanitare (17%), ajutorarea copiilor (10%) sau a să­racilor (8%). Doar 2% dintre com­pa­nii menţionează publicitatea ca principala motivaţie.