Spovedanie

Uneori, cand vad ce (jigodii) au ajuns unii eroi ai reportajelor mele despre aparatorii de lege ai militiei, care azi poarta grade (profesionale, chipurile) cu „stele grele si caciuli pline de lovele", cum zic blondo-brunetii Colenchinei mele satene, imi fac procese de constiinta, mai abitir cum imi fac pentru c-am comis poezii, cu rime obligatorii: tricolor-dator-tricolor-si-iubit-conducator, pe care mi le publica Ion Cristoiu in vestitul SLAST, pe care-l conducea. Ca l-am cantat pe cel mai impuscat omagiat imi pare mai putin rau, am fost unul din miile care si de-l huleam, tot nu se-ntampla nimic. Dar c-am laudat militienii lui peste ajunsi politistii lui rechin ma simt vinovat. Ei, ditamai chestorii, au ajuns ceea ce se vede si se stie, si datorita mie. Si articolele mele laudative au contribuit la promovarea si avansarea acestor resapati pentru care, azi, nu mai pridideste justitia sa-i dovedeasca ceea ce sunt si sa-i scoata din viloaie mutandu-i in celulele unde le e locul.
Simt nevoia sa fac aceasta spovedanie pentru a ma usura, desi nu sunt multi, dar sunt, totusi, berechet, si-i vad cum nu-si mai incap in ei de-atata aroganta si autoritate, trasni-le-ar Dumnezeu vilele din senin, cum s-a intamplat cu a unui mare mahar instelat intr-o localitate din judetul Arges.
N.B. - Recunosc ca e de zece puncte replica unui amic, caruia i-am citit in premiera acest text: "De aia isi trag mai multe casoaie, in localitati diferite si le pun pe numele matusilor, finilor, cumetrilor si altor rubedenii".