Statul

Un personaj al scrierilor mele a devenit romul şi vecinul meu Garoy, un analfabet care emite maxima : „Dacă ai bani, te pişi pe ea de şcoală. Să-i cunoşti şi să-i numeri te-nvaţă nevoia!”

Aşa e! Insul e putred de bani. Are atât de mulţi încât împarte, galan­ton, în stânga şi în dreapta. Dă bani cu nemiluita unor întreprinzători par­ticulari de linia întâi (şuţi din buzunare şi din genţi în mijloacele de transport în comun), de linia a doua (ciorditori din habitaclu şi port­bagaj de maşini rău parcate) şi chiar de linia a treia (zulitori din apar­tamente cu încuietori uşor de des­cuiat când proprietarii sunt plecaţi).

E drept, dă şi cu ţârâita. Fetelor care-i aduc cotizaţia pentru presta­ţia erotică sau celor care-i umplu bu­zunarul cu ceea ce pică de la trafi­cul de facturi false. Tot cu ţârâita dă alde Garoy şi la poliţistul (comunitar sau de secţie) care se află în zonă pe timp senin şi se face că plouă, când ar trebui să vadă şi să ia măsuri. Printre picături (pică puţin, dar pică des!) Garoy şi ai lui prosperă (ai bani, carte nu-ţi mai trebuie), în timp ce noi, văzător-plătitorii numiţi contribuabili scrâşnim din dinţi la coadă unde achităm impozitele că­tre stat. Stat euroatlantic cu arhitec­turile statale la pământ!