“Când ai o demnitate publică, nu poţi să faci contract cu tine însuţi”

Pare că se întâmplă ceva în P.D.-L. : demisii, vot diametral opus ideilor promovate de partid. Marţi, de exemplu, trei parlamentari P.D.-L. de Timiş au votat “pentru” moţiunea simplă iniţiată de P.N.L. Un vot de blam dat Guvernului sau partidului in corpore?
Nu le-am văzut declaraţiile şi nici explicaţiile. Gestul, însă, cred că este relevant din două perspective. Pe de o parte, este un abandon al propriului grup politic parlamentar. În rândul parlamentarilor P.D.-L. există o nemulţumire legată de faptul că au fost consultaţi abia după ce Guvernul luase decizia. Pe de altă parte, este vorba despre relaţia generală a aleşilor cu propriul partid. Există un fenomen de atomizare a filialelor şi de independenţă a aleşilor, o nouă relaţie între centru şi teritoriu. Deci, avem două probleme : rezolvarea dialogului între grupurile parlamentare şi Guvern – şi văd în acest gest efectul acestei dificultăţi pe care o are Guvernul de a dialoga cu propriii aleşi – şi căutarea unui răspuns la întrebarea ce sunt aleşii în raport cu partidul, nu în raport cu Guvernul. Ceea ce vedem este că aleşii sunt din ce în ce mai exigenţi.

Deci, gestul nu poate fi interpretat ca o reacţie de frondă faţă de decizii recente luate la nivelul partidului.
La ce vă referiţi?

De exemplu, la deciziile anunţate de Colegiul Director al P.D.-L. care s-a declarat de acord cu propunerea ministrului Elena Udrea ca membrii partidului care au funcţie publică şi afaceri cu statul să opteze pentru una dintre acestea. În urma acestui anunţ, repet, vedem – poate, doar întâmplător – puncte de vedere divergente de al partidului şi exprimate public (cazul celor trei senatori), demisii (a lui Silviu Prigoană), demisii şi migrări spre P.S.D. (în cazul senatorului Iulian Bădescu).
Problema este că, în momentul în care ai o demnitate publică, nu poţi să faci contract cu tine însuţi, pentru că tu însuţi reprezinţi statul. Or, în atare situaţii este atât de evident că apare conflictul de interese. Acum, repet, nu cunosc detalii de ce au reacţionat aşa aleşii dumneavoastră din Timiş. Dar ceea ce pot afirma este că ne întoarcem la problema pe care eu am ridicat-o la începutul anului, şi anume că nu e posibilă modernizarea statului fără modernizarea partidului.

P.D.-L-. in corpore este dispus la această formulă de modernizare, de fapt un risc, dat fiind că îşi poate pierde nişte oameni?
Va avea un câştig electoral uriaş dacă se va lua o astfel de decizie. Pentru că aceste măsuri sunt aşteptate de populaţie.


“Sunt deja unii care încearcă să împace şi capra, şi varza “

Apreciaţi că aceste decizii luate de P.D.-L. vor reuşi să-şi facă simţit curând efectul pentru a atrage acea doză de simpatie pe care mizaţi?
P.D.-L., prin vocea autorizată a lui Emil Boc, spune că trebuie să clarificăm lucrurile. Ideea este să fim foarte transparenţi, să definim acea interdicţie în termeni operaţionali, pentru că altfel riscăm să rămână în urmă ceva foarte vag or, eu văd deja că sunt unii (chiar domnul Prigoană) care încearcă să împace şi capra, şi varza. Adică, plec din P.D.-L., pentru a nu fi supus acestei interdicţii, dar rămân un soi de independent ataşat la grup. Asta este ceea ce în limbaj popular numim furtul propriei căciuli. Aştept ca P.D.-L. să spună foarte clar că nu se poate aşa ceva. Avem nevoie de claritate şi de transparenţă în acest demers. Iar dacă se va întâmpla aşa, acest aspect va împinge lucrurile spre reforma statului. Statul nu poate fi populat de o elită politică născută de pe urma acestui mecanism de spoliere a resurselor publice cu ajutorul sprijinului de la partid.
Biroul Permanent Naţional urmează să ofere o operaţionalizare a acestei decizii, care să evite improvizaţii de genul plecăm din P.D.-L., dar rămânem în grup.

Urmând de unul singur regula aceasta – în lipsa unei legi –, P.D.-L. nu ar avea de pierdut în comparaţie cu celelalte partide?
Dacă P.D.-L. ar urma această linie transparentă, cu oameni care nu au de gând să profite de pe urma partidului – şi, în ipoteza pe care o avansaţi, P.D.-L. va fi singurul care ia aceste măsuri –, în 2012, deci într-o perioadă care va fi foarte grea, vă garantez că va urca la 75%.

Îmi imaginam această “solitudine”, gândindu-mă că iniţiativa aceasta va ajunge doar “regulament de ordine interioară”, fără şansa transpunerii în lege, deşi am văzut că miercuri deputatul Mihail Boldea a depus o iniţiativă legislativă care interzice politicienilor şi rudelor lor de până la gradul doi să intre în afaceri cu statul. Să privim în urmă la toate legile care au vizat un grup de interese sau susţinătorii financiari ai unui grup de interese şi să ne amintim cât au zăcut în Parlament sau în ce formă au intrat în dezbateri şi sub ce formă au ieşit….
S-a întâmplat în multe ocazii aşa, dar acum există o probă suplimentară pentru clasa politică : criza. Exigenţele cetăţenilor vor creşte. Mulţi văd în criză un efect al deciziilor luate de politicieni, doar al acestor decizii. Prin urmare, exigenţele lor vor creşte. Pe de altă parte, aparţinem de U.E. şi vom funcţiona ca spaţiu într-un ansamblu care e diferit faţă de cel existent în anii ‘90 sau la începutul anilor 2000. Atenţia publică va spori. Generaţiile tinere, mai ales cei care vor trăi doar ca membri ai U.E., vor fi mult mai exigenţi ca alegători decât cei care au votat în urmă cu zece, 20 de ani.


“Când nu vor mai fi oameni de afaceri cu pălării de politicieni, clasa politică va fi profesională”

O idee pe care o susţineţi este necesitatea profesionalizării politicii româneşti, în lipsa căreia, spuneţi, “şi politica şi afacerile vor fi contaminate cu virusul mortal al corupţiei”…
Această profesionalizare se va produce în momentul în care ponderea celor care se dedică integral interesului public – şi nu dimineaţa reprezintă interesul privat, iar seara, pe cel public, acei oameni de afaceri cu pălării de politicieni sau invers –, deci, atunci când acest criteriu, creaţie post-comunistă, va fi marginalizat sau va dispărea din peisajul politicii româneşti, atunci clasa politică va fi profesională. Adică, atunci când oameni de calitate – şi sunt, slavă Domnului, suficienţi – se dedică interesului public.

În cât timp estimaţi că s-ar putea vorbi despre o profesionalizare a clasei politice româneşti?
Cred că va fi mai rapidă decât a fost aderarea la U.E., o vom resimţi în mai puţin de un deceniu.


“În campanii se folosesc resurse private, convertite apoi în reţele de clientelism”

Sunt voci din mediul politic care militează pentru adoptarea sistemului german care nu le permite partidelor politice să aibă alt mijloc de finanţare decât cel de la stat. Ar fi viabil în România?
Am spus-o şi eu, deja, public : finanţarea de către stat a partidelor politice, inclusiv a campaniilor electorale, trebuie să se producă exclusiv din resurse publice – este singurul sistem acceptabil. Şi acum există resurse publice pentru partide. Problema este că în campanii se folosesc resurse private care mai apoi sunt convertite în reţele de clientelism. Asta face ca unele persoane care sunt mai întâi sponsori să capete demnităţi, prelungindu-şi astfel contractele pe care le aveau deja. Asta face ca unii, ajunşi în demnităţi publice, să-şi deschidă firme şi să-şi întreţină aceste firme cu contracte obţinute ca urmare a poziţiilor deţinute. În plus, resursele angajate în iniţiative private sunt enorme. Să ne gândim numai cum, în campaniile electorale se aruncă cu banii pe geam, transformându-i în ceea ce înseamnă materiale publicitare, de exemplu. Trebuie să revenim la dimensiuni mai modeste, pentru că trebuie să ajungem la o finanţare exclusivă din resurse publice care, repet, sunt disponibile în acest moment. Mai mult, nu consider că trebuie să folosim direct aceste resurse. La fel ca în Germania, aceste fonduri trebuie gestionate prin fundaţiile create de fiecare partid, sub un control al unor oameni respectabili. Spun încă o dată, trebuie să fie fonduri foarte modeste, pentru că ideile bune şi soluţiile pertinente pătrund în mintea oamenilor, nu e nevoie de aruncat cu bani pe fereastră.

În spaţiul comunitar în ce state mai funcţionează un astfel de sistem?
Sunt multe, dar nu am la îndemână o situaţie exactă. În schimb, îmi vine în minte modelul campaniei din Belgia. Acolo există o cultură a respectului pentru public. Dar când iroseşti banul public vădeşti direct o lipsă de respect, faţă de spaţiul public. Deci, avem nevoie de moderaţe şi modestie.