„Vreau să încep proiectul cu partea de arhivă din anii ‘50”

Sunteţi iniţiator şi coordonator al unui proiect inedit în România, „Europa liberă, aici”, o campanie de aducere în ţară a arhivei postului anticomunist. Mai este o lună până la punctul-terminus al campaniei şi nu s-a colectat nici măcar jumătate din suma necesară. Cum explicaţi această atitudine de dezinteres, venită din partea oamenilor foarte tineri, şi de apatie combinată cu o amnezie greu de înţeles şi, mai ales, greu de acceptat, din partea celor care au trăit în vremurile în care simţeau libertatea sau îşi imaginau realitatea din spatele cortinei de fier doar prin intermediul vocilor de la Europa Liberă?
Tinerii nu au fost un obiectiv al acestei campanii, nu lor le-a fost destinată, deci nu i-aş învinovăţi, ca să zic aşa, pe aceştia. În cazul celor mai în vârstă, cei care cunosc fenomenul, cei cărora le este destinată campania, marea masă, probabil că nici nu a perceput mesajul. E foarte posibil ca această mare masă să fie atât de preocupată de problemele cotidiene, care nu sunt puţine în ziua de azi, încât să nu fi acordat prea multă atenţie acestui obiectiv. Dacă vă uitaţi, însă, pe site-ul campaniei, www.100000romani.ro , la mesajele postate acolo de donatori, la rubrica dedicată lor, în care apare întrebarea „Ce înseamnă Europa Liberă pentru tine?”, veţi vedea că au rezonat foarte frumos la evocarea Europei Libere, fie că sunt români din ţară, fie români plecaţi în diverse părţi ale lumii. Poate că dacă am reuşi să prelungim campania mai mult timp, iar mesajul ar ajunge la mai mulţi oameni, poate am reuşi să strângem mai mult. Vom vedea. Campania oricum continuă până în 30 aprilie. În plus, Gala premiilor de excelenţă I.A.A., de ieri seară, ar putea să ne ajute (n.r. – În 25 martie, International Advertising Association le-a acordat lui Liviu Tofan şi Institutului Român de Istorie Recentă premiul de excelenţă pentru iniţirea şi coordonarea campaniei „Europa Liberă. Aici”. Prin aceste premii, I.A.A. recompensează public persoanele care, prin iniţiative şi fapte, au contribuit decisiv la ridicarea standardelor profesionale şi etice în industria de comunicare din România.). Sunt segmente ale societăţii, mai informate, mai conştiente, care au recunoscut, iată, valoarea campaniei. Deci, există o imagine bună. Dar suntem, încă, departe de suma pe care ne-am propus să o strângem, dar totuşi cu asta putem face începutul. Am de gând să fac un proiect-pilot cu banii care există şi care vor fi pentru asta, şi anume cu arhiva care este deja la Bucureşti, care înseamnă vreo 40.000 de pagini de emisiuni. Cu partea aceasta de arhivă, cu anii 50, vreau să încep proiectul, sub forma unui proiect-pilot, pentru a vedea care sunt dificultăţile în a organiza acest material (e vorba despre procesul tehnologic, de fapt, de scanare, de digitalizare), cu ce parteneri de IT putem lucra, ce costuri presupune realmente acest lucru, dincolo de estimarea venită iniţial de la Institutul Hoover, şi din acest lucru vom face un cap de pod al proiectului.


„Oamenii de afaceri datorează ceea ce au, în bună parte, şi Europei Libere”

Cum vă explicaţi faptul că nu au venit spre această campanie oameni cu bani, oameni din categoria celor care se încadrează perfect în definiţia clasică a cuvântului capitalist şi care, fără schimbarea de regim din 1989, la care şi-a adus contribuţia din plin şi Radio Europa Liberă, nu ar fi avut acum acest statut?
E bună întrebarea... Vă voi relata o discuţie pe care am avut-o acum două zile cu un asemenea om cu bani, care este excepţia. A fost o experienţă foarte plăcută. Printre cei care au donat la teledon (n.r. – TVR1 şi TVR Internaţional au organizat, în 20 martie, Campania „Europa Liberă”. Aici, impulsionând donaţiile pentru campania omonimă şi fiind un pas înainte pentru strângerea de fonduri necesare realizării unei baze de date digitale cu arhiva emisiunilor Europei Libere, care să fie în viitor la îndemâna oricărui român dornic ca, gratuit, să-şi cunoască mai bine istoria recentă), acest om a donat prin telefon 1.000 de euro – nu-i voi da numele pentru că nu am acordul lui. Mi-am zis : „Foarte interesant, cineva a donat, anonim 1.000 de euro”. Aveam doar telefonul lui, notat pe listele cu numele celor care au făcut donaţii şi sumele pe care le-au donat. În dreptul acestei sume era doar numărul de telefon. Foarte curios, l-am sunat şi am realizat că este unul dintre oamenii la care vă referiţi. Auzind câţi bani s-au strâns, s-a mirat el însuşi că în toată România nu s-au găsit măcar 65 de oameni ca el, care să doneze 1.000 de euro; a vrut să spună că, în felul acesta, s-ar fi dublat dintr-o dată suma. Şi exact întrebarea pe care vi-o puneţi şi-o punea şi el şi spunea că, probabil, ceilalţi sunt prea ocupaţi numărându-şi banii...

Poate, indicat ar fi să faceţi tot dumneavoastră, iniţiatorii campaniei, un pas spre aceşti oameni de top 300, în situaţia în care ei nu vin spre dumneavoastră...
Chiar îmi daţi o idee... Voi vorbi din nou cu acest om de afaceri, să văd dacă ar accepta să vină la un talk-show, în care, împreună cu unul dintre ei, să întrebăm unde sunt ceilalţi oameni de afaceri, ceilalţi care datorează tot ceea ce au, în bună parte, şi contribuţiei Europei Libere, la schimbarea de regim din 89. Înainte de teledon, am avut o acţiune legată de teledon, în care am inclus aceste persoanje pe listă, dar nu a mişcat nimeni...


„«Ceea ce e mai rău în comunism se arată după»”

Aţi afirmat, recent, în emisiunea „Garantat 100%”, a lui Cătălin Ştefănescu, difuzată de Televiziunea naţională, că „o naţiune care îşi pierde memoria îşi pierde identitatea”. Banii colectaţi în urma campaniei „Radio Europa liberă, aici”, nici măcar 100.000 de euro, arată că nici 1% din cei aproximativ zece milioane de români care ascultau acest post de radio nu au făcut o donaţie de doi euro... Suntem pe punctul de a declara nulă această identitate?
Mai specific formulat, eu aş întreba : în ce măsură există o societate civilă românească? O societate civilă despre care se vorbeşte ori s-a vorbit întotdeauna aşa de mult şi care se manifestă punctual minimal prin nişte O.N.G.-uri. Întrebarea de bază ar fi în ce măsură societatea românească a început să se coaguleze după 1989, în ce măsură a reuşit? Eu cred că ea nu prea există, altfel nu am avea toate manifestările acestea de care ne căinăm permanent şi nu ştim cum să le abordăm, recte „uite ce politicieni avem”, „uite cum îşi bat joc de noi” şi aşa mai departe. Un corp social închegat nu ar tolera aşa ceva. În nicio ţară din Occident, politicienii nu-şi pot permite să sfideze sau, hai să spunem, chiar să-şi bată joc de cetăţeni în halul în care acest lucru se întâmplă în România. Aici nu există corpul social care să reacţioneze, să le pună stavilă şi să-i cheme „la ordin”.

De ce s-a ajuns aici?
Pentru că substanţa socială a fost distrusă în acei 40 şi ceva de ani de pogrom sistematic şi premeditat, iar acum suportăm consecinţele. Revin, din nou şi din nou, la vorba aceea, cred că a lui Adam Michnik, care spunea că „ceea ce e mai rău în comunism se arată după”.

Deşi, firesc ar fi fost să ne confruntăm cu o situaţie inversă, acei ani trăiţi sunt regim totalitar să nu ne mai permită să facem greşeli care să ducă la reeditarea acelui trecut, a suferinţelor pe care le-a adus cu sine... Evident. Mi-e teamă, însă, că rămânem în planul teoriei cu formulările acestea...

Rămânând, totuşi, în sfera riscului unei posibile reeditări a acelei perioade de tristă amintire... Am auzit în ultimii ani, uneori chiar oameni catalogaţi drept formatori de opinie exprimându-şi nostalgii faţă de acea perioadă. E o simplă stare de fapt, un drept la opinie, sau există riscul ca astfel de declaraţii să reprezinte un preambul al reeditării acelor timpuri?
Nu cred că există un asemenea risc. Riscul ar fi doar ca lucrurile să nu se mişte destul de repede sau să se mişte foarte greu în direcţia bună. Cred că asemenea afirmaţii sunt mai mult speculaţii politice, pentru a câştiga simpatia unor segmente ale electoratului. Nu cred că în actualul context european putem cădea în pericolul de care vorbeam, dar pericolul este să nu progresăm. Stagnarea aceasta de 20 de ani deja ne costă enorm, şi economic, şi social.


“Europa Liberă înseamnă de fapt România”

Care va fi argumentul forte pe care îl veţi oferi, la întâlnirea cu studenţii (n.r. – Vineri, domnul Tofan a fost invitat special al Centrului de Studii asupra Comunismului care a organizat, la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi, dezbaterea „A existat un fenomen Europa Liberă?”) pentru a-i convinge să sprijine această acţiune, pentru a conştientiza şi a fi alături de idealurile acestei campanii?
Întâlnirea cu studenţii din Iaşi va avea loc sub semnul unei interogaţii, şi anume „Există fenomenul Europa Liberă?” Ceea ce pot să sper este ca ei să-şi manifeste în suficientă măsură curiozitatea, ca şi istorici în devenire, asupra acestui episod, asupra a tot ce înseamnă fenomenul Europa Liberă, iar asta înseamnă România. Sper ca ei să-şi manifeste suficient curiozitatea, astfel ca, la rândul lor, să devină un element de efervescenţă într-o conştientizare a raportului trecut - prezent, să conştientizeze de ce avem problemele, de unde ni se trag multe din ceea ce ni se întâmplă. E bine să ştie de unde li se trage.

Nu credeţi că ar fi necesară o întâlnire de genul acesta şi la Timişoara?
Cu mare plăcere. Dacă mă invită cineva de la Timişoara, cu tot tot dragul voi veni, oricând.