|
Agerpres:
editia 24 - 27 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 24°C Umiditate:60% Viteza vantului:32 KMH Vizibilitate:11 km 3.5538 0.014905Editorial | 10 - 13 aprilie 2008 | Melania CINCEA
![]() ![]()
Suflete caritabileSuntem in Postul Mare, iar credinta ne indeamna ca macar acum sa fim mai buni, sa ne iubim aproapele, sa-l iertam, indiferent ce ne-ar face cu voie sau fara de voie. Daca unii dintre noi nu reusim sa ne dezbaram de micile pacate, prevazute, totusi, in "decalogul biblic", altii au facut-o cu usurinta... Urmarind evenimentele ultimelor zile, ne emotionam pana la lacrimi vazand cum in sufletul unor consilieri judeteni si locali s-au cuibarit evlavia si preaiubirea de semeni, care le prezinta bunatatea la superlativ absolut. Caritatea acestor suflete care fac si desfac legi locale are, insa, unitati de masura laice, cuantificabile in euro. Mai precis, 3,5 milioane. Valuta va pleca, sub forma de sponsorizare, spre o zona "oropsita" a vietii noastre de zi cu zi : fotbalul. Cele 3,5 milioane de euro – 2,5 de la Primarie si unul de la Consiliul Judetean Timis – vor fi virati in conturile Clubului Politehnica 1921 Stiinta Timisoara, al carui presedinte de consiliu de administratie este Marian Iancu. Un compromis, practic, care incununeaza cateva luni bune de mascarada, din partea tuturor actantilor. Cronologic, primul episod l-a reprezentat solicitarea "trezorierului" alb-violet, facuta si Consiliului Judetean, si Primariei Timisoara de a intra in asociere, in vederea participarii administratiei publice la majorarea capitalului social al Clubului. Au urmat, apoi, impotriviri – acum, tinzi sa le consideri formale – la aceasta idee : unii "locali" cereau auditul Clubului, iar unii "judeteni" isi amintisera de datoriile de vreo noua miliarde de lei vechi pe care acelasi Club le avea catre C.J.T. (si nu a anuntat nimeni sa le fi achitat intre timp, desi oamenii si-au dat cuvantul de onoare ca le vor plati, uitand, insa, sa precizeze cand). Cum se stia ca sunt probe peste care legea nu-i va lasa pe ei, consilierii, sa treaca fara sa riste o cercetare penala, a urmat episodul trei : asa-numitele presiuni facute de presedintele consiliului de administratie al Clubului, invocand anul electoral. Ca sa fie mai convingator, ba ameninta ca-si da demisia, ba le dadea autoritatilor termene de gratie. Dupa cateva saptamani de acalmie, in Postul Mare a venit, iata, momentul impacarii. Municipalitatea a iesit la rampa si a anuntat intentia Consiliului Local de a sponsoriza Poli Timisoara cu 2,5 milioane de euro pe sezon, impunand o conditie : echipa de fotbal sa evolueze timp de trei ani in cupele europene... A urmat C.J.T.-ul care a gasit si el aceeasi bresa numita sponsorizare. Si a iesit la rampa cu un milion de euro, impunand, de asemenea, o conditie : purtarea de catre jucatori a unor tricouri pe care sa fie imprimata stema judetului... Acestea fiind spuse, le recomandam si directorilor de institutii publice – spitale, scoli, institute de cercetare –, dar si presedintilor de consilii de administratie ori patronilor cu datorii apasatoare si amenintatoare catre bugetul de stat, sa afiseze o mina pocaita si sa intinda o mana ori sa intinda un bilet la ordin acestor suflete caritabile. Poate, asa, se va lucra si in spitale in conditii decente, se vor mai repara niste scoli igrasioase, ale caror sali de clasa ajung sa se incalzeasca numai in ultima luna din anul scolar, vor fi premiati niste olimpici, poate li se va mai da un ban si cercetatorilor. La fel, profitand de bunavointa si darnicia consilierilor, unii oameni de afaceri care-si taraie datoriile dupa ei, vor fi pusi la tabloul de onoare al Fiscului. Lor ar trebui sa le fi inflorit in suflete speranta. Nu stim sa le spunem, insa, ce trebuie sa faca pentru ca aceasta speranta sa si capete contur... |