Tacerile

Se zice din stravechime ca „daca taceai, filosof ramaneai", cum se zice si ca „cel ce tace, face", cu varianta „tace si ne-o coace". A tacea, insa, nu inseamna a nu vorbi, ci a infrana unele porniri locvace. „Tine-ti gura cand vorbesti!" glosa Pavel Mercescu.

Sunt zeci de recomandari gnomice, care invita la tacere. „Trebuie tacut sau de spus ceva mai bun decat tacerea!" indemna Pitagora, iar Nicolas Boileau concluziona ca „Cel care vorbeste mult, nu spune adesea nimic". Ma rog, si filosofia populara spune ca „Cine vorbeste seamana, iar cine asculta culege!" Altfel, adica, de a tacea. Invitatiile la tacere sau interdictiile de a vorbi au facut pe Joe Namath sa gloseze: „Pana la treisprezece ani am crezut ca ma cheama Taci din gura!"

Oricum, mi se pare de bun simt indemnul vechi al lui Marcius: „Vorbeste cel din urma si taci cel dintai!" caci, vorba proverbului englez „Un bun ascultator isi face mai multi prieteni decat un bun vorbitor".

Dar si tacerile sunt graitoare. E drept ca glasul tacerii il au doar inteleptii. De aici si indemnul lui Jorzy Lec: „Masoara-ti vorbele. Fiecare poate fi ultima!" Dar tot de aici si batrana povata a batranului Confucius: „Omului ii trebuie doi ani ca sa invete sa vorbeasca si o viata ca sa inteleaga cand trebuie sa taca". Si potrivit lui Fenelon, „Cine nu stie sa taca nu e vrednic sa conduca".

Pentru ca nu mai pot deveni conducator, va mai „divulg" cateva zise. Bunaoara, subtila maxima a lui Schopenhauer „Ce nu trebuie sa stie dusmanul tau, nu spune prietenului". Ori, apropo de calitatea tacerii numita discretie: „Sinceritatea este de sticla, discretia este de diamant", cum zicea acelasi Maurois, sau „Numai oamenii cu acelasi grad de discretie devin cu adevarat intimi", cum se exprima Paul Valery.

A tacea este o arta. Este, cum s-ar fi exprimat Confucius „un prieten care nu tradeaza niciodata". Plus ca, vorba lui Calvin Coadlidge, „daca nu spui nimic, n-o sa ti se ceara sa repeti!"

In rest… va invit sa tacem graitor: Ssst!