|
Agerpres:
editia 24 - 27 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 23°C Umiditate:68% Viteza vantului:19 KMH Vizibilitate:11 km 3.5538 0.014905Eveniment | 12 - 15 mai 2011 | Mircea PAVELESCU
![]() ![]()
Tăierea subvenţiei pentru căldură, resimţită doar parţial la TimişoaraTimişorenii plătesc deja un preţ pentru căldură apropiat de cel realScumpire „amortizată” deja la Timişoara Eliminarea subvenţiei pentru căldură acordată de către Guvern ar putea cauza şi la Timişoara o creştere a facturilor la întreţinere plătite de populaţie, însă majorarea nu va fi atât de mare ca în alte oraşe. Motivul e simplu : timişorenii plătesc în prezent unul dintre cele mai mari preţuri pentru agentul termic, după majorările succesive ale preţului gigacaloriei practicat de Colterm. Astfel, la Timişoara eliminarea subvenţiei ar putea însemna creşterea preţurilor la căldură cu aproximativ 10%, pentru că atât este proporţia subvenţiei acordate de Guvern în preţul gigacaloriei facturat timişorenilor. În prezent, timişorenii plătesc 253 de lei pe gigacalorie, faţă de 325 de lei care e preţul real, nesubvenţionat al gigacaloriei produse de Colterm. La Bucureşti, însă, se plăteşte doar 119 lei pe gigacalorie, iar eliminarea subvenţiei pentru căldură acordate de Guvern ar putea duce la o dublare a facturilor plătite de bucureşteni. „Din analizele făcute la nivelul Consiliului Local am constatat că eliminarea subvenţiilor acordate pentru căldură de către Guvern nu va influenţa foarte mult preţul agentului termic livrat timişorenilor. Şi aceasta pentru că dintre oraşele mari, la Timişoara costul gigacaloriei plătite de populaţie e cel mai aproape de cel real. Diferenţa dintre cele două preţuri nu depăşeşte 30%. De aceea, scumpirile nu vor fi foarte mari, după eliminarea subvenţiei acordate de Guvern”, precizează consilierul P.N.L. Petru Ehegartner. În opinia sa, Primăria Timişoara ar trebui să-şi schimbe şi ea sistemul de acordare a subvenţiilor, pentru că grila de subvenţionare aplicată pentru iarna trecută e una „excesiv de generoasă”. Primăria Timişoara estimează că eliminarea subvenţiei va însemna un efort financiar în plus pentru bugetul local de 19 milioane de lei. În prezent, Colterm mai are de încasat încă 56 de milioane de lei de la Guvern. Campanie de reduceri de subvenţii În urma recomandărilor Fondului Monetar Internaţional, reprezentanţii Guvernului au anunţat marţi că intenţionează să taie o bună parte din subvenţiile acordate pentru agent termic populaţiei. Sistarea acordării de subvenţii va fi personalizată, susţin reprezentanţii Executivului, care spun că sistemul de subvenţionare va fi menţinut doar pentru persoanele cele mai nevoiaşe. „Poziţia noastră este următoarea : cei cu venituri mari, cei bogaţi, să plătească mai mult la factura la energie termică. Cei cu venituri mai mici să fie protejaţi şi sprijiniţi de stat. Nu este firesc ca cineva cu 100 milioane de lei vechi pe lună să beneficieze cu până la 45% compensare a valorii combustibulilului la fel ca unul care are zece milioane lei vechi pe lună. Cred că firesc este ca acela care are salariu mai mare, casă mare, să plătească mai mult, iar cei cu venit mai mic să fie sprijiniţi de stat prin formula sprijinului pe care Ministerul Muncii îl acordă celor cu venituri reduse”, a declarat premierul Emil Boc. Guvernul s-a angajat în ultimele discuţii cu F.M.I. să elimine subvenţia la energia termică în perioada imediată, astfel că factura populaţiei pentru încălzire şi apă caldă ar putea creşte substanţial până la finele anului, în funcţie de capacitatea primarilor de a acoperi diferenţa din surse proprii. În prezent, de la nivel central, Guvernul acoperă până la 45% din cheltuielile cu combustibilul ale producătorilor de energie termică, iar preţul de facturare la populaţie diferă mult de la o localitate la alta, în funcţie de preţul de referinţă stabilit de către Consiliul Local şi subvenţia acordată de fiecare Primărie. |