Telefoane de un leu

Ca un indiciu al nemulţumirii faţă de vremurile prezente, pe internet apar tot mai multe site-uri şi blog-uri nostalgice, care încearcă, prin poze, depoziţii, mărturii şi scanări din ziare reconstituirea realităţii româneşti de acum 20 sau 30 de ani.

Un “părinte” al acestor site-uri este www.latrecut.ro, care analizează, pe domenii, micile-mari detalii care umpleau viaţa românilor de acum două decenii. Una dintre ultimile postări de pe site-ul cu pricina este legată de telefoanele fixe clasice, care încă mai pot fi găsite prin casa bunicilor, de la cele româneşti până la cele poloneze cu disc, în memoria celor care au acum peste 30 de ani rămânând întipărit sunetul păcănitor al rotirii discului, tonul dogit din receptor şi conversaţia interurbană cu păcănituri.

Nu sunt uitate nici telefoanele publice, cu monede de un leu sau trei lei, şi instrucţiuni specifice vremii : “La terminarea convorbirii mondele ne­con­sumate se restituie. Dacă postul chemat nu răspunde sau este ocupat, puneţi microreceptorul pe furcă, iar monedele se restituie”.

Nostalgii stârneşte până şi “firma” acestor telefoane publice, cu un re­ceptor albastru pus peste harta ţării, şi un scris roşu “Telefon interurban auto­mat, post public”.

“Nu pot să uit zilele mele de căută­toare de monezi . Am crezut că n-am să mai văd niciodată telefoanele alea vechi, care funcţionau cu monezi de 20 şi 50 bani”, mărturiseşte unul dintre forumiştii site-ului. Un alt fan al trecu­tului regretă sincer dispariţia telefoa­nelor cu fise : “La unu din ăsta public eram eu abonat când eram în liceu... băga lumea bani şi se blocau şi le era jenă sa dea cu pumnul în el... eu mer­geam, mă faceam că băgam o fisă şi apoi dădeam cu pumnii că mi-a furat fisa... şi cădeau o grămadă... până s-a prins portarul de la Romtelecom, că era chiar lânga sediul lor. Apoi dădea el cu pum­nii... Am mâncat mulţi covrigi şi brân­zoaice de pe fisele alea”.

Un colecţionar de suveniruri ceau­şiste este extrem de interesat de achizi­ţionarea unui telefon public antedecem­brist cu fise, pe care mărturiseşte că ar vrea să-l pună la loc de cinste în barul său cu aspect nostalgic, între fa­nioanele cu Steaua - Sevilla şi stea­gul P.C.R.

“În ceea ce priveşte de ce se auzea aşa de prost pe centrale ana­logice am auzit 2 teorii: 1) Sistemul de telefonie brevetat de francezi, importat de Ceauşescu era prost, 2) Interconectarea între centrale era proastă”, explică un inginer. Un specialist în furt de la stat dă, la rândul său, un pont de zile mari pentru utilizarea frauduloasă a tele­foanelor cu disc : “Pentru cei care nu ştiu: formarea la telefoanele cu disc se face pe principiul întreruperii receptorului într-un tren de impul­suri cu numărul corespunzător cifrei formate (cifra 0 = 10 impulsuri). Erau mai demult prin diverse insti­tuţii telefoane cu discul dezactivat, scos, încuiat cu lacătul, ca să nu stea angajaţii la taifas pe banii statului, însă cine era deştept ştia să for­meze, dând im­pulsuri cu degetul pe contactul din furcă. Chiar şi acum merge pe Rom­telecom”.